ICCJ. Decizia nr. 2309/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2309
Dosar nr. 6539/44/2004
Şedinţa publică din 14 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
G.N.B. a chemat în judecată Consiliul local Galaţi reprezentat prin primarul municipiului Galaţi, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună restituirea în natură a imobilului situat în Galaţi, ce a constituit proprietatea părinţilor săi G.B. şi G.V. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 837 din 27 martie 1924 al Tribunalului judeţului Covurlui, secţia notariat, imobil ce a fost naţionalizat abuziv în baza Decretului nr. 92/1950.
Totodată reclamantul a învederat că în prezent terenul solicitat este liber şi poate fi restituit în natură, sens în care a notificat sub nr. 135 N din 6 iunie 2001 Primăria municipiului Galaţi care însă nu i-a analizat notificarea în termenul prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi nu a emis vreo dispoziţie sau decizie motivată ca răspuns la notificare.
Tribunalul Galaţi, secţia civilă, prin sentinţa nr. 34 din 31 ianuarie 2003 a respins acţiunea ca inadmisibilă, soluţie menţinută de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia nr. 96/A din 20 iunie 2003.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, prin Decizia nr. 2607 din 31 martie 2004 a admis recursul declarat de reclamantul G.N.B. împotriva deciziei nr. 96/A din 20 iunie 2003 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, pe care a casat-o şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
În considerentele deciziei s-a reţinut că în condiţiile în care Legea nr. 10/2001 nu face nici o precizare cu privire la ipoteza în care persoana juridică deţinătoare a imobilului nu emite Decizia sau dispoziţia prevăzută de art. 23 din lege, în termen de 60 de zile nu se poate refuza persoanei îndreptăţite, dreptul de a se adresa instanţei competente, adică tribunalului, pe considerentul că cererea sa ar fi prematur introdusă sau inadmisibilă. Absenţa răspunsului persoanei juridice deţinătoare are valoarea unui refuz de restituire a imobilului, iar acest refuz trebuie cenzurat de către tribunal tot în condiţiile acestei proceduri speciale.
Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia nr. 156/A din 16 decembrie2004 a admis apelul declarat de reclamantul G.N.B. împotriva sentinţei nr. 34 din 31 ianuarie 2003 a Tribunalului Galaţi, secţia civilă, pe care a anulat-o şi a fixat termen pentru judecarea cauzei la 20 ianuarie 2005.
Ulterior, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia nr. 71/A din 15 martie 2006 a admis acţiunea reclamantului G.N.B. în contradictoriu cu Consiliul local al municipiului Galaţi în baza Legii nr. 10/2001 şi a obligat Primăria municipiului Galaţi să atribuie prin compensare suprafaţa de 576 mp identificată cu culoarea albastră în schiţa anexă la suplimentul de expertiză efectuat de expert H.I.
În motivarea soluţiei instanţa a reţinut că potrivit expertizei topometrice efectuată în cauză imobilul din Galaţi, solicitat de reclamant a-i fi restituit în natură nu a putut fi identificat cu precizie deoarece str. P. şi construcţiile din zonă au fost dezafectate pe toată suprafaţa de teren situată în zonă, fiind construite blocuri cu reţele de deservire şi amenajări de spaţii verzi.
Expertiza a fost completată la cererea reclamantului cu obiectivul de a identifica o suprafaţă liberă de teren în vecinătatea fostei proprietăţi a autorilor reclamantului.
Suplimentul la raportul de expertiză a identificat două suprafeţe de teren, între blocuri, respectiv 513 mp spaţiu verde situat între blocuri şi Post trafo şi un alt teren în suprafaţă de 576 mp spaţiu verde constituit din două parcele S 1 având suprafaţa de 320 mp şi S 2 în suprafaţă de 256 mp ambele situate la N – blocul L., la E – str. E., la S – blocul C. 3, la V – monumentul istoric P.T.
Curtea de apel având în vedere art. 1 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005 a conchis că între măsurile reparatorii prin echivalent ce pot fi acordate persoanei îndreptăţite, atunci când restituirea în natură nu era posibilă figurează şi compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită cu soluţionarea notificării sau despăgubiri.
În speţă, restituirea în natură nu era posibilă şi întrucât reclamantul a cerut măsuri reparatorii prin compensare cu un alt teren liber şi vecin, iar primăria nu a justificat imposibilitatea obiectivă faţă de această reparaţie, reclamantul era îndrituit să primească suprafaţa de 576 mp identificată în schiţa 1 anexă la suplimentul raportului de expertiză (culoarea albastră) efectuat de expert H.I.
În contra menţionatei decizii a declarat recurs primarul municipiului Galaţi în calitate de reprezentant al administraţiei publice locale susţinând în esenţă că prin Decizia criticată a fost obligată Primăria municipiului Galaţi să atribuie reclamantului teren în compensare, respectiv suprafaţa de 576 mp conform expertizei, ori părţi ale raportului juridic dedus judecăţii erau reclamantul G.N.B. şi Consiliul local al municipiului Galaţi prin primar.
Or, potrivit art. 66 şi art. 67 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 calitate procesuală are primarul municipiului Galaţi care este îndrituit prin lege să reprezinte municipiul în justiţie.
De asemenea, conform art. 38 lit. f) din Legea nr. 215/2005 Consiliul local este cel care administrează domeniul public şi domeniul privat al comunei sau oraşului, iar conform lit. g) al aceluiaşi articol el este cel ce hotărăşte darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei, sau oraşului, după caz, precum şi a serviciilor publice de interes local în condiţiile legii.
Cu alte cuvinte, instituţia îndrituită de lege să dispună de terenurile ce aparţin domeniului public este doar Consiliul local al municipiului Galaţi, atribuit ce excede competenţele instanţelor judecătoreşti, potrivit legii.
Pe de altă parte, regimul juridic al terenurilor ce fac parte din domeniul public sau privat al unităţilor administrativ-teritoriale împiedică instanţa să acorde un alt teren în compensare, iar potrivit art. 93 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 acordarea unui imobil la schimb se aplică numai imobilelor care aveau destinaţie comercială la data preluării.
De asemenea, faţă de faptul că imobilul în litigiu a fost expropriat pentru sistematizarea oraşului, că aceste lucrări au fost efectuate, se aplică art. 11 din Legea nr. 10/2001 care prevede şi măsurile reparatorii ce pot fi acordate (titluri de valoare nominală).
Mai mult, recurentul a încunoştiinţat instanţa de judecată că nu deţine imobile disponibile acordării prin compensare, însă instanţa s-a pronunţat fără să cunoască regimul juridic al terenului şi din această perspectivă, hotărârea era profund ilegală.
Astfel, terenul atribuit reclamantului face parte din domeniul public al municipiului Galaţi şi este monument istoric cuprins în Ordinul nr. 2314/2004 al Ministerului Culturii şi cultelor privind lista monumentelor istorice actuale şi lista monumentelor istorice dispărute. Pe acest teren este amplasat monumentul istoric de interes naţional. P.H. identificat la nr. 140 din listă.
Pe de altă parte potrivit HG nr. 502/2002, terenul atribuit în compensare reclamantului face parte din domeniul public de interes local şi este administrat de Consiliul local al municipiului Galaţi singura autoritate abilitată să dispună asupra acestuia.
Totodată, prin soluţia dată au fost nesocotite prevederile art. 294 C. proc. civ. întrucât reclamantul a cerut restituirea în natură a terenului din str. P. nr.3, iar instanţa i-a atribuit prin compensare un alt teren aflat în domeniul public de interes local.
Mai mult, au fost încălcate şi prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, precum şi Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, instanţa arogându-şi drept de dispoziţie asupra domeniului public al municipiului Galaţi atribut ce excede competenţa instanţei judecătoreşti.
Recurentul nu a indicat vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. însă criticile formulate pot fi încadrate în pct. 4 şi 9 C. proc. civ.
Recursul este fondat pentru motivele ce succed.
Din dosar a rezultat că prin actul de vânzare-cumpărare încheiat la 22 martie 1934 şi autentificat sub nr. 837 din 27 martie 1924 de Tribunalul judeţului Covurlui, secţia notariat, părinţii reclamantului, autorii B. şi V.G. au dobândit în proprietate imobilul din Galaţi, cu tot terenul şi clădirile aflătoare pe el şi vecinătăţile în dimensiunile precizate în cuprinsul contractului (filele 2-3 dosar nr. 5076/2002).
Expertiza tehnică efectuată în cauză a stabilit că imobilul situat în str. P. nr. 3 solicitat de reclamant nu a putut fi identificat ca amplasament cu precizie, deoarece str. P. şi construcţiile din zonă au fost dezafectate pe toată suprafaţa de teren situată în zonă fiind construite blocuri cu reţele de deservire şi amenajări de spaţii verzi.
Totuşi în raport de menţiunile din contractul de vânzare-cumpărare nr. 837 din 27 martie 1929, ţinând cont de distanţele hotarelor precizate în act, poziţia imobilului a fost stabilită din actuala stradă E. şi de Biserica Motoc. În acest context expertul a precizat că pe amplasamentul imobilului din str. P. nr. 3 s-a construit blocul de locuinţe L. 2, reţele de deservire, alei de acces, spaţii verzi şi că terenul revendicat avea 573 mp şi nu putea fi restituit în natură fiind ocupat de construcţii (filele 57-60 dosar nr. 3619/2004).
La termenul din 26 mai 2005 la instanţa de apel, reclamantul prin apărător, a solicitat ca intimatul Consiliul local al municipiului Galaţi, al cărui reprezentant nu a participat la nici un termen de judecată, să precizeze dacă este de acord ca măsura reparatorie ce putea fi acordată să constea în atribuirea în echivalent a unui alt teren sau acordarea de despăgubiri (fila 63 dosar nr. 3619/2004).
Primăria municipiului Galaţi, prin primar, cu adresa nr. 59566 din 22 iunie 2005, evidenţiind măsurile reparatorii ce pot fi acordate în cazul în care restituirea în natură nu era posibilă a menţionat-o şi pe aceea privind compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deţinător cu acordul persoanei îndreptăţite, mai puţin despăgubirile băneşti şi a declarat că reclamantului îi pot fi acordate titluri de valoare nominală sau acţiuni la societăţi comerciale.
Or, conform art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 în redactarea de la emiterii adresei evocate, cu trimitere la art. 9 alin. (2) din lege în vigoare la acea dată, măsurile reparatorii prin echivalent, în cazul reglementat de art. 10 alin. (2) din lege care este şi cel din speţă, constau în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, de acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital ori prin compensare cu alte bunuri sau servicii oferite de deţinător, cu acordul persoanei îndreptăţite.
În acest context, precizarea reclamantului în legătură cu măsurile reparatorii pe care le solicita era îndreptăţită şi în acord cu prevederile legale evocate ca şi cu dispoziţiile art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005.
Pe de altă parte art. 24 din Legea nr. 10/2001 atât în vechea cât şi în actuala redactare, după republicare, statuează că deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită cu soluţionarea notificării este aceea care trebuie să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire în echivalent. Însă, în ipoteza în care respectiva ofertă nu a fost făcută, sau dimpotrivă, nu a fost acceptată de persoana îndreptăţită, aceasta este îndrituită a se adresa tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii investită cu soluţionarea notificării.
Instanţa de judecată astfel investită este competentă a examina inclusiv dacă entitatea investită cu soluţionarea notificării a aplicat corect dispoziţiile legale privind natura măsurilor reparatorii propuse sau acordate persoanei îndreptăţite.
Din această perspectivă, susţinerile recurentei că printr-o atare examinare instanţa de judecată şi-ar depăşi atribuţiile sunt greşite.
În adevăr, deşi este corect că potrivit art. 38 lit. f) din Legea nr. 215/2001 consiliul local este acela care administrează domeniul public şi privat al comunei sau oraşului, aceasta nu însemnează că, aspectele privind acordarea măsurilor reparatorii constând în atribuirea de bunuri sau servicii, respectiv refuzul de acordare a acestora, aşa cum ele au fost reglementate prin art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 nu pot fi cenzurate de instanţa de judecată atunci când este sesizată de persoana îndreptăţită în sensul că poziţia entităţii investite cu soluţionarea notificării pe acest aspect, ar fi abuzivă sau nelegală.
În acest context este de menţionat că aşa cum deja s-a relevat măsura reparatorie prin echivalent constând în compensarea cu alte bunuri sau servicii nu vizează exclusiv imobilele cu destinaţie comercială la data preluării ci şi celelalte imobile la care face referire art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 şi prin urmare şi cel din speţă.
În fine, în cauză nu s-a probat că imobilul în litigiu a fost expropriat, reclamantul învederând în acţiune că preluarea imobilului de către stat de la antecesorii săi s-a făcut prin aplicarea abuzivă a Decretului nr. 92/1950 întrucât aceştia se încadrau în categoriile socio-profesionale exceptate de la naţionalizare. Pe cale de consecinţă invocarea de către recurent a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001 anterior modificării ei prin Legea nr. 247/2005 în sensul că reclamantul ar fi îndrituit numai la măsuri reparatorii constând în titluri de valoare nominală sau acţiuni la societăţi comerciale nu are suport probator. Pe de altă parte, la data pronunţării deciziei criticate, 15 martie 2006, dispoziţiile art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 erau deja modificate prin Legea nr. 247/2005 între măsurile reparatorii figurând şi aceea de compensare cu alte bunuri sau servicii oferite prin echivalent, asupra căreia s-a oprit şi instanţa de apel.
Soluţia apare însă greşită întrucât în cauză nu au fost pe deplin stabilite împrejurările de fapt ale pricinii.
Astfel, aşa cum deja s-a relevat, expertiza tehnică efectuată în cauză a stabilit că pe amplasamentul imobilului din str. P. nr. 3, Galaţi s-a construit blocul de locuinţe L. 2, reţele de deservire, alei de acces, spaţii verzi, că terenul era în suprafaţă de 573 mp şi că fiind ocupat de construcţii nu putea fi restituit în natură (filele 57-58 dosar nr. 3619/2004).
Prin urmare, având în vedere că restituirea în natură pe amplasamentul iniţial nu se putea face, reclamantul a cerut ca măsură reparatorie conform art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 republicată compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, respectiv identificarea unui teren cu o suprafaţă de 572 mp ce i-ar putea fi restituit în echivalent (fila 68 dosar nr. 3619/2004).
Printr-un supliment de expertiză, au fost identificate în vecinătatea terenului ce a aparţinut autorului reclamantului, cele două parcele de teren, amenajate ca spaţii verzi, aflate în administrarea Primăriei municipiului Galaţi, cu menţiunea făcută în raport că această unitate administrativ-teritorială deţine şi situaţia reţelelor subterane existente pe aceste suprafeţe (fila 105 dosar nr. 3619/2004).
Pârâtul Consiliul local al municipiului Galaţi deşi legal citat nu şi-a trimis reprezentantul pentru a participa la măsurătorile efectuate pe teren şi nici nu a făcut obiecţiuni la expertiză deşi i-a fost comunicată şi s-a acordat un termen pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului (fila 109 dosar nr. 3619/C/2004).
Faţă de starea de pasivitate a pârâtului instanţa a omologat suplimentul la raportul de expertiză şi a acordat reclamantului ca măsură reparatorie terenul identificat de expert.
Or, potrivit art. 129 C. proc. civ. instanţa avea obligaţia ca în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale să clarifice situaţia juridică a terenului atribuit reclamantului având în vedere că prin adresa nr. 744 din 19 ianuarie 2006 Primăria municipiului Galaţi a comunicat instanţei că nu există în patrimoniul său imobile disponibile acordării prin compensare conform Legii nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005 (fila 27 dosar nr. 3619/C/2004).
Pe de altă parte, în recurs, s-a susţinut că terenul atribuit reclamantului face parte din domeniul public de interes local inclus ca atare în HG nr. 502/2002 şi prin urmare nu putea fi restituit având în vedere caracterul inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil al proprietăţii publice. De asemenea, s-a susţinut şi că pe respectivul teren se află amplasat un monument istoric şi s-a ataşat anexa 2 a H.C.L. nr. 33 din 30 octombrie 2001 a municipiului Galaţi privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Galaţi şi în care figurează şi menţionatul teren.
Astfel fiind, în cauză se impune rejudecarea apelului pentru a se stabili regimul juridic al terenului în discuţie respectiv dacă acesta aparţine domeniului public sau privat al municipiului Galaţi.
De asemenea, faţă de împrejurarea că recurentul a susţinut că nu deţine terenuri pentru a le putea oferi în compensare, era necesar să se solicite şi lista terenurilor libere aparţinând domeniului privat al municipiului raportat la planul urbanistic şi în condiţiile în care, în adevăr, entitatea investită cu soluţionarea notificării nu dispunea de teren care ar fi putut fi restituit în echivalent să pună în vedere reclamantului dacă înţelege să opteze şi pentru o altă măsură de restituire prin echivalent.
Cu ocazia rejudecării apelului urmează a fi analizate şi celelalte critici formulate prin motivele de recurs.
Faţă de cele ce preced, se va admite recursul, se va casa Decizia atacată şi se va trimite cauza pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de primarul municipiului Galaţi împotriva deciziei nr. 71 A din 15 martie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5662/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6622/2004. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
