ICCJ. Decizia nr. 2867/2004. Civil. Revizuire

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 2867

Dosar nr. 14934/2004

Şedinţa din publică de la 11 aprilie 2005

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;

Sindicatul Învăţământ Preuniversitar Argeşean Muntenia Piteşti a formulat, la 26 octombrie 2004, cerere de revizuire a deciziei civile nr. 121 din 28 septembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel de Apel Piteşti, care este contradictorie cu Decizia civilă nr. 2447 din 25 martie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă. Termenul de drept indicat al cererii de revizuire a fost art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, Colegiul Naţional liceal Zinca Golescu a solicitat respingerea cererii de revizuire, formulând apărări pe fondul pretenţiilor salariale ce formau obiectul litigiului de muncă.

Cererea de revizuire nu este fondată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a soluţiona prezenta cerere de revizuire rezultă din dispoziţiile art. 322 pct. 7 alin. (2) C. proc. civ.

În speţă, prin Decizia nr. 2447 din 25 martie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, a admis recursul declarat de Sindicatul Învăţământ Preuniversitar Argeşean Muntenia Piteşti împotriva sentinţei civile nr. 506 din 23 septembrie 2003 a Tribunalului Argeş, pe care a casat-o şi a trimis cauza, în contradictoriu cu Şcoala Vâlcele, Merişani, spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Prin Decizia civilă nr. 121/R-CM din 28 septembrie 2004, Curtea de Apel de Apel Piteşti a respins ca nefondat recursul declarat de Sindicatul Învăţământ Preuniversitar Argeşean Muntenia Piteşti împotriva sentinţei civile nr. 442 din 15 septembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Argeş în contradictoriu cu Şcoala nr. 14 Alexandru Davila şi Centrul Bugetar Zinca Golescu.

Revizuientul susţine că în motivarea deciziei instanţei supreme s-a dat o interpretare Legii nr. 54/2003, sindicatele având calitate procesual activă în litigiile salariale pornite de membrii lor, iar această interpretare a fost nesocotită de Curtea de Apel de Apel Piteşti şi Tribunalul Argeş, care au considerat: prin soluţia din speţă, că sindicatul nu are calitate procesual activă.

Aceste susţineri nu pot însă constitui motiv pentru admiterea cererii de revizuire, aşa fiind evident, aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, că nu sunt întrunite în speţă exigenţele art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu există „aceeaşi practică" şi nici aceleaşi părţi.

Ca atare, cererea de revizuire se va respinge, pentru neîntrunirea condiţiilor legale de admisibilitate a acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de Sindicatul Învăţământ Preuniversitar Argeşean Muntenia Piteşti împotriva deciziei civile nr. 121/A din 28 septembrie 2004 a Curţii de Apel Piteşti

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2867/2004. Civil. Revizuire