ICCJ. Decizia nr. 5662/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5662
Dosar nr. 38292/1/2004
Nr. vechi 15703/200.
Şedinţa publică din 13 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr. 6031/2003, reclamantul L.M. a chemat în judecată pe pârâtul primarul municipiului Orăştie, solicitând anularea dispoziţiei nr. 641/2003 şi restituirea în natură a imobilului, situat în Orăştie, preluat de stat în temeiul Decretului nr. 223/1974.
Prin sentinţa civilă nr. 1035/2003, Tribunalul Hunedoara a respins ca nefondată acţiunea, reţinându-se că, în speţă, nu este vorba de o preluare abuzivă, întrucât imobilul a fost preluat de stat cu respectarea dispoziţiilor Decretului nr. 223/1974.
Potrivit Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în situaţia în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din ţară şi a înstrăinat locuinţa către stat, stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al acesteia, urmând a se considera că preluarea nu a fost abuzivă, persoana fiind îndestulată rezonabil prin preţul primit sau având vocaţie de a fi îndestulată rezonabil dacă înstrăina imobilul înainte de finalizarea intenţiei de a părăsi în mod definitiv ţara.
Prin Decizia civilă nr. 676/A din 30 aprilie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de reclamantul L.M., prin mandatar Ş.V.; a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a admis acţiunea civilă şi a dispus anularea deciziei nr. 641/2003 a primarului Orăştiei; a constatat că imobilul înscris în C.F. 2438 Orăştie nr.top. 807/4/4 – 814/4/46/1 a fost trecut în proprietatea Statului Român fără titlu valabil şi a dispus restituirea imobilului în favoarea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că imobilul în discuţie a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 223/1974, prin Decizia nr. 85/1984 a Biroului Permanent al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al judeţului Hunedoara.
Foştilor proprietari le-au fost acordate despăgubiri în sumă de 80.000 lei pentru construcţii, iar terenul în suprafaţă de 700 mp a intrat fără plată în proprietatea statului.
La data preluării atât Constituţia României din anul 1965, în vigoare la acel moment, cât şi codul civil ocroteau dreptul de proprietate, iar art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului la care România era parte prevedea că nimeni nu poate fi deposedat de averea sa în mod arbitrar.
În speţă, preluarea s-a făcut fără dovedirea vreunei utilităţi publice, iar faptul trecerii terenului fără plată în proprietatea statului exclude caracterul drept şi real al despăgubirilor primite de reclamant şi înlătură incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1.4 lit. B) pct. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, neputându-se reţine că reclamantul a fost îndestulat rezonabil prin acordarea de despăgubiri doar pentru teren.
S-a concluzionat că, măsura preluării imobilului în litigiu de către stat are caracter abuziv, în sensul reglementat de art. 1 din Legea nr. 10/2001, titlul statului fiind lipsit de valabilitate, astfel încât este justificată solicitarea reclamantului de a i se restitui în natură imobilul conform art. 1 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Primarul municipiului Orăştie, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca fiind dată cu aplicarea greşită a legii, încadrarea în drept a criticilor formulate fiind făcută de către instanţă în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-au arătat următoarele:
Soluţionarea prezentului litigiu se face în raport de dispoziţiile legii speciale, Legea nr. 10/2001.
Imobilul în litigiu, a cărui restituire în natură s-a dispus prin Decizia ce face obiectul prezentului recurs, a fost înstrăinat în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995, înainte de apariţia Legii nr. 213/1998, prin act autentic, contractul nr. 3802/1996, familiei C.I. şi C.G.
Fostul proprietar, intimatul-reclamant, nu a promovat în termen legal, până la 14 august 2002, o acţiune în anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 3802/1996, conform art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, modificată.
În această situaţie contractul nu a fost anulat, iar proprietari ai imobilului la momentul introducerii acţiunii de restituire erau C.I. şi C.G.
Între timp, imobilul fiind ipotecat, a fost scos la vânzare, pentru neacordarea creditului ipotecar şi vândut la licitaţie publică către numitul S.G.
Potrivit dispoziţiilor art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001 şi art. 18.5 din HG nr. 498/2003, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent dacă imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaş cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 şi, respectiv, „norma cuprinsă la lit. d) a art. 18 din lege vizează conservarea situaţiei juridice a imobilelor înstrăinate legal în baza Legii nr. 112/1995, caz în care restituirea în natură nu mai este posibilă".
S-a mai arătat că Decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, art. 19 alin. (2), deoarece despăgubirea primită de 80.000 lei trebuie actualizată şi restituită căci altfel s-ar acorda două măsuri reparatorii pentru acelaşi imobil.
Examinând Decizia civilă recurată în raport de motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat de Primăria municipiului Orăştie, instanţa constată recursul întemeiat, pentru următoarele considerente:
Imobilul în litigiu, proprietatea reclamantului L.M., a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974, deci a fost preluat abuziv potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Reclamantul a solicitat prin notificarea nr. 124/N/2001 restituirea în natură a imobilului, în condiţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 iar prin dispoziţia contestată nr. 647/2003 emisă de către primarul municipiului Orăştie cererea a fost respinsă cu motivarea că imobilul a fost preluat de stat cu titlu şi că la plecarea din ţară fostul proprietar a fost îndestulat rezonabil prin preţul primit sau că a avut vocaţia de a fi îndestulat dacă înstrăina imobilul înainte de formularea intenţiei de a părăsi definitiv ţara, soluţie ce a fost menţinută şi de către prima instanţă.
Instanţa de apel, corect, a stabilit că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de stat şi că îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Numai că imobilul în litigiu a fost înstrăinat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, la 14 februarie 2001, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3802/1996 către numiţii C.I. şi C.G. în temeiul Legii nr. 112/1999.
Acest contract de vânzare-cumpărare a fost cenzurat în justiţie.
Astfel, acţiunea reclamantului L.M. pentru constatarea nulităţii absolute a acestui act juridic a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 989/2006 pronunţată de Judecătoria Orăştie, definitivă şi irevocabilă, constatându-se că, actul de vânzare-cumpărare nr. 3802 din 20 noiembrie 2006 este valabil, fiind încheiat cu respectarea legilor în vigoare la data dobândirii, deci inclusiv a dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
În această situaţie, nelegal, instanţa de apel a dispus restituirea în natură a imobilului în litigiu, în condiţiile art. 1 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001, deoarece potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, „în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţă, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţă corespunzătoare a întregului imobil teren şi construcţii, potrivit standardelor internaţionale de evaluare".
Deci, reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii în echivalent, care potrivit art. 20 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, se propun prin dispoziţia motivată a primarului, iar potrivit art. 26 alin. (1) din acelaşi act normativ, propunerea se face în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Prin urmare, pentru aceste considerente, recursul declarat de Primăria municipiului Orăştie se va admite şi se va casa în parte Decizia recurată, în sensul că va fi obligat primarul să propună acordarea măsurilor reparatorii în echivalent către reclamant.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Primăria municipiului Orăştie împotriva deciziei nr. 676/A din 30 aprilie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, pe care o casează în parte, în sensul că obligă primarul municipiului Orăştie să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 644/2004. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2309/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
