ICCJ. Decizia nr. 2466/2004. Civil. Evacuare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 2466

Dosar nr. 11577/2004

Şedinţa publică din 29 martie 2005

Asupra recursului de faţă.

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele.

Prin acţiunea înregistrată la data de 30 septembrie 2003 la Judecătoria sector 2 Bucureşti şi întemeiată pe dispoziţiile OUG nr. 40/1999 reclamantele C.H.V. şi C.C. au chemat în judecată pe pârâtul G.C., solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună evacuarea acestuia din apartamentul nr. 5 situat în Bucureşti.

In motivare au arătat că prin dispoziţia nr. 545 din 30 septembrie 2002 a Primarului general al municipiului Bucureşti s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, în baza Legii nr. 10/2001.

Pârâtul ocupă apartamentul nr. 5 fără titlu, contractul de închiriere pe care îl avusese cu SC F. SA a expirat şi nu a mai plătit chirie de la data expirării contractului de închiriere.

Mai arată reclamantele că au notificat pârâtul în vederea încheierii unui contract de închiriere în condiţiile OUG nr. 40/1999, dar acesta nu s-a conformat dispoziţiilor legale.

Prin sentinţa civilă nr. 181 din 13 ianuarie 2004 Judecătoria sector 2 Bucureşti a respins acţiunea.

Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut în esenţă că pârâtul a răspuns reclamantelor prin scrisoare recomandată arătând că este de acord cu încheierea unui nou contract de închiriere în condiţiile OUG nr. 40/1999. A mai reţinut instanţa că reclamantele deşi nu au notificat pârâtul prin executorul judecătoresc, acesta pârâtul beneficiază de tacita relocaţiune.

Împotriva acestei sentinţe reclamantele au formulat apel.

Reclamantele susţin în esenţă că pârâtul a răspuns notificărilor consemnând şi o sumă de bani pe numele lor, dar folosind intenţionat o adresă greşită. În aceste condiţii reclamantele arată că pârâtul nu are titlu şi nu s-a conformat dispoziţiilor OUG nr. 40/1999, ceea ce le îndreptăţeşte să ceară evacuarea acestuia. De asemenea pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia principală de chiriaşi, aceea de plată a chiriei şi nu face parte din categoria persoanelor care au nevoie de protecţie socială.

Prin Decizia civilă nr. 573 din 7 aprilie 2004 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa în sensul că a respins acţiunea.

Pentru a hotărî astfel instanţa a invocat din oficiu excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de sentinţa civilă nr. 4243/2003 a Judecătoriei sector 2 definitivă şi irevocabilă prin neapelare.

Împotriva acestei decizii reclamantele a formulat recurs întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 9 şi 10 C. proc. civ.

Recurentele critică hotărârea instanţei de apel pentru că a încălcat două principii ale procesului civil, respectiv principiul disponibilităţii şi principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac. Hotărârea mai este criticată pentru că nu a ţinut seama de conduita chiriaşului care nu a achitat chiria trei luni consecutiv, ceea ce, potrivit art. 24, lit. b) şi art. 25 din Legea nr. 114/1996 atrage rezilierea contractului de închiriere şi evacuarea. În fine, hotărârea instanţei de apel este criticată pentru că nu a analizat criticile formulate în apel.

Recursul este fondat.

Instanţa de apel a încălcat principiile disponibilităţii şi al neagravării situaţiei în propria cale de atac.

S-a depus la dosarul instanţei de fond (fila 20) sentinţa civilă nr. 4243 din 25 iunie 2003 a Judecătoriei sector 2 Bucureşti.

Excepţia autorităţii de lucru judecat a fost invocată din oficiu de instanţa de apel, fără să mai fie analizate motivele de apel şi agravând astfel situaţia reclamantelor în propria cale de atac.

Soluţia de respingerea acţiunii pe o excepţie peremptorie este mai dezavantajoasă decât cea de respingere pe aspecte de fond.

Neanalizând criticile formulate în apel instanţa de apel nu şi-a mai realizat rolul devolutiv de control judiciar asupra hotărârii atacate, conform art. 294 şi urm. C. proc. civ.

Aşa fiind, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 9 şi 10 C. proc. civ. şi în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ. recursul urmează să fie admis, hotărârea atacată casată şi cauza trimisă aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului, ocazie cu care vor fi analizate şi celelalte critici formulate în prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantele C.H.V. şi C.C. împotriva deciziei nr. 573 din 7 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2466/2004. Civil. Evacuare. Recurs