ICCJ. Decizia nr. 2502/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2502Dosar nr. 11519/2004
Şedinţa publică din 30 martie 2005
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Ploieşti sub nr. 9426 din 9 septembrie 2003, reclamantul Ş.G. a chemat în judecată pe pârâta B.G., solicitând să se constate că apartamentul situat în Ploieşti, a fost dobândit în timpul căsătoriei cu pârâta, dar cu contribuţia sa exclusivă şi să se dispună evacuarea pârâtei şi a fiicei sale minore din acest spaţiu.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că s-a căsătorit cu pârâta la data de 18 august 1994 şi a divorţat de aceasta la 31 ianuarie 2001, conform sentinţei civile nr. 795/2001 a Judecătoriei Ploieşti, prin care i s-a încredinţat spre creştere şi educare minorul Ş.A., născut la 17 ianuarie 1995.
În timpul căsătoriei, la data de 9 octombrie 1999, cu act autentic a fost cumpărat apartamentul menţionat mai sus, cu preţul de 35.000.000 lei. Preţul apartamentului a fost plătit din bani obţinuţi de reclamant prin vânzarea unui apartament avut înainte de căsătorie la preţul de 70.000.000 lei, conform contractului autentic nr. 3003 din 29 septembrie 1999.
Acţiunea reclamantului a fost respinsă, ca nefondată, prin sentinţa civilă nr. 8891 din 21 noiembrie 2003 a Judecătoriei Ploieşti.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că, în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 111 C. proc. civ. deoarece litigiul vizează cota de contribuţie a unui bun dobândit în timpul căsătoriei, aspect ce urmează a fi clarificat pe calea acţiunii civile de partaj.
Apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei a fost admis prin Decizia nr. 487 din 24 februarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, schimbându-se în tot sentinţa şi admiţându-se acţiunea reclamantului, astfel cum a fost formulată.
Instanţa de apel a reţinut că reclamantul a dovedit că apartamentul în litigiu, deşi a fost cumpărat în timpul căsătoriei este totuşi bun propriu al reclamantului, fiind dobândit cu contribuţia sa exclusivă.
S-a mai reţinut că acţiunea, astfel cum a fost formulată este admisibilă separat şi nu în cadrul procesului de partaj bunuri comune.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Recurenta susţine că acţiunea reclamantului nu este întemeiată deoarece în cauză nu sunt întrunite condiţiile art. 111 C. proc. civ., litigiul vizând stabilirea cotei de contribuţie la dobândirea unui bun în timpul căsătoriei, ceea ce nu se poate realiza decât în cadrul acţiunii de partaj.
De asemenea, recurenta arată că instanţa de apel a ignorat probatoriul administrat în sensul că şi ea a avut un apartament dinaintea căsătoriei cu reclamantul, pe care l-a vândut, preţul acestuia fiind adus la masa bunurilor comune.
Recursul declarat de pârâtă este fondat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 30 C. fam., bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor.
În virtutea prezumţiei de comunitate, instituită prin textul citat, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soţi sunt bunuri comune de la data achiziţionării lor, fără a deosebi între modurile de dobândire, cu excepţia celor primite prin acte cu titlu gratuit, care devin comune numai dacă dispunătorul a prevăzut expres sau neîndoielnic că vor fi comune, precum şi a bunurilor prevăzute de art. 31 C. fam., care sunt bunuri proprii ale fiecărui soţ.
În cauza de faţă, obiectul acţiunii reclamantului nu este constatarea calităţii de bun propriu a apartamentului menţionat, ci stabilirea contribuţiei exclusive a acestuia la dobândirea unui bun prezumat comun, fiind dobândit în timpul căsătoriei cu pârâta. Aşa este formulată acţiunea, căreia îi lipseşte temeiul legal; încadrarea juridică în dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. a realizat-o instanţa de fond care, de altfel, a reţinut corect că acţiunea reclamantului nu îndeplineşte condiţiile textului legal citat.
Proprietatea soţilor asupra bunurilor comune este o proprietate comună în devălmăşie care se păstrează şi după desfacerea căsătoriei prin divorţ, până la data când se face împărţirea lor.
În cadrul procesului de partaj se stabileşte contribuţia fiecărui soţ la dobândirea tuturor bunurilor comune şi nu la dobândirea fiecărui bun în parte, argumentele în acest sens fiind deja consacrate în practica şi literatura juridică.
În concluzie, reclamantul nu a solicitat să se constate că apartamentul menţionat este bun propriu, ceea ce ar fi admisibil pe cale separată, ci a solicitat stabilirea contribuţiei sale exclusive la dobândirea unui bun comun, ceea ce nu se poate realiza decât în cadrul procesului de partaj, pe care părţile au dovedit că îl au deja pe rolul instanţei.
Pentru aceste considerente, recursul declarat de pârâtă va fi admis, urmând a se modifica Decizia instanţei de apel în sensul respingerii, ca nefondat, a apelului declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 8891 din 21 noiembrie 2003 a Judecătoriei Ploieşti, ce va fi menţinută [art. 312 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., reclamantul intimat va fi obligat să plătească pârâtei recurente suma de 4.024.920 lei cheltuieli de judecată dovedite în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta B.G. împotriva deciziei civile nr. 387 din 24 februarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, pe care o modifică în sensul că respinge ca nefondat apelul formulat de reclamantul Ş.G. împotriva sentinţei civile nr. 8891 din 21 noiembrie 2003 a Judecătoriei Ploieşti pe care o menţine.
Obligă pe intimatul-reclamant să plătească recurentei pârâte suma de 4.024.920 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2531/2004. Civil. înscriere somatie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2496/2004. Civil. Restituire bunuri... → |
|---|
