ICCJ. Decizia nr. 2544/2004. Civil. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2544
Dosar nr. 8695/2004
Şedinţa publică din 31 martie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea introductivă în instanţă din 8 iulie 2003 reclamanţii C.V. şi C.M. au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale la restituirea sumei de 34.145.298 lei, majorată ulterior la 60.881.066 lei reprezentând actualizarea TVA-ului aplicat şi încasat la preţul de cumpărare a unei locuinţe de serviciu, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii s-a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 104 autentificat sub nr. 2166 din 21 iulie 1999 reclamanţii au cumpărat în calitate de chiriaşi din fondul de locuinţe de servici al pârâtului, în baza HG nr. 576/1998, Decretul-lege nr. 61/1990 şi Legea nr. 85/1995, apartamentul nr. 69 situat în Bucureşti, la preţul de 112.877.019 lei achitat integral la data încheierii contractului cu chitanţa nr. 3453906 din 14 iulie 1999.
Ulterior prin actul adiţional la contract nr. 1 din 28 decembrie 1999 s-a stabilit obligaţia reclamanţilor de a plăti aferent valorii de cumpărare a apartamentului, în baza Ordinului nr. A –8457 din 2 septembrie 1999 al şefului Direcţiei Domenii şi Infrastructuri emis în aplicarea OG nr. 3/1992, TVA-ul şi suma de 34.145.298 lei reprezentând: 24.832.944 lei cu titlu de TVA şi 9.312.354 lei majorări de întârziere (achitate cu chitanţele B-1448899, 1448900 din 28 decembrie 1999).
Deşi potrivit adresei nr. A1876 din 5 iulie 2000 perceperea TVA aferent operaţiunii de vânzare cumpărare a locuinţelor de serviciu, a fost sistată, pârâtul refuză restituirea sumelor încasate cu acest titlu.
Reclamanţii au susţinut că OG nr. 3/1992 privind TVA-ul modificată ulterior, nu se aplică vânzărilor de locuinţe către chiriaşi efectuate în baza prevederilor legale sus menţionate, caracterizând operaţiunea în speţă ca fiind plata neîncasată (ori, lipsită de cauză licită cu consecinţa nulităţii sale).
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 992 C. civ. (respectiv art. 948, art. 966 C. civ.).
Pârâtul a formulat întâmpinare invocând în apărare avizul Ministerul Finanţelor Publice în raport cu care perceperea TVA în speţă este justificată legal de dispoziţiile art. 2 lit. b), art. 3 şi art. 6 din OG nr. 3/1992 şi pct. 1.5 din HG nr. 12/1998. In subsidiar, a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, întemeiată pe dispoziţiile art. 60 C. proc. civ., cu motivarea că sumele percepute cu titlu de TVA au fost virate către bugetul de stat.
Judecătoria sector 5 Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 5356 din 11 noiembrie 2003 a admis excepţia lipsei de interes privind cererea subsidiară în constatarea nulităţii absolute, reţinând ca temei legal justificat dispoziţiile art. 922 C. civ. privind plata nedatorată în raport cu care pe fondul cauzei, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 34.145.298 lei (TVA şi majorări de întârziere încasate nelegal) cu dobânzi legale aferente calculate conform OG nr. 9/2000 de la data introducerii acţiunii şi până la achitare.
A fost admisă cererea de chemare în garanţie formulată de pârât urmând ca sumele la care a fost obligat către reclamanţi să fie recuperate integral de la chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice.
S-a respins pentru lipsă de interes capătul de cerere subsidiar în constatarea nulităţii absolute a actului adiţional nr. 1/1999.
A fost obligat pârâtul către reclamanţi, iar chematul în garanţie către pârât, la 643.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că reclamanţii au plătit sumele sus menţionate pentru o datorie care nu există întrucât operaţiunea de vânzare cumpărare a locuinţelor de serviciu din fostul M.Ap.N. nu face parte din categoria operaţiunilor supuse aplicării TVA-ului reglementate de OG nr. 3/1992 modificată.
În acest sens prin dispoziţiile art. 2 lit. b) din HG nr. 512/1998, cu privire la aprobarea Normelor pentru aplicarea OG nr. 3/1992, sunt exceptate de plata TVA veniturile realizate de acele persoane care nu au calitate de agent economic şi al căror venit este destinat autofinanţării potrivit Decretului nr. 151/1975, Ministerul Finanţelor Publice Apărării Naţionale fiind o instituie bugetară care nu are calitatea de agent economic în sensul vizat de dispoziţiile legii TVA-ului.
Cu privire la capătul de cerere privind constatarea nulităţii actului adiţional s-a apreciat că reclamanţii nu au interes născut şi actual, din moment ce pretenţiile băneşti sunt solicitate în temeiul plăţii nedatorate, fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 922 şi urm. C. civ.
Împotriva sentinţei a formulat recurs pârâtul, Ministerul Apărării Naţionale, cale de atac calificată de curte ca fiind apel având în vedere că acţiunea a avut un capăt de cerere privind constatarea nulităţii actului adiţional (nepatrimonial) care atrage aplicarea dreptului comun în materie de utilizare a căilor de atac.
În motivarea apelului s-a arătat că activitatea de utilizare a fondurilor obţinute din vânzarea locuinţelor de serviciu pentru achiziţionarea unor noi locuinţe, repararea şi reabilitarea celor existente nu se regăseşte prin excepţiile de la plata de TVA prevăzute de art. 2 pct. 2 lit. b) din HG nr. 512/1998, astfel cum acestea sunt arătate în anexele la Decretul nr. 151/1975 per contrario, aceste operaţiuni îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 lit. a) din OG nr. 3/1992 care include în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată „transferul proprietăţii imobiliare indiferent de forma juridică prin care se realizează".
S-a invocat şi excepţia prescripţiei extinctive a dreptului reclamanţilor la restituirea sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată, respinsă ca neîntemeiată având în vedere înscrisurile administrate în primă instanţă din care rezultă o recunoaştere a pretenţiilor reclamanţilor cel puţin până la data de 26 iulie 2000 (termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 îndeplinindu-se la 25 iulie 2003, ulterior introducerii acţiunii ce a avut loc la 8 iulie 2003).
Pe fond, Curtea a apreciat că dezlegarea pricinii se află în legătură directă cu aplicarea art. 2 din OG nr. 3/1992 republicată care reglementează „sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată" în trei puncte:
a. livrări de bunuri mobile şi prestări servicii efectuate în cadrul exercitării activităţii profesionale;
b. transferul proprietăţii bunurile imobiliare între agenţii economici precum şi între acestea şi instituţii publice sau persoane fizice;
c. importul de bunuri sau servicii;
În alin. (2) al art. 2 se mai arată că sunt asimilate ca livrările de bunuri şi prestări de servicii şi vânzările cu plata în rate sau încheierea unor bunuri pe baza unui contract „cu clauza trecerii proprietăţii asupra bunurilor respective după plata ultimei rate sau la o anumită dată"
Din textul prezentat rezultă că actul de vânzare cumpărare a locuinţei în speţă nu face parte din categoria a), livrări ori prestări de servicii şi nici cazului asimilat întrucât vânzarea cumpărarea s-a făcut cu executare imediată privind transferul proprietăţii şi plata preţului integral (fila 2 fond), nici din categoria b), transferul bunurilor imobiliare, întrucât nu este întrunită cerinţa legiuitorului ca acest transfer să aibă loc între agenţi economici ori între aceştia şi instituţii publice ori persoane fizice (ceea ce nu se regăseşte în cauză, şi nici din categoria c), importuri.
Aşa fiind actul de vânzare cumpărare a locuinţei în speţă este exclus de legiuitor din sfera de aplicare a TVA iar interpretarea contrată este greşită întrucât se adaugă nepermis la lege, este şi motivul pentru care iniţial Ministerul Apărării Naţionale într-o interpretare şi aplicare corectă a legii a încheiat contractul de vânzare cumpărare fără a face aplicarea de TVA.
Având în vedere considerentele reţinute, Curtea a apreciat că în mod legal şi temeinic a hotărât instanţa de fond restituirea sumelor încasate şi nedatorare cu titlu de TVA către persoanele fizice cumpărătoare.
În consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia civilă nr. 969/A din 11 mai 2004 a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune precum şi apelul formulat de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale.
Împotriva deciziei civile amintite au declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naţionale şi chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia de Administrare Fiscală, solicitând modificarea hotărâri atacate ca nelegală şi netemeinică iar rejudecarea cauzei pe fond să se respingă cererile de chemare în judecată şi garanţie ca neîntemeiate.
Pe cale de excepţie s-a invocat lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerul Finanţelor Publice, în raport cu cererea de chemare, întrucât recurentul nu a fost parte în raportul juridic născut din contractul de vânzare cumpărare.
Pe fondul cauzei s-a cerut respingerea acţiunii ca neîntemeiată reiterându-se criticile din apel circumscrise motivelor prevăzute de art. 304 C. proc. civ. în subsidiar s-a cerut şi restituirea doar a sumei de bani fără dobândă întrucât pârâtul a fost de bună credinţă, şi nu a ştiut că ceea ce i se plăteşte nu i se datorează (argument a contrario din art. 994 C. civ.).
Criticile sunt neîntemeiate.
Potrivit art. 60 alin. (1) C. proc. civ. partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul când ar cădea în pretenţii cu o cerere în garanţie sau în despăgubire.
Pârâtul a făcut dovada virării sumelor de bani încasate de la reclamanţi cu titlu de TVA în contul bugetului de stat, fiind îndeplinite cerinţele legale amintite cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerul Finanţelor Publice de chemat în garanţie.
Activitatea de vânzare a locuinţelor de serviciu aparţinând Ministerul Apărării Naţionale către chiriaşi, având ca bază legală HG nr. 576/1998, Decretul-lege nr. 61/1990 şi Legea nr. 85/1995, nu se încadrează în sfera operaţiunilor prevăzute de art. 2 din OG nr. 3/1992 pentru care se aplică şi încasează TVA având în vedere argumentele justificative reţinute în apel, a căror repetare se apreciază ca inutilă.
Criticile din recurs privind excepţiile de la sfera de aplicare a TVA-ului reglementate în art. 2 pct. 2 lit. b) din HG nr. 512/1998 în coroborare cu anexele la Decretul nr. 151/1975, exced analizei pertinente a dispoziţiilor aplicabile speţei arătate în paragraful anterior, fiind lipsită de semnificaţie referitor la acestea şi argumentarea în temeiul lor spre a se ajunge la o altă interpretare a textelor aplicabile decât cea legală.
Achitarea sumelor de bani de către reclamanţi cu titlu de TVA şi majorări de întârziere are valoarea unei plăţi nedatorate, instituţie reglementată de dispoziţiile art. 992 şi urm. C. civ., având în vedere că.
a) achitarea de către reclamanţi a sumelor de bani are semnificaţia juridică a unei plăţi astfel cum rezultă din actul adiţional nr.1/1999;
b) datoria pentru achitarea căreia reclamanţii au făcut plata nu a existat niciodată din punct de vedere juridic în raport cu dispoziţiile art. 2 din OG nr. 3/1992;
c) reclamanţii au efectuat plata aflându-se în eroare, în raport cu aparenţa de legalitate şi temeinicie a actul adiţional la un contract valabil încheiat şi executat de vânzare cumpărare, de pârât cu avizul expres al Ministerul Finanţelor Publice.
În consecinţă pârâtul şi chematul în garanţie au fost ţinuţi în mod corect să restituie reclamanţilor sumele încasate ca plată nedatorată cu dobânda legală aferentă la zi.
Ca atare, recursul declarat în cauză, de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale şi chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei civile nr. 961/A din 11 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, va fi respins ca nefondat potrivit art. 312 alin. (I) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale şi chematul în garanţie Ministerul finanţelor publice, Agenţia naţională de administrare fiscală, împotriva deciziei nr. 961 din 11 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2953/2004. Civil. Stabilirea competenţei | ICCJ. Decizia nr. 8570/2004. Civil. Lg.10/2001. Recurs → |
|---|
