ICCJ. Decizia nr. 2723/2004. Civil. Obligatia de a face. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2723
Dosar nr. 8202/2004
Şedinţa publică din 6 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 8281/2001 pronunţată în dosarul nr. 5851/2001 a Judecătoriei sector 3 Bucureşti, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Inspectoratul în Construcţii al Municipiului Bucureşti; a fost respinsă acţiunea formulată de reclamant împotriva pârâtului Ş.I., ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală; a fost obligat reclamantul să plătească pârâtului 5.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul Inspectoratul în Construcţii al Municipiului Bucureşti.
Prin Decizia nr. 382/A din 7 martie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a, a fost admis apelul astfel declarat, dispunându-se anularea sentinţei apelate, urmând a se fixa termen pentru evocarea fondului.
Decizia instanţei de apel a fost recurată de intimatul pârât Ş.I., Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a, prin Decizia civilă nr. 1707/2002 dispunând respingerea, ca nefondat, a recursului promovat.
Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a, investită cu soluţionarea pe fond a cauzei, a pronunţat Decizia civilă nr. 70 A din 21 ianuarie 2003, prin care a respins ca tardiv formulate excepţiile privind nulitatea procesului verbal de contravenţie şi prescripţia dreptului de a mai constata şi aplica sancţiunea; a admis acţiunea privind pe reclamantul Inspectoratul în Construcţii al Municipiului Bucureşti; a dispus desfiinţarea construcţiei executate de către pârât şi aducerea terenului l.
starea iniţială în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a deciziei.
Împotriva deciziei pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a, Ş.I. a declarat recurs la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
La termenul de la 3 noiembrie 2003 recurentul a depus la dosar o cerere de suspendare a judecăţii în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. (1) C. proc. civ., cerere motivată pe existenţa pe rolul Judecătoriei sectorului 3 a dosarului nr. 9565/2003.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin încheierea din 3 noiembrie 2003 a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea dosarului nr. 9565/2003 al Judecătoriei sectorului 3 .
Împotriva încheierii de şedinţă din data de 3 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a declarat recurs intimata-intervenientă T.E.T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul urmează a fi respins ca neavenit.
Recurenta intervenientă T.E.T. a avut calitate de intervenientă reclamantă, cererea sa de intervenţie fiind făcută în interesul reclamantul Inspectoratul în Construcţii al Municipiului Bucureşti.
Cum în cauză, recursul a fost declarat de către pârâtul Ş.I., nu şi de către reclamantul Inspectoratul în Construcţii al Municipiului Bucureşti în favoarea căruia a fost formulată cererea de intervenţie accesorie, recursul intervenientei reclamante T.E.T. apare ca neavenit.
În raport de cele ce preced recursul urmează a fi respins ca neavenit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neavenit recursul declarat de intervenienta accesorie T.E.T. împotriva încheierii de şedinţă din 3 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. 736/2003.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 2668/2004. Civil. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 260/2004. Civil. Pretentii. Recurs → |
---|