ICCJ. Decizia nr. 2390/2004. Civil. Constatare nulitate act de adjudecare imobil - apartament; suspendare executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2390
Dosar nr. 11322/2004
Şedinţa publică din 24 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr. 10396/2003 C.C. şi C.V. au chemat în judecată pe V.M. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să constate nulitatea absolută a actului de adjudecare, încheiat la data de 29 iulie 2002.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că procesul-verbal de licitaţie privind apartamentul soţilor C. a fost întocmit cu nerespectarea dispoziţiunilor legale vizând persoanele cărora le este interzisă cumpărarea unor bunuri, iar în cuprinsul procesului-verbal nu este indicat titlul în temeiul căruia se face executarea, numele şi domiciliul creditorului, fapt care atrage nulitatea actului de adjudecare şi a evacuării forţate.
De asemenea reclamanţii au pretins că evacuarea din apartament s-a făcut cu încălcarea procedurii de executare întrucât potrivit art. 1309 C. civ. judecătorii nu pot fi cesionari de drepturi litigioase, iar pe de altă parte reclamanţii nu au fost prezenţi personal la licitaţie.
Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin sentinţa nr. 6584 din 22 decembrie 2003 a respins acţiunea reclamanţilor C.C. şi C.V.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că în speţă nu sunt incidente dispoziţiunile art. 1309 C. civ., deoarece nu s-a procedat la cesionarea unor drepturi litigioase. Apartamentul a fost vândut pe calea executării silite, liber de sarcini şi fără a fi în litigiu, în cadrul unei proceduri concurenţiale şi cu respectarea tuturor normelor în vigoare.
Actul de adjudecare, încheiat la 29 iulie 2003 nu poate fi considerat nul pe motiv că s-ar fi cesionat un drept litigios, deoarece nu sunt întrunite cerinţele art. 1403 C. civ.
Dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra imobilului supus licitaţiei nu a fost contestat şi nu a existat o judecată în sensul legii civile asupra acestuia. Contestaţiile la executare ale debitorilor împotriva actului de adjudecare, chiar dacă vizează aspecte de fond care sunt inadmisibile în această cale procesuală, nu semnifică vânzarea unui drept litigios, deoarece acesta a fost consacrat prin hotărâre judecătorească definitivă, chiar dacă ea trebuie adusă la îndeplinire prin executare silită.
Vânzările silite urmează reguli diferite şi sunt supuse unor cerinţe de formă amănunţite cerute de lege în vederea protecţiei intereselor creditorului, altele decât cele comune ale vânzării-cumpărării sau cesiunii de drepturi.
Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia nr. 1102 din 27 mai 2004 secţia civilă a admis apelul declarat de reclamanţii C.V. şi C.C. împotriva sentinţei civile nr. 6584 din 22 decembrie 2003 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pe care a schimbat-o în sensul că a admis acţiunea reclamanţilor şi a constatat nulitatea absolută a actului de adjudecare încheiat la 29 iulie 2003 de către executorul judecătoresc R.C.
Instanţa de apel a concluzionat că prin sentinţa pronunţată s-a dat o greşită interpretare dispoziţiunilor art. 1309 şi art. 1403 C. civ. deoarece apartamentul ce a făcut obiectul vânzării silite imobiliare a devenit un bun litigios de vreme ce în privinţa acestuia s-a purtat un proces în faza de executare silită pe raza Tribunalului Vâlcea, unde pârâta îndeplineşte funcţia de judecător.
Restrângerea dreptului litigios făcută de instanţă doar la cesiunea de creanţă, este greşită, întrucât sintagma folosită de legiuitor, aceea de „cesiune" are ca semnificaţie transmiterea oricărui drept, fie de creanţă, fie real, în timpul unui proces.
Ori, este ştiut faptul că, procesul nu se sfârşeşte odată cu pronunţarea hotărârii ci continuă până la realizarea dreptului confirmat prin actul jurisdicţional, în faza de executare silită, care se desfăşoară după aceeaşi procedură contencioasă, fiind aplicabile regulile de la judecata pe fond, dacă nu se prevede altfel.
În această viziune, dreptul în cauză, transmis prin actul de adjudecare este unul cu caracter litigios, dobândit de către pârâtă în cadrul unei vânzări silite, contrar dispoziţiunilor imperative prevăzute de art. 1309 C. civ., ce sancţionează actul astfel încheiat cu nulitate absolută.
În recursul declarat V.M. critică Decizia Curţii de Apel Piteşti sub următoarele aspecte:
- Instanţa de apel a săvârşit o gravă eroare în privinţa situaţiei de fapt şi a încadrării în drept a cauzei, deduse judecăţii, deoarece a confundat raportul juridic de adjudecare prevăzut de art. 518 C. proc. civ. cu raportul juridic de cesiune prevăzut de art. 1391 şi urm. C. civ., elementele constitutive având o natură şi o reglementare diferită.
- În cauză nu se aplică regulile cesiunii de drepturi litigioase şi drept urmare nici norma imperativă prevăzută de art. 1309 C. civ., aşa cum greşit a concluzionat instanţa de apel, deoarece în cazul vânzării la licitaţie dreptul asupra lucrului ce se vinde nu este litigios.
- Este eronat şi considerentul instanţei de apel privind caracterul contencios al procedurii de executare silită şi de aici aplicabilitatea regulilor de la judecata în fond. Urmărirea silită imobiliară este o procedură de executare cu caracter necontencios şi tocmai de aceea magistratul poate deveni adjudecatar al bunurilor imobile urmărite silit.
- În temeiul art. 973 C. civ., convenţiile au efecte relative, astfel că şi nulitatea îşi produce efectele numai între părţile contractante. Ca urmare, nulitatea actului de adjudecare nu poate opera în privinţa lui V.I. atâta timp cât operează regimul matrimonial al comunităţii de bunuri.
- Din momentul depunerii preţului, actul de adjudecare fiind definitiv, nu se mai poate solicita ulterior nulitatea acestuia.
Recursul este întemeiat.
Decizia instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii.
Constatând nulitatea absolută a actului de adjudecare din 29 iulie 2003, prin care s-a adjudecat definitiv în favoarea recurentei V.M. apartamentul ce a constituit proprietatea reclamanţilor C.C. şi C.V., instanţa de apel a reţinut că în cauză au fost înfrânte dispoziţiunile art. 1309 C. civ., text potrivit căruia magistraţilor le este interzis de a deveni cesionarii drepturilor litigioase, de competenţa tribunalului în a cărui rază teritorială îşi exercită funcţia, deoarece în speţă, apartamentul ce a făcut obiectul executării silite a devenit bun litigios de vreme ce în baza executării silite asupra lui, s-a purtat un proces.
Instanţa de apel s-a aflat în eroare atunci când a încadrat raportul juridic de adjudecare din art. 518 C. proc. civ. în acela de cesiune (art. 1391 şi urm. C. civ.) de drepturi litigioase, ca varietate a cesiunii de creanţă, căruia îi sunt incidente interdicţiile prevăzute de art. 1309 C. civ.
Prin adjudecare proprietatea imobilului sau după caz a unui drept real care a făcut obiectul urmăririi silite ce se transmite de la debitor la adjudecatar, care prin intabulare dobândeşte dreptul de a dispune de imobilul vândut, potrivit regulilor de carte funciară (art. 518 C. proc. civ.). Este limpede că în cazul adjudecării silite a imobilului raportul juridic se încheie între debitor şi adjudecatarul bunului scos la vânzare silită, în speţă între reclamanţi şi recurenta-pârâtă.
Cesiunea de drepturi litigioase, ca varietate a cesiunii de creanţă, are ca obiect una sau mai multe creanţe care fac obiectul unui litigiu în curs, iar principala particularitate a acestei cesiuni o constituie dreptul debitorului de a face retract litigios. Obiectul contractului îl constituie transmiterea unei creanţe de la cedent la cesionar, (debitorul cedat fiind terţ) şi nu un drept real, cum este în cazul adjudecării, chiar dacă această modalitate silită de executare are ca finalitate recuperarea creanţei pe care D.G. o avea faţă de debitorii C.C. şi C.V.
Se poate bine observa că regulile cesiunii de drepturi litigioase, căreia îi este incidentă incapacitatea specială prevăzută de art. 1309 C. civ. nu operează în cazul vânzării la licitaţie, întrucât dreptul lucrului care se vinde nu este litigios.
Nu se poate discuta în speţă de existenţa unui drept litigios, deoarece din probele aflate la dosar, inclusiv în acela de executare, rezultă că la data întocmirii formelor şi a actului de adjudecare nu era înregistrat nici un litigiu, dreptul necontestat de proprietate al imobilului conferindu-i acestuia vocaţia de a participa la licitaţie. Debitorii C. au contestat doar formele de executare, ceea ce nu este acelaşi lucru cu dreptul litigios.
În accepţiunea art. 1403 C. civ., lucrul se socoteşte litigios când există proces sau contestaţie asupra fondului dreptului în momentul cesiunii. Dreptul nu se socoteşte litigios dacă pârâtul contestă doar modalităţile de executare ori dacă opune excepţii dilatorii ori peremptorii.
În cazul vânzării la licitaţie, dreptul asupra lucrului care se vinde nu mai este litigios, astfel că art. 1309 C. civ. nu-şi poate găsi aplicare, atunci când avocatul sau magistratul devine adjudecatar.
Greşit instanţa de apel reţine că apartamentul vândut la licitaţie a devenit un bun litigios, deoarece asupra lui s-a purtat un proces în faza de executare silită, căci contestaţia la executare a vizat desfiinţarea formelor de executare şi valabilitatea titlului executoriu şi nicidecum dreptul de proprietate al debitorilor C.C. şi C.V. În realitate, contestaţia prevăzută de art. 1403 C. civ. se referă la o contestare a dreptului de creanţă care s-a soluţionat prin hotărârea definitivă pusă în executare.
Textul de la art. 1403 C. civ. nu se referă la contestaţia la executare care vizează executarea însăşi.
Considerentul instanţei de apel privitor la caracterul contencios al procedurii de executare silită este eronat.
Urmărirea silită imobiliară este o procedură de executare cu caracter necontencios.
Ca urmare, actul de adjudecare emis în cadrul unei astfel de proceduri nu poate intermedia un drept litigios, căci astfel bunul nu ar fi putut fi scos la vânzare prin licitaţie publică.
Legea nu instituie pentru magistraţi interdicţia de a deveni adjudecători, nici în contul unei creanţe pe care ar trebui să o recupereze şi nici în situaţia vânzării imobilului terţului debitor la cererea terţului creditor, aşa cum este situaţia în cauza de faţă, de vreme ce imobilul se află în circuitul civil şi este liber de sarcini.
Şi sub un alt aspect soluţia Curţii de apel este greşită. Actul de adjudecare fiind definitiv şi irevocabil cu privire la dreptul de proprietate transmis cu efect retroactiv, din momentul depunerii preţului, el nu mai putea fi anulat de vreme ce reclamanţii nu au solicitat anularea procesului-verbal de licitaţie din 15 iulie 2003, reclamanţii necontestând procedura licitaţiei până în momentul plăţii preţului şi întocmirea actului de adjudecare, nu mai puteau solicita constatarea nulităţii actului ulterior.
Soluţia instanţei de apel afectează şi dreptul de proprietate devălmaşe a soţului adjudecatarei, care în virtutea regimului comunităţii de bunuri, prevăzut de art. 30 C. fam. a dobândit coproprietatea apartamentului, deşi nu a participat la licitaţie şi nici nu a fost citat în cauza de faţă, prin care s-a procedat la anularea actului de adjudecare. Pe această cale s-a ajuns la extinderea efectelor nulităţii şi asupra altor dobânditori de drepturi, violându-se astfel dispoziţiunile art. 973 C. civ.
Din perspectiva celor mai sus arătate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie concluzionează că instanţa de apel a săvârşit nulităţile prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 8 C. proc. civ., considerent pentru care recursul de faţă urmează a fi admis conform art. 314 C. proc. civ., în sensul casării deciziei şi respingerii apelului declarat de reclamanţii C.C. şi C.V. împotriva sentinţei civile nr. 6584 din 22 decembrie 2003 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea pe care o menţine.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta V.M. împotriva deciziei nr. 1102 A din 27 mai 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi respinge apelul declarat de reclamanţii C.C. şi C.V. împotriva sentinţei nr. 6584 din 22 decembrie 2003 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, pe care o menţine.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2353/2004. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2291/2004. Civil. Actiune în constatare.... → |
|---|
