ICCJ. Decizia nr. 2450/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 2450

Dosar nr. 38628/1/2004

nr. vechi 16039/2004

Şedinţa publică din 6 martie 2006

Asupra recursului civil de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 17 aprilie 2002, la Tribunalul Brăila, reclamanţii M.I. şi M.V. au formulat plângere (contestaţie) împotriva dispoziţiei nr. 1761 din 20 martie 2002, emisă de primarul municipiului Brăila, prin care a fost respinsă notificarea, întocmită conform Legii nr. 10/2001, de restituire în natură a imobilului (teren şi construcţie) situat în municipiul Brăila.

Reclamanţii au susţinut, prin acţiune, că sunt unicii moştenitori ai defunctului Ţ.I., fostul proprietar al imobilului aflat în litigiu.

Adresându-se tot Tribunalului Brăila, la 18 aprilie 2002, printr-o acţiune separată, reclamantul S.D. a contestat aceeaşi dispoziţie nr. 1761 din 20 martie 2002 emisă de primarul municipiului Brăila, prin care i-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului din Brăila. Reclamantul S.D. susţine, la rândul său, că este moştenitorul fostului proprietar al imobilului.

Prin încheierea din 9 mai 2002, Tribunalul Brăila a conexat cele două dosare întocmite ca urmare a acţiunilor înregistrate de reclamanţi.

Soluţionând litigiul în primă instanţă, Tribunalul Brăila, secţia civilă, prin sentinţa nr. 370 din 21 octombrie 2003, a admis contestaţia formulată M.I. şi M.V., a anulat dispoziţia nr. 1761/2002 a primarului municipiului Brăila şi a dispus restituirea în natură a imobilului către aceşti reclamanţi care sunt singurele persoane îndreptăţite conform Legii nr. 10/2001.

Prin aceeaşi sentinţă, Tribunalul Brăila a respins contestaţia formulată de reclamantul S.D., cu motivarea că această persoană nu este îndreptăţită să solicite, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea unui imobil.

Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia nr. 153/A din 11 februarie 2004, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul S.D. şi de pârâtul primarul municipiului Brăila.

Hotărând astfel, curtea de apel a reţinut că reclamantul S.D. nu are calitatea de moştenitor al fostului proprietar Ţ.I. şi ca atare nu are calitate de persoană îndreptăţită să solicite restituirea imobilului. Instanţa de apel a mai reţinut, prin considerentele deciziei, că imobilul aflat în litigiu a fost preluat de stat fără un titlu valabil şi în consecinţă trebuie restituit, în temeiul Legii nr. 10/2001, în natură, moştenitorilor fostului proprietar.

Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamantul S.D. susţinând că Decizia a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, iar, pe de altă parte, instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare şi anume testamentul olograf întocmit de defunctul Ţ.I. în favoarea N.C. şi E.Ţ.

Dezvoltând motivele de recurs, reclamantul S.D. a arătat în esenţă, că imobilul aflat în prezent în litigiu a fost proprietatea numitei Ţ.M., iar reclamantul este persoană îndreptăţită la restituirea în natură fie ca moştenitor al M.Ţ., fie ca moştenitor al lui C.N. şi T.E. (verişoarele lui Ţ.I., fiul M.Ţ.).

Recursul declarat în cauză nu este întemeiat.

Instanţa de apel, ca şi prima instanţă, a stabilit, corect, că reclamantul S.D. nu este persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în sensul Legii nr. 10/2001, deoarece nu a fost proprietar al imobilului data preluării abuzive şi nu este nici moştenitor al fostului proprietar.

Proprietar al imobilului, aflat în prezent în litigiu, a fost M.M.T., la decesul căreia unic moştenitor a fost fiul său Ţ.M.I., acestuia din urmă eliberându-li-se certificat de moştenitor la 20 noiembrie 1973. Prin testamentul autentificat la 29 iulie 1982 T.M.I. a lăsat întreaga sa avere lui M.G. şi M.I., iar prin sentinţa civilă nr. 6900 din 27 august 1984 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti s-a stabilit că M.G. şi M.I. sunt unicii moştenitori, eliberându-i-se, pe baza sentinţei, certificatul de moştenitor nr. 360/1985.

În urma decesului, la 14 septembrie 1986, a lui M.G. au rămas ca unici moştenitori soţia supravieţuitoare M.I. şi fiul M.V., aşa cum atestă certificatul de moştenitor nr.562/1991.

Reclamantul S.D., susţinând că este atât moştenitor legal cât şi moştenitor testamentar al defunctului Ţ.M.I., s-a adresat justiţiei, cerând constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor nr. 360/1985, dar acţiunea sa a fost respinsă, stabilindu-se, cu autoritate de lucru judecat, prin sentinţa civilă nr. 615 din 29 ianuarie 2002 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, că S.D. nu are calitate de moştenitor.

Se constată că, printr-o hotărâre judecătorească anterioară, s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că reclamantul S.D. nu este nici moştenitor legal, nici moştenitor testamentar al fostului proprietar al imobilului, aşa încât nu poate avea calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în înţelesul art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001.

În considerentele hotărârii instanţei de apel a fost, corect, înlăturată apărarea reclamantului S.D. în legătură cu testamentul olograf întocmit de T.M.I. la 15 august 1983, aşa încât nu poate fi primită critica formulată de recurent că instanţa nu s-ar fi pronunţat asupra respectivului mijloc de apărare.

Decizia atacată cu recurs fiind pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, urmează să fie respins recursul declarat.

Întrucât recurentul a căzut în pretenţii, va fi obligat, în baza art. 274 C. proc. civ., la cheltuieli de judecată către intimaţii M.V. şi M.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.D. împotriva deciziei nr.153/A din 11 februarie 2004 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.

Obligă pe recurent la plata sumei de 2500 RON cheltuieli de judecată către intimaţii M.I. şi M.V.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2450/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs