ICCJ. Decizia nr. 2293/2004. Civil. Despagubiri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2293/2004
Dosar nr. 3612/2003
Şedinţa publică din 19 martie 2004
Deliberând asupra recursului declarat de pârâtul STATUL ROMAN reprezentat de MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE prin D.G.F.P. Cluj împotriva deciziei nr. 74 din 18 aprilie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 730 pronunţată de secţia civilă a Tribunalului Cluj la 20 noiembrie 2002, în dosarul nr. 7911/2002 a fost admisă în parte acţiunea formulată de F.D.F. împotriva STATULUI ROMAN reprezentat de MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE prin D.G.F.P. Cluj, pârâtul fiind obligat să îi plătească reclamantului 606 milioane lei cu titlu de despăgubiri şi 5 milioane lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Apelul făcut ulterior de pârât împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia civilă nr. 74 pronunţată de Curtea de Apel, secţia civilă, la 18 aprilie 2003, în dosarul nr. 1358/2003, apelantul pârât fiind obligat şi la plata cheltuielior de judecată în valoare de 4 milioane lei efectuate de reclamant în acea fază procesuală.
Pronunţând aceste hotărâri, instanţa de fond şi cea de apel au avut în vedere că în perioada 30 ianuarie 1995 - 29 noiembrie 1995, F.D.F. s-a aflat în executarea unei pedepse privative de libertate care i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 1006 din 23 mai 1995 a Judecătoriei Cluj Napoca, în sarcina sa reţinându-se infracţiunea de furt calificat în dauna avutului privat prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 lit. e) şi g) C. pen.
Totodată s-a relevat că ulterior reclamantul a fost achitat, constatându-se că infracţiunea amintită fusese săvârşită de o altă persoană.
În acest context cele două instanţe au conchis că, potrivit prevederilor art. 504 – art. 505 C. proc. civ. şi art. 998 C. civ., F.D.F. este îndreptăţit să pretindă câte 2 milioane de lei pentru fiecare dintre cele 303 zile de detenţie, apreciindu-se că aceasta reprezintă o modalitate echitabilă de despăgubire a sa pentru suferinţele de ordin psihic şi moral datorate lipsirii sale de libertate.
La 13 iunie 2003, pârâtul STATUL ROMAN reprezentat de MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE prin D.G.F.P. Cluj a declarat recurs împotriva deciziei astfel pronunţate, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu numărul de dosar 3612/2003.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susţinut în esenţă că hotărârile pronunţate în cauză contravin cerinţelor art. 504 C. proc. civ. şi sunt prin urmare criticabile deoarece:
„prin proba administrată, intimatul nu a reuşit să contureze dimensiunea suferinţelor, cât şi întinderea prejudiciilor morale la care a fost supus în vederea stabilirii echivalentului valoric";
instanţele de fond şi de apel „au stabilit în mod arbitrar" cuantumul sumei cuvenite cu titlu de despăgubiri, deoarece nu au ţinut seama „de probatoriul administrat, precum şi de persoana intimatului (cu antecedente penale, nivelul scăzut al studiilor, fără calificare profesională)";
în raport cu aceste date ale speţei, reclamantul ar beneficia de o îmbogăţire fără justă cauză.
În ceea ce îl priveşte intimatul-reclamant F.D.F. a solicitat respingerea recursului, formulând şi o întâmpinare.
Recursul este nefondat.
În acest sens, Curtea are în vedere că libertatea individuală constituie o valoare socială de prim rang consacrată atât prin tratate internaţionale, cât şi prin reglementări interne, constituţionale şi legale.
Aşa fiind, se prezumă că lipsirea nelegală de libertate a unei persoane este de natură a-i aduce acesteia un prejudiciu moral.
În speţă, F.D.F. nu a evocat însă numai această prezumtie, iar depoziţia martorului I.P.B. propus de reclamant şi audiat de către instanţa de fond a confirmat pe deplin gravele traume de ordin moral suferite de acesta în urma condamnării penale şi a perioadei de detenţie.
Prin urmare este nefondată critica formulată de recurent referitoare la lipsa de suport probatoriu a acţiunii.
În altă ordine de idei, Curtea are în vedere că stabilirea de către instanţe a cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial implică de regulă şi o operaţiune de estimare.
O astfel de estimare s-a făcut şi în speţa dedusă judecăţii, însă ea nu a avut caracter arbitrariu, aşa cum se susţine de către recurent, efectuându-se în raport cu anumite criterii obiective, ca de exemplu vârsta reclamantului şi consecinţele pe care condamnarea le-a avut asupra statutului său social.
Afirmaţiile recurentului potrivit cărora antecedentele penale, nivelul scăzut al studiilor sau lipsa de calificare profesională ale reclamantului ar trebui să ducă la o diminuare a cuantumului despăgubirilor sunt lipsite de suport legal sau logic.
În speţă, aceşti factori au fost evocaţi de instanţe care au subliniat că datorita lor reclamantul avea deja dificultăţi de integrare socială şi că deci, condamnarea nedreaptă şi detenţia care i-a urmat au fost cu atât mai traumatizate în cazul său.
Considerentele deja expuse demonstrează că valoare despăgubirilor a fost corect stabilită, sens în care se impune a fi înlăturată şi critica referitoare la pretinsa îmbogăţire fără just temei de care ar fi beneficiat reclamantul.
Prin urmare în speţă nu îşi găsesc incidenţa dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi nici alte prevederi ale aceluiaşi articol.
Aşa fiind, Curtea va face aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul STATUL ROMAN reprezentat de MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE prin D.G.F.P. Cluj împotriva deciziei nr. 74 din 18 aprilie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2328/2004. Civil. Conflict de munca. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 2289/2004. Civil. L 10/2001. Recurs → |
|---|
