ICCJ. Decizia nr. 2291/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 2291Dosar nr. 8368/2004

Şedinţa publică din 22 martie 200.

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 1 aprilie 2003 pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. 5009, reclamanţii C.V. şi C.A. au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate dobândirea de către reclamanţ, pe calea uzucapiunii de 30 ani, a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Constanţa, compus din teren în suprafaţă de 169,25 mp şi casă de locuit.

În motivarea acţiunii reclamanţii arată că la solicitarea lor, fostul Consiliu Popular al Municipiului Constanţa le-a aprobat atribuirea unui teren pentru construirea unei case.

Mai arată reclamanţii că deşi au depus documentaţia necesară emiterii deciziei de atribuire a terenului în folosinţă, nici această decizie şi autorizaţia de construire a locuinţei nu au fost însă emise.

Pe baza acordului de principiu, se arată de către reclamanţi, au construit o locuinţă compusă din 4 camere şi dependinţe precum şi anexe gospodăreşti.

Se mai arată de către reclamanţi, în motivarea acţiunii lor, că stăpânesc continuu, neîntrerupt, netulburat public şi sub nume de proprietar terenul în suprafaţă de 169,25 mp precum şi casa de locuit.

În drept, acţiunea este întemeiată pe art. 645, art. 1837, art. 1846 şi art. 1890 C. civ.

Pârâţii au depus la dosar o întâmpinare prin care au invocat lipsa calităţii lor procesual pasive şi pe fond au solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, arătând că reclamanţii sunt simpli detentori precari ai imobilului.

La data de 2 iunie 2003 instanţa a respins prin încheiere excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor.

Judecătoria Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 13889 din 27 octombrie 2003, a admis acţiunea formulată de către reclamanţi, a constatat că aceştia au dobândit pe calea uzucapiunii de 30 ani dreptul de proprietate asupra terenului situat în Constanţa, în suprafaţă de 169,25 mp, având vecinătăţile stabilite în raportul de expertiză efectuată în cauză.

A constatat că reclamanţii au dobândit, pe calea accesiunii imobiliare, dreptul de proprietate asupra construcţiei edificate pe acest teren, pe o suprafaţă construită de 72,61 mp, formată din 3 camere şi dependinţe şi anexe gospodăreşti.

A luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că reclamanţii, prin probele pe care le-au administrat au făcut dovada că posesia pe care au exercitat-o a fost o posesie propriu-zisă şi nu o detenţie precară, în plus a avut un caracter continuu, neîntrerupt, netulburat public şi sub nume de proprietar.

În consecinţă, reţine instanţa, exercitarea posesiei în condiţiile prevăzute de art. 1847 C. civ. pe o perioadă de 30 ani, conduce la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului.

Mai reţine instanţa de fond că în conformitate cu prevederile art. 492 C. civ., reclamanţii au dobândit prin accesiune şi proprietarii construcţiei pe care au edificat-o pe acest teren.

Împotriva acestei hotărâri pronunţate de către instanţa de fond au declarat apel pârâţii Municipiul Constanţa prin Primar şi Consiliul Local Constanţa, invocând faptul că în mod greşit, cu ignorarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 215/2001, instanţa a respins excepţia lipsei lor de calitate procesual pasivă prin încheierea din 2 iunie 2003.

Pe fond, apelanţii susţin că prin ignorarea probelor instanţa a reţinut greşit că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1847 C. civ. şi în aceste condiţii, reclamanţii neavând un titlu de proprietate asupra terenului, nici dispoziţiile art. 492 C. civ. cu privire la construcţie, nu se pot aplica.

Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia civilă nr. 538/C din 19 mai 2004, a respins ca nefondat apelul formulat de către pârâţi, reţinând cu privire la excepţia lipsei calităţii procesual pasive ca instanţă de fond, a reţinut corect, având în vedere prevederile art. 18, art. 19, art. 21 din Legea nr. 215/2001 coroborate cu art. 38 alin. (1) şi art. 67 din aceeaşi lege, că litigiile de drept privat care pun în discuţie dreptul de proprietate ale bunurilor (care fac parte din domeniul privat) unitatea administrativă teritorială (singura care are patrimoniu şi Consiliul local, ca autoritate publică sunt subiecţii raportului juridic dedus judecăţii.

Cu privire la susţinerile pe fondul cauzei, instanţa de apel a constatat că instanţa de fond în mod corect a reţinut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1846 C. civ.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 10 şi 9 C. proc. civ.

Se susţine că instanţa, în rezolvarea acţiunii pe fond, a ignorat probele esenţiale ale cauzei (expertiza, certificatul fiscal, fişa imobilului, chitanţa de plată a taxei de folosinţă a terenului.

S-a susţinut de asemenea, că au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 1847 şi art. 1852 C. civ.

Recursul este fondat.

Astfel, urmează a constata că instanţa nu s-a pronunţat asupra unor dovezi care erau hotărâtoare pentru soluţia ce trebuia pronunţată în cauză.

Astfel, instanţa a reţinut corect că prin adresa nr. 4032 din 10 noiembrie 1969 a fostului Consiliu Popular al Municipiului Constanţa s-a aprobat atribuirea unui teren pentru construirea une.

locuinţe de către reclamant (fila 8 dosar fond).

Instanţa nu s-a pronunţat, însă, în legătură cu adresa nr. 5460 din 10 septembrie 1982 a fostului Consiliu Popular al Municipiului Constanţa către reclamant, în care se arată că după ce i s-a atribuit un teren pentru construirea unei case de locuit în condiţiile Legii nr. 9/1968, acesta nu s-a mai prezentat pentru perfectarea formelor legale.

În aceste împrejurări posesia care este o stare de fapt ce constă în exercitarea asupra unui imobil a unei puteri şi stăpâniri materiale, ce se manifestă prin acte de folosinţă, de conservare, dar ceea ce este esenţial ca aceste activităţi să fi fost exercitate de cel ce invocă uzucapiunea pentru sine nu cu acordul proprietarului, cum s-a petrecut în cazul în speţă.

În aceste condiţii, având în vedere că orice prescripţie achizitivă, conform art. 1847 este întemeiată pe faptul posesiei, iar pentru a duce la dobândirea dreptului de proprietate, posesia trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 1847 C. civ. Conform acestui text de lege, posesia trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată public şi sub nume de proprietar.

În cazul în speţă, după cum rezultă din actul mai înainte analizat, posesia nu s-a exercitat în nume de proprietar şi ca atare, conform art. 1853 alin. (2) C. civ., nu este o posesie utilă.

Conform art. 1858 C. civ., în cauză nu există nici una din situaţiile menţionate în acest text de lege ca să poată fi schimbată posesiunea exercitată de către reclamant într-o posesie utilă.

În consecinţă, nefiind îndeplinită una din condiţiile cumulative pe care trebuie să le îndeplinească posesia, nu se poate considera că a operat uzucapiunea în favoarea reclamantului asupra imobilului în litigiu.

Astfel fiind, pentru considerentele mai înainte arătate, urmează a admite recursul declarat de către pârâţi, a modifica Decizia recurată în sensul de a admite apelul declarat de către pârâţi împotriva sentinţei pronunţată de Judecătoria Constanţa şi pe fond urmează a respinge acţiunea formulată de către reclamant, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâţii Municipiul Constanţa prin Primar şi Consiliul Local Constanţa împotriva deciziei civile nr. 538/C din 19 mai 2004 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, pe care o modifică în sensul că admite apelul declarat de pârâţi împotriva sentinţei civile nr. 13889 din 27 octombrie 2003 a Judecătoriei Constanţa, şi pe fond respinge acţiunea.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2291/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs