ICCJ. Decizia nr. 2861/2004. Civil. Anulare certificat mostenitor. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2861/2004
Dosar nr. 914/2003
Şedinţa publică din 14 aprilie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
P.C. a chemat în judecată pe P.S., P.G., G.N., B.I. şi B.P. solicitând anularea certificatului de moştenitor nr. 37 din 17 ianuarie 1991 eliberat de notariatul de Stat local Găieşti privind succesiunea autoarei P.I. decedată la 15 iulie 1990 pe considerentul că imobilul inclus în masa succesorală în cotă de ½, respectiv casa cu două camere, grajd, bucătărie de vară din comuna Morteni judeţul Dîmboviţa constituia proprietatea reclamantului.
De asemenea, a cerut să i se recunoască dreptul de superficie în legătură cu imobilul menţionat, ceea ce implica şi folosinţa unei suprafeţe de 1000 mp din terenul pe care a fost edificată construcţia şi care a aparţinut părinţilor săi ce şi-au dat acordul pentru ridicarea casei.
A mai precizat reclamantul că în ipoteză în care se va reţine şi contribuţia defuncţilor săi părinţi la construcţia casei, urma să se dispună partajarea acesteia.
Totodată a cerut şi anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 981 din 26 aprilie 1991 de Notariatul de stat local Găieşti prin care autorul P.F. a înstrinat fiicei sale G.N., sora reclamantului, cota de 10/16 din casa în litigiu şi terenul de 1000 mp pe care era amplasată, deşi ambii cunoşteau că bunul nu le aparţinea. În subsidiar, reclamantul a precizat că în situaţia în care se va stabili că imobilul a fost construit şi cu contribuţia părinţilor săi, atunci urma a se reţine că vânzarea s-a perfectat sub condiţie rezolutorie. Reclamantul a invocat şi dispoziţiile art. 1303 C. civ., respectiv desfiinţarea convenţiei pentru preţ nesincer.
În fine, P.C. a cerut şi ieşirea din indiviziune cu privire la bunurile ce formau masa succesorală a părinţilor săi P.I. decedată la 15 iulie 1990 şi P.F. decedat în 1994, învederând că au vocaţie succesorală alături de reclamant şi pârâţii în calitate de descendenţi, cu precizarea că B.I. şi B.P. erau nepoţii de fiică ai defuncţilor, mama lor şi fiica autorilor, respectiv B.G. fiind de asemenea decedată.
Prin încheierea din 8 iunie 2000 Judecătoria Găieşti a admis în parte şi în principiu acţiunea.
A respins cererea privind anularea certificatului de moştenitor nr. 37/1991 privind succesiunea autoarei P.I.
A respins cererea privind constatarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilelor.
A respins cererea privind dreptul de superficie.
A respins cererea privind anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 981/1991.
A constatat deschisă succesiunea autoarei P.I. la 15 iulie 1990, masa succesorală fiind compusă din cota de ½ din casa cu 2 camere din cărămidă acoperită cu ţiglă, un grajd din pământ în laţi şi o bucătărie de vară din paiantă acoperită cu ţiglă, construcţii amplasate pe o suprafaţă de 1000 mp teren.
S-a reţinut calitatea de moştenitori acceptanţi a soţului supravieţuitor la acea dată P.F. ulterior decedat, cu o cotă de 2/8, cotă ideală pe care a vândut-o pârâtei G.N. prin contractul autentificat sub nr. 981/1991, G.N., fiică, şi P.C., fiu cu cota de ¾ împreună (fiecare câte 3/8).
S-a constatat contribuţia personală a reclamantului la edificarea construcţiei constând în lemn de construcţie şi 400 bucăţi cărămidă.
S-a constatat deschisă succesiune autorului P.F. şi s-a reţinut că de pe urma acestuia nu au rămas bunuri.
S-a dispus efectuarea unei expertize de evaluare şi lotizare.
Aceeaşi instanţă, prin sentinţa civilă nr. 1434 din 14 noiembrie 2000 a admis în parte acţiunea şi a reiterat dispoziţiile încheierii din 8 iunie 2000 în ceea ce priveşte capete de cerere formulate de reclamant.
De asemenea, a partajat bunurile succesorale prin formare şi atribuire de loturi conform variantei I din raportul de expertiză tehnică cu obligarea pârâtei G.N. căreia i s-a atribuit imobilul succesoral la o sultă de 4.762.210 lei cât şi la 1.703.000 lei c/valoarea contribuţiei personale a reclamantului la edificarea imobilului.
A respins acţiunea faţă de pârâţii P.S., P.G., B.I. şi B.P. pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
În motivarea soluţiei instanţa a reţinut că reclamantul a edificat construcţiile în litigiu împreună cu părinţii săi şi a avut o contribuţie personală stabilită prin expertiză, că terenul pe care acestea au fost edificate a constituit proprietatea autorului P.F. şi prin urmare putea fi înstrăinat pârâtei G.N. alături de cota sa succesorală din construcţie şi că nu s-a evidenţiat vreun motiv de anulare a contractului de vânzare cumpărare, preţul vânzării fiind, în raport de anul încheierii contractului, corespunzător valorii imobilului.
Tribunalul Dâmboviţa, secţia civilă, prin încheierea din 5 septembrie 2001 a admis în principiu apelul declarat de reclamantul P.C. împotriva sentinţei civile nr. 1434 din 14 noiembrie 2000 a Judecătoriei Găieşti şi a încheierii de admitere în principiu din 8 iunie 2000 pronunţată de aceeaşi instanţă şi a schimbat încheierea menţionată, în sensul că a admis cererea privind anularea certificatului de moştenitor nr. 37 din 17 ianuarie 1991 eliberat de Notariatul de stat Găieşti şi a constatat că apelantul reclamant este proprietarul imobilului, construcţii, cuprins în acesta.
A admis cererea de instituire a unui drept de superficie pe terenul proprietatea pârâtei intimate G.N. pentru buna folosinţă a imobilelor.
A admis în parte cererea de anulare (nulitate) a contractului de vânzare-cumpărare nr. 981 din 26 aprilie 1991 încheiat între autorul P.F. şi pârâta intimată G.N. cu privire la cota de ½ din construcţiile înstrăinate.
A respins cererea de partaj ca rămasă fără obiect.
Acelaşi tribunal, prin Decizia civilă nr. 1643 din 12 decembrie 2001 a admis în fond apelul declarat de P.C. împotriva sentinţei civile nr. 1434 din 14 noiembrie 2000 a Judecătoriei Găieşti pe care a schimbat-o, în sensul că a admis acţiunea conform încheierii de admitere în principiu pronunţată de tribunal la 5 septembrie 2001 şi a raportului de expertiză M.C., pentru dreptul de superficie astfel: admite cererea privind anularea certificatului de moştenitor nr. 37 din 17 ianuarie 1991 eliberat de Notariatul de stat local Găieşti şi constată că apelantul reclamant este proprietarul imobilului, construcţii, cuprins în acesta.
Admite cererea de instituire a unui drept de superficie pe terenul proprietatea intimatei pârâte G.N. pentru buna folosinţă a imobilelor, în suprafaţă de 522 mp.
Admite în parte cererea de anulare (nulitate) a contractului de vânzare-cumpărare nr. 981 din 26 aprilie 1991 încheiat între autorul P.F. şi pârâta G.N. cu privire la cota de ½ din construcţiile înstrăinate.
Respinge cererea de partaj (ieşire din indiviziune) ca rămasă fără obiect.
Instanţa de apel a reţinut că reclamantul era proprietarul exclusiv al construcţiilor edificate pe terenul proprietatea tatălui său P.F. şi prin urmare acestea au fost incluse greşit în masa succesorală şi trecute în certificatul de moştenitor. Pe cale de consecinţă şi contractul de vânzare-cumpărare în discuţie a fost încheiat în frauda reclamantului, având o cauză ilicită, întrucât părţile cunoşteau că imobilul, construcţie, era proprietatea exclusivă a acestuia.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 390 din 26 februarie 2002, a respins recursurile declarate de reclamantul P.C. şi respectiv G.N. împotriva deciziei nr. 1643 din 12 decembrie 2001 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia civilă, ca nefondate.
Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a declarat recurs în anulare pe motiv că acestea au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a pricinii pe fond.
Astfel, s-a susţinut că între aceleaşi părţi a mai existat un litigiu cu acelaşi obiect şi cauză juridică ce a format dosarul nr. 2119/1998 al Judecătoriei Găieşti finalizat prin sentinţa civilă nr. 229 din 14 februarie 1999 prin care s-a respins acţiunea reclamantului P.C. Sentinţa a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 4332 din 28 decembrie 1999 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Pe cale de consecinţă, în cel de al doilea litigiu, instanţa trebuia să invoce chiar din oficiu, excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de împrejurarea că în primul dosar, cererile reclamantului P.C. pentru anularea certificatului de moştenitor nr. 37 din 17 ianuarie 1991 şi respectiv a contractului de vânzare-cumpărare nr. 981 din 26 aprilie 1991 (pentru cauză ilicită) au fost respinse prin încheierea de admitere în principiu din 17 decembrie 1998 a Judecătoriei Găieşti, soluţie rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 4332 din 28 decembrie 1999 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
S-a mai susţinut că independent de acest aspect, instanţele de apel şi recurs au admis greşit cererea reclamantului pentru anularea certificatului de moştenitor menţionat, capăt de cerere de care depindea şi soluţionarea celorlalte petiţe din acţiune, ignorând prevederile imperative ale art. 3, art. 9 şi art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă.
În adevăr, solicitând anularea certificatului de moştenitor nr. 37 din 17 ianuarie 1991 pe motiv că imobilul construcţie inclus în masa partajabilă constituia de fapt proprietatea sa exclusivă, reclamantul P.C. a invocat un motiv de nulitate relativă, astfel încât, acţiunea sa era prescriptibilă în termenul general de 3 ani prevăzută de art. 3 şi 9 din Decretul nr. 167/1958 care în speţă începe să curgă de la data emiterii lui, reclamantul fiind prezent la procedura succesorală, semnând încheierea finală din 17 ianuarie 1991. Or, acţiunea a fost promovată la 2 martie 2000, peste termenul general de prescripţie de 3 ani, iar existenţa litigiului anterior nu constituia o cauză de întrerupere a prescripţiei dreptului la acţiune, întrucât acesta s-a finalizat, aşa cum deja s-a relevat prin respingerea acţiunii.
Astfel fiind, s-a solicitat casarea hotărârilor pronunţate în prezentul litigiu şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru soluţionarea capătului de cerere privind ieşirea din indiviziune asupra bunurilor succesorale.
Recursul în anulare este fondat pentru motivele ce succed.
Potrivit certificatului de moştenitor nr. 37 din 17 ianuarie 1991 emis de Notariatul de stat local Găieşti la 17 ianuarie 1991 de pe urma autoarei P.I. decedată la 15 septembrie 1990 masa succesorală era compusă din cota de ½ din casa de cărămidă acoperită cu ţiglă, cu două camere, un grajd din paiantă acoperit cu ţiglă şi o bucătărie de vară din paiantă acoperită cu ţiglă situate în comuna Morteni, pe terenul soţului supravieţuitor în suprafaţă de 1000 mp cu vecinătăţile precizate în act. De asemenea, s-a făcut menţiunea că bunurile au fost dobândite în timpul căsătoriei şi că restul de ½ parte din avere formează cota de bun comun al soţului supravieţuitor.
În ceea ce priveşte moştenitorii acceptanţi, în certificat au fost indicaţi P.F., soţul supravieţuitor la acea dată cu o cotă de 2/8, G.N. şi P.C., descendenţi cu cote egale de câte 3/8. S-a consemnat renunţarea expresă la succesiune de către descendenta B.G., conform declaraţiei nr. 336/1990 şi s-a luat act că sunt străini de succesiune prin neacceptare descendenţii P.S. şi P.G.
Reclamantul a recunoscut la interogator că a fost prezent la notariat când s-a dezbătut succesiunea mamei sale împrejurare ce rezultă şi din încheierea din 8 mai 1990 a Notariatului de stat local Găieşti când s-a consemnat masa succesorală, încheiere pe care reclamantul a semnat-o ca de altfel şi încheierea finală din 17 ianuarie 1991 când a fost de acord cu eliberarea certificatului de moştenitor.
Din cele expuse rezultă că reclamantul, prezent în faţa notarului de stat ca şi pârâta G.N., a consimţit la menţiunile din cuprinsul certificatului de moştenitor privitoare la calitatea de succesori, întinderea drepturilor succesorale şi alcătuirea masei, ceea ce însemnează că aceştia şi-au recunoscut reciproc drepturile, între ei realizându-se implicit un acord de voinţă cu privire la aspectele înserate în menţionatul certificat.
Astfel fiind, dacă succesorul prezent în faţa notarului consideră că voinţa sa exprimată referitor la menţiunile cuprinse în certificatul de moştenitor, a fost viciată, el poate să solicite anularea acestuia în condiţiile dreptului comun, privind anularea sau nulitatea unei convenţii.
În speţă, reclamantul a cerut anularea certificatului de moştenitor nr. 37/1991, deoarece construcţiile incluse în masa succesorală constituiau proprietatea sa exclusivă fiind edificate din resurse proprii pe terenul aparţinând tatălui său.
Reclamantul nu a indicat temeiul juridic al cererii sale, însă din modul de formulare a acesteia rezultă că nu a invocat un motiv de nulitate absolută, astfel încât acţiunea sa era prescriptibilă, vizând motive de nulitate relativă (eventual eroarea).
Or, potrivit art. 3 şi 9 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune în anularea unui act juridic se prescrie în termenul general de 3 ani, care în speţă începe să curgă de la data emiterii certificatului de moştenitor, respectiv 17 ianuarie 1991.
Întrucât reclamantul a sesizat instanţa de judecată la 2 martie 2000 rezultă că dreptul la acţiune al acestuia pentru anularea certificatului de moştenitor în discuţie, era prescris.
Este adevărat că între părţile din prezentul dosar a mai existat un litigiu pentru partajarea averii rămase de la autoarea P.I., anularea certificatului de moştenitor nr. 37 din 17 ianuarie 1991 eliberat de Notariatul de stat local Găieşti şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 981 din 26 aprilie 1991 de către acelaşi notariat în această cauză figurând şi autorul P.F., tatăl reclamantului, în calitate de pârât.
După mai multe cicluri procesuale, prin sentinţa civilă nr. 229 din 19 februarie 1999 Judecătoria Găieşti a respins acţiunea, soluţie menţinută prin Decizia nr. 1963 din 23 septembrie 1999 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia civilă şi devenită irevocabilă prin Decizia nr. 433 din 28 decembrie 1999 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, reţinându-se că reclamantul P.C. a refuzat să achite onorariul pentru expertizele încuviinţate de instanţa de fond, după pronunţarea încheierii de admitere în principiu, în vederea evaluării masei succesorale, a lotizării şi a determinării aportului reclamantului la edificarea imobilului succesoral.
Apreciindu-se că nesoluţionarea cauzei este imputabilă reclamantului s-a conchis că părţile au posibilitatea de a formula o nouă acţiune de partaj succesoral, fără a se putea invoca autoritatea de lucru judecat, iar încheierea de admitere în principiu din 17 decembrie 1998 a Judecătoriei Găieşti putând fi folosită ca mijloc de probaţiune.
Astfel fiind, şi întrucât prima acţiune promovată de P.C. la 9 iulie 1991 a fost respinsă de instanţe, nu există vreo cauză de întrerupere a prescripţiei dreptului la acţiune aşa cum prevăd dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.
Prin urmare în prezentul litigiu dreptul reclamantului de a solicita anularea certificatului de moştenitor nr. 37/1991, era prescris.
Din această perspectivă, recunoscând reclamantului un drept subiectiv prescris, instanţele au încălcat dispoziţiile imperative ale art. 3 şi 9 din Decretul nr. 167/1998, precum şi cele prevăzute de art. 136 şi art. 137 C. proc. civ., întrucât deşi aveau obligaţia, nu au pus în discuţia părţilor, din oficiu, prescripţia dreptului la acţiune.
Cu ocazia rejudecării urmează a se examina incidenţa prevederilor art. 3 şi 9 din Decretul nr. 167/1958 şi în ceea ce priveşte capătul de cerere vizând anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 981 din 26 aprilie 1991 de Notariatul de stat local Găieşti, de existenţa căruia reclamantul a luat cunoştinţă cel târziu la 7 iulie 1991 când a formulat prima acţiune prin care a solicitat desfiinţarea lui.
Referitor la motivul din recursul în anulare vizând incidenţa dispoziţiilor art. 1201 C. civ., în raport de litigiul anterior promovat de reclamant la 9 iulie 1991 ce a format iniţial obiectul dosarului nr. 1925/1991 al Judecătoriei Găieşti, acesta nu poate fi primit cât timp pe de o parte instanţele nu s-au pronunţat în ceea ce priveşte fondul cauzei, acţiunea fiind respinsă, aşa cum deja s-a relevat, pentru că reclamantul P.C. a refuzat să achite onorariul de expert şi prin urmare nu s-a putut finaliza partajul succesoral.
Pe de altă parte, prezentul litigiu vizează şi succesiune autorului P.F. care în cauza anterioară a figurat ca pârât.
Astfel fiind, recursul în anulare urmează a fi admis, a casa hotărârile atacate şi a trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Găieşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 1434 din 14 noiembrie 2000 a Judecătoriei Găeşti, a deciziei nr. 1643 din 12 decembrie 2001 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia civilă şi a deciziei nr. 390 din 26 februarie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, pe care le casează şi trimite cauza la Judecătoria Găeşti pentru soluţionarea pe fond.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 286/2004. Civil. Contestaţie în anulare | ICCJ. Decizia nr. 2805/2004. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs → |
|---|
