ICCJ. Decizia nr. 2674/2004. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2674/2004
Dosar nr. 4215/2003
Şedinţa publică din 2 aprilie 2004
Deliberând asupra recursului în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 945 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita şi deciziei nr. 890/ R din 8 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Târgu Mureş constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 3 iulie 2002, B.E. a chemat în judecată MINISTERUL JUSTIŢIEI şi TRIBUNALUL HARGHITA în calitate de ordonatori, principal şi respectiv secundar, de credite bugetare solicitând obligarea acestor doi pârâţi la restituirea, la o valoare actualizată, a sumelor încasate prin reţineri nelegale din salariul reclamantei „în perioada anterioară datei de 29 martie 2001".
În motivarea acestei acţiuni s-a susţinut că respectivele reţineri, reprezentând 7% din veniturile salariale ale reclamantei, au fost efectuate ca urmare a unei greşite aplicări a Legii nr. 145/1999, care constituie o reglementare de ordin general.
În aceeaşi ordine de idei s-a afirmat că reclamanta beneficiază de dispoziţiile speciale, derogatorii, conţinute în Legea nr.92/1992 şi în HG nr. 409/1998 care le conferă dreptul la asistenţă medicală gratuită.
Acţiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita cu numărul de dosar 2634/2002, iar la 15 iulie 2002 MINISTERUL JUSTIŢIEI a formulat o întâmpinare prin care a invocat lipsa calităţii procesuale a celor doi pârâţi, iar în subsidiar a solicitat respingerea cererii reclamanţilor pe considerentul că aceştia pot beneficia de asistenţă medicală gratuită numai în măsura în care fac dovada îndeplinirii obligaţiilor de plată a contribuţiilor lunare la asigurările de sănătate.
Totodată a fost formulată o cerere de chemare în garanţie a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. prin care se solicita ca, în ipoteza în care acţiunea principală ar fi admisă, respectiva chemată în garanţie să fie la rândul său obligată să restituie contravaloarea sumelor care i-au fost virate ulterior reţinerii lor din salariul reclamanţilor.
La 24 iulie 2002, pârâtul TRIBUNALUL HARGHITA a formulat la rândul său o întâmpinare prin care şi-a însuşit integral excepţiile şi celelalte apărări, precum şi cererea de chemare în garanţie formulate de MINISTERUL JUSTIŢIEI.
Prin sentinţa civilă nr. 945 pronunţată de Tribunalului Harghita la 14 august 2002, au fost admise atât acţiunea, cât şi cererea de chemare în garanţie, C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. fiind obligată să restituie „în locul pârâţilor" suma de 12 414 974 lei, reprezentând echivalentul contribuţiei de asigurări sociale de sănătate reţinute din salariul reclamantei în perioada ianuarie 2000 - martie 2001.
Pronunţând această sentinţă, instanţa a reţinut în esenţă că reclamanţii au beneficiat în perioada amintită de prevederile Legii nr. 92/1992 şi ale HG nr. 409/1998 care au instituit principiul gratuităţii asistenţei medicale pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate, ca si pentru familiile acestora.
S-a mai reţinut că o interpretare coerentă a acestor reglementări şi a prevederilor Legii nr. 145/1999 duce la concluzia că principiul amintit are ca efect şi exonerarea beneficiarilor de obligaţia de a contribui la fondul de asigurări sociale de sănătate.
Totodată instanţa a subliniat că noul regim juridic instituit prin Legea nr. 118/2001 nu este relevant în speţă, deoarece se aplică materiei analizate numai pentru perioada ulterioară datei, 29 martie 2001, la care acest act normativ a fost publicat.
Recursurile declarate ulterior de pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI şi TRIBUNALUL HARGHITA împotriva acestei sentinţe au fost respinse prin Decizia nr. 890/ R pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, la 8 noiembrie 2002 în dosarul numărul 910/2002/C.
La 29 iulie 2003, în temeiul art.330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva ambelor hotărâri pronunţate în cauză solicitând casarea lor, precum şi respingerea acţiunii şi a cererii de chemare în garanţie.
În motivarea recursului în anulare s-a susţinut că o interpretare sistemică a actelor normative aplicabile în cauză duce la concluzia potrivit căreia magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită numai în măsura în care îşi îndeplinesc obligaţia de a achita lunar contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate.
S-a relevat, de asemenea, că dispoziţiile Legii nr. 145/1997 care reglementează această obligaţie sunt de generală aplicare şi că singurele excepţii avute în vedere de către legiuitor au fost menţionate expres în textul aceluiaşi act normativ.
Ca urmare a declarării acestui recurs în anulare cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu numărul de dosar 4215/2003.
În ceea ce îi priveşte, reclamanta, pârâţii şi chemata în garanţie nu şi-au făcut cunoscute în scris punctele de vedere referitoare la recursul în anulare astfel declarat şi nu s-au prezentat cu ocazia dezbaterilor care au avut loc în Şedinţa publică din 2 aprilie 2004.
Recursul în anulare este fondat.
În acest sens, Curtea are în primul rând în vedere că Legea asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 a fost publicată la 31 iulie 1997, fiind precedată de Legea nr. 142/1997 publicată la 25 iulie 1997 şi prin care s-au adus modificări substanţiale Legii de organizare judecătorească nr. 92/992 stabilindu-se ca aceasta din urmă să fie republicată.
O corectă soluţionare a litigiului este condiţionată de respectarea tuturor acestor acte normative, inclusiv a dispoziţiilor Legii nr. 92/1992 în forma în care ea a fost republicat la 30 septembrie 1997.
Astfel, Curtea reţine ca fiind de necontestat că, potrivit art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate de la instanţe şi parchete beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze.
Conform însă art. 99 alin. (2) din acelaşi act normativ, acordare acestor beneficii operează în condiţiile stabilite prin hotărâre de guvern.
Înainte ca o astfel de hotărâre să fi intrat în vigoare a fost adoptată Legea nr. 145/1997 care, în art. 4, instituia obligativitatea contribuţiei lunare pentru asigurările sociale de sănătate, iar în art. 6 şi art. 55 menţiona expres categoriile de persoane exceptate sau scutite de această obligaţie.
Este de reţinut că aceste din urmă categorii nu îi includeau pe beneficiarii de asistenţă medicală gratuită prevăzuţi de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 99/1992 republicată.
Ulterior, în executarea acestor din urmă dispoziţii legale, a fost emisă HG nr. 409/1998 care însă menţiona expres că beneficiul gratuităţilor prevăzute de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 operează în condiţiile Legii nr. 145/1997.
Interpretarea avută în vedere de instanţele care au soluţionat cauza în fond şi în recurs, interpretare conform căreia Legea nr. 92/1992 ar fi instituit o derogare de la prevederile art. 4 al Legii nr. 145/1997 este criticabilă sub mai multe aspecte.
Este de observat astfel că, anterior publicării Legii nr. 145/1997, Legea nr. 92/1992 s-a aflat în vigoare şi a fost modificată de două ori.
În raport cu această succesiune în timp a celor două acte normative caracterul pretins derogatoriu al legii mai vechi nu poate fi prezumat.
În acelaşi timp nu se poate omite că modificările aduse Legii de organizare judecătorească prin Legea nr. 142/1997 au avut loc aproape simultan cu adoptarea Legii asigurărilor sociale de sănătate.
Au existat aşadar toate premisele pentru ca, printr-o corelare a dispoziţiilor celor doua legi, să se prevadă într-o manieră explicită includerea magistraţilor şi eventual a personalului auxiliar de specialitate de la instanţe şi parchete în categoria persoanelor exceptate ori scutite de obligaţia instituită prin art. 4 din Legea nr. 145/1997.
În realitate o asemenea corelare nu a avut loc, iar prin HG nr. 409/1998 beneficiul gratuităţilor prevăzute de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 a fost condiţionat de respectarea prevederilor Legii nr. 145/1997.
Pe de altă parte din analiza dispoziţiilor art. 6 şi art. 55 din Legea nr. 145/1997 rezultă că lipsa totală de venituri a fost unicul criteriu pe care legiuitorul l-a avut în vedere în cazurile de exceptare sau scutire a unor persoane de plata contribuţiei lunare pentru asigurările sociale de sănătate.
Acest criteriu nu operează însă nici în cazul magistraţilor şi nici în cel al personalului auxiliar de specialitate de la instanţe şi parchete.
Prin urmare nu există argumente pentru a se reţine ca Legea nr. 92/1992 ar deroga, sub aspectul analizat, de la prevederile art. 4 din Legea nr. 145/1997.
Aşa fiind, interpretarea contrară avută în vedere de cele două instanţe constituie o încălcare esenţială a prevederilor legale menţionate care atrage incidenţa în cauza a art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
În consecinţă, Curtea va admite recursul în anulare făcând aplicarea art. 314 C. proc. civ., în sensul casării ambelor hotărâri atacate şi al respingerii ca nefondată a acţiunii formulate de reclamanţi.
În raport cu soluţia dată acţiunii principale şi cu dispoziţiile art. 60 alin. (1) şi art. 63 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi, de asemenea, respinsă cererea de chemare în garanţie a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 945 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita şi deciziei nr. 890/ R din 8 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Târgu Mureş.
Casează hotărârile atacate şi pe fond respinge acţiunea formulată de reclamanta B.E. împotriva pârâţilor MINISTERUL JUSTIŢIEI şi TRIBUNALUL HARGHITA, precum şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţi împotriva C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2677/2004. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2640/2004. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
