ICCJ. Decizia nr. 2467/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2467
Dosar nr. 11708/2004
Şedinţa publică din 29 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova, reclamanta M.L.V. a chemat în judecată pârâta Primăria Sinaia, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea dispoziţiei nr. 242 din 3 septembrie 2003 emisă de primar, prin care s-a respins cererea ei de restituire în natură a imobilului situat în Sinaia; reclamanta a cerut obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului sau plata echivalentului bănesc la preţul pieţei.
În drept, reclamanta a invocat prevederile Legii nr. 10/2001.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că imobilul a aparţinut părinţilor ei M.A. şi M.P., care l-au dat ca dotă fiicei lor M.S., apoi imobilul a fost preluat abuziv de stat, iar după decesul surorii ei imobilul revine reclamantei, în calitate de moştenitoare.
Prin sentinţa civilă nr. 1186 din 28 noiembrie 2003, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată contestaţia reclamantei formulată împotriva dispoziţiei nr. 242 din 3 septembrie 2003 emisă de Primarul oraşului Sinaia.
În considerentele sentinţei, tribunalul a reţinut că imobilul solicitat a fost proprietatea lui S.M., sora reclamantei, apoi imobilul a fost preluat de stat, dar reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptăţită a cere imobilul, întrucât nu este moştenitoarea proprietarei iniţiale, în urma decesului acesteia a rămas ca succesor M.I.I., soţul supravieţuitor a lui S.M., căruia îi revine întreaga masă succesorală, conform certificatului de calitate de moştenitor nr. 29 din 30 iunie 2003.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, imputând instanţei neexercitarea rolului activ, în sensul că nu i-a comunicat întâmpinarea şi actele anexate, printre care şi certificatul de moştenitor nr. 29/2003 şi nu a putut să îşi pregătească apărarea.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia civilă nr. 389 din 17 februarie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Răspunzând criticii apelantei, instanţa a învederat că tribunalul a exercitat rolul activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ., a dispus amânarea judecării cauzei la primul termen de judecată pentru a se depune la dosar documentaţia care a stat la baza emiterii dispoziţiei nr. 29/2003, dar apelanta reclamantă nu s-a prezentat la nici unul din termenele acordate de instanţă deşi procedura de citare cu aceasta a fost îndeplinită.
Cu privire la fondul cauzei, instanţa de apel a reţinut că apelanta nu are calitatea de moştenitoare a proprietarei imobilului şi prin urmare nici calitatea de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001.
Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel.
Recurenta susţine că la instanţa de fond a fost citată pentru primul termen din 17 noiembrie 2003, când nu s-a prezentat, deoarece a cerut judecarea în lipsă, iar cauza a fost soluţionată la 28 noiembrie 2003, termen la care nu a fost citată.
În practicaua sentinţei s-a consemnat că pârâta, prin consilierul juridic, a arătat că s-a depus întâmpinare şi că la primărie s-au mai depus două notificări pe numele M.Z., M.A. şi B.C., precum şi certificate de moştenitori.
Recurenta mai arată că a atacat cu apel, sentinţa şi în motivarea cererii de apel a relevat faptul că nu i s-a comunicat întâmpinarea, ceea ce constituie o încălcare a dreptului la apărare şi lipsă de rol activ a instanţei.
Cu privire la Decizia instanţei de apel, recurenta susţine că în raport de pct. 22.1 lit. b) şi 22.1 lit. h) din normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 se poate dovedi calitatea de persoană îndreptăţită şi cu acte de stare civilă care atestă rudenia cu proprietarul iniţial, completate cu declaraţia notarială dată de persoana îndreptăţită pe proprie răspundere, iar formularea notificării în condiţiile şi în termenul legal are semnificaţia juridică a acceptării succesiunii titularului iniţial al dreptului de proprietate.
Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, schimbarea sentinţei şi admiterea contestaţiei, anularea dispoziţiei nr. 242/2003 şi restituirea în natură a imobilului sau acordarea echivalentului bănesc al acestuia la preţul pieţei.
Recursul reclamantei este neîntemeiat.
În motivarea recursului sunt formulate critici privind sentinţa civilă nr. 1180/2003 a Tribunalului Prahova. Ele se impuneau a fi invocate în motivarea apelului, cum de altfel au şi fost relevate parţial, şi instanţa de apel, judecând apelul, a dat răspuns criticilor enunţate.
Susţinerea recurentei privind necitarea ei la termenul din 28 noiembrie 2003, când cauza a fost soluţionată în primă instanţă, este o afirmaţie eronată, contrazisă de procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare existent la fila 10 în dosarul primei instanţe, citarea a fost efectuată cu respectarea prevederilor legale, ca şi întocmirea dovezii de îndeplinire a procedurii de citare.
Potrivit dispoziţiilor înscrise în art. 115-120 C. proc. civ., instanţa nu are obligaţia comunicării întâmpinării cu reclamanta.
Notificările la care a făcut referire reprezentanta pârâtei, consemnate în partea introductivă a sentinţei, nu au fost depuse în instanţă, ci la primărie, într-un alt dosar privind acelaşi imobil, iar numele de M. menţionat ca autor al notificării trebuia să atragă atenţia recurentei, fiind numele soţului surorii decedate a recurentei, proprietara iniţială a imobilului din litigiu.
Instanţa de apel a dat răspuns criticii referitoare la neexercitarea rolului activ de către curtea de apel.
În ce priveşte actele juridice care atestă calitatea de moştenitor, ele pot fi, potrivit pct. 2.1 lit. b) din normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003: certificatul de moştenitor, testamentul, actele de stare civilă care atestă rudenia sau filiaţia cu titularul iniţial al dreptului de proprietate.
Potrivit Legii nr. 35/1995, dovada calităţii de moştenitoare se face cu certificatul de moştenitor sau de calitate de moştenitor.
Coroborând reglementările legii menţionate cu cea înscrisă la pct. 2.1 lit. b) din norme, rezultă preeminenţa puterii doveditoare a certificatului de moştenitor sau de calitate de moştenitor faţă de celelalte mijloace de probe: testament, acte de stare civilă, sau acea declaraţie notarială evocată de reclamantă, dar care nu se regăseşte în materie succesorală în Legea nr. 10/2001.
De aici, concluzia că în prezenţa unui certificat de moştenitor sau de calitate de moştenitor nu pot fi acceptate celelalte mijloace de probă pentru a ajunge la o constatare contrară certificatului, în sensul anulării sau modificării lui. În situaţia dată, actele de stare civilă nu sunt probe să ateste vocaţia utilă, concretă a recurentei la moştenirea surorii sale, ci doar dovezi ale unei vocaţii succesorale generale, potenţiale la moştenirea ei..
În sprijinul celor enunţate este dispoziţia cuprinsă în art. 88 alin. (1) din Legea nr. 36/1995. Textul de lege prevede că până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moştenitor, implicit şi certificatul de calitate de moştenitor, face dovada deplină în privinţa calităţii de moştenitor.
Textul de lege evocat adaugă precizarea că cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii.
Recurenta, aflând despre existenţa unui certificat de moştenitor din partea introductivă a sentinţei tribunalului, putea obţine informaţii de la primărie şi să facă uz de prevederile art. 88 din Legea nr. 36/1995, solicitând instanţei, pe cale separată, anularea parţială a certificatului şi recunoaşterea calităţii ei de moştenitoare, timp în care judecarea prezentei cauze se putea suspenda.
În ce priveşte valoarea juridică a formulării notificării sub aspectul acceptării succesiunii titularului iniţial al dreptului de proprietate, art. 4 din Legea nr. 10/2001 o recunoaşte în alin. (3), legiuitorul înţelegând să scutească persoana îndreptăţită de respectarea termenului şi a formalităţilor de acceptare a moştenirii. Nu a înţeles însă să o scutească de respectarea celorlalte dispoziţii legale privind recunoaşterea calităţii de moştenitor, înscriind la pct. 4.4 din normele de aplicare prevederea „în toate cazurile stabilirea calităţii de moştenitori (legal sau testamentar) se face potrivit legii civile române", iar art. 88 din Legea nr. 36/1995 consacră regula dovezii depline a certificatului de moştenitor în privinţa calităţii de moştenitor, dovadă care poate fi înlăturată numai prin anularea (totală sau parţială) a certificatului de moştenitor sau de calitate de moştenitor printr-o hotărâre judecătorească, până la pronunţarea căreia, în prezenta cauză, numai soţul surorii recurentei are calitatea de moştenitor privind succesiunea proprietarei iniţiale S.M.
Pentru aceste considerente recursul reclamantei urmează a se respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M.L.V. împotriva deciziei nr. 389 din 17 februarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2466/2004. Civil. Evacuare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2442/2004. Civil. Nulitate absoluta. Recurs → |
|---|
