ICCJ. Decizia nr. 2855/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2855
Dosar nr. 7431/2004
Şedinţa publică din 11 aprilie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 31 iulie 2001 pe rolul Tribunalului Braşov, reclamanta D.A.G.M. a chemat în judecată pe pârâta SC R. SRL, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să anuleze Decizia nr. 12 din 26 iunie 2001 emisă de pârâtă prin care i s-a respins cererea formulată potrivit Legii nr. 10/2001, refuzându-se restituirea în natură a apartamentului 3 mansardă situat în imobilul din Braşov, compus din locuinţă şi terenul aferent în suprafaţă de 439 mp.
După un prim ciclu procesual, finalizat prin Decizia nr. 4580/2002 a Curţii Supreme de Justiţie care a indicat instanţei de trimitere să soluţioneze şi cererea completatoare formulată de reclamantă la 19 octombrie 2001, Tribunalul Braşov a pronunţat sentinţa civilă nr. 336 din 19 septembrie 2003 prin care a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune formulată de pârâţii SC R. SRL Braşov şi familia B.L. şi F. şi a respins contestaţia precizată.
S-a reţinut în esenţă în motivarea acestei soluţii că pentru prima dată în mod formal după casarea cu trimitere de către instanţa supremă, reclamanta a cerut constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 20058 din 30 august 1996 încheiat între SC R. SRL şi pârâţii persoane fizice. Or, această cerere s-a formulat cu depăşirea termenului de 1 an prevăzut de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. În motivare s-au făcut şi consideraţii privind fondul pricinii, conchizându-se că restituirea în natură nu este posibilă potrivit art. 18 din lege, atâta timp nu s-a constatat nulitatea contractului prin care statul a înstrăinat imobilul.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost admis de Curtea de Apel Braşov care, prin Decizia civilă nr. 177 din 16 decembrie 2003 a respins excepţiile lipsei de interes a reclamantei şi a prescripţiei dreptului la acţiune. A admis contestaţia precizată, constatând nulitatea contractului de vânzare-cumpărare. S-a dispus anularea deciziei nr. 12/2001 emisă de SC R. SRL şi în consecinţă obligarea la restituirea în natură a imobilului.
În motivarea acestei decizii, Curtea de apel a reţinut mai întâi că investirea încă de la 19 octombrie 2001 a instanţei cu o cerere de constatare a nulităţii absolute a contractului încheiat între pârâţi a fost constatată în mod irevocabil de Curtea Supremă de Justiţie, care tocmai pentru nesoluţionarea acestui capăt de cerere a trimis cauza spre rejudecare. Ca atare, greşit s-a admis excepţia prescripţiei, cererea în discuţie fiind formulată în cadrul termenului de 18 luni prevăzut de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost prelungit ulterior prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001.
Pe fond, cererea s-a constatat a fi fondată, contractul de vânzare-cumpărare fiind încheiat cu încălcarea art. 8 alin. (2) din HG nr. 20/1996. Or, în speţă, vânzarea s-a făcut în aceeaşi zi în care s-a formulat cerere de cumpărare de către chiriaşi, fără a se efectua nici o verificare privind situaţia juridică a imobilului. Chiriaşii, la rândul lor, au fost de rea-credinţă, cumpărând apartamentul în ciuda atenţionării lor prin scrisori recomandate.
Împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recurs pârâţii B.L., B.F. şi SC R. SRL Braşov, care au susţinut în esenţă aceleaşi motive, circumscrise unei pretins greşite soluţionări a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.
Se susţine astfel că în speţă Tribunalul Braşov, investit pentru rejudecarea cauzei, nu a încălcat dispoziţiile art. 315 C. proc. civ.
Recurenţii B. afirmă că din punctul lor de vedere, acţiunea este prescrisă întrucât numai după casarea cu trimitere spre rejudecare au fost citaţi în proces. De aceea, se consideră „cel puţin bizară" constatarea instanţei supreme din primul ciclu procesual în sensul existenţei unei cereri completatoare a acţiunii.
Suplimentar, pârâta SC R. SRL Braşov a susţinut că era inadmisibilă cererea de constatare a nulităţii contractului în cadrul prezentului litigiu. Pe fondul cauzei, s-a susţinut că imobilul nu a fost preluat abuziv, lucru constatat prin sentinţa civilă nr. 13200/1998, astfel încât Decizia nr. 12/2001 prin care i s-au oferit reclamantei despăgubiri în completarea celor deja încasate în anul 1989, a fost legală şi temeinică.
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursurilor.
Recursurile nu sunt întemeiate, urmând a fi respinse, conform art. 312 C. proc. civ., pentru următoarele considerente.
Reclamanta, fosta proprietară tabulară a apartamentului preluat de stat a solicitat după 1990 restituirea acestuia, inclusiv prin notificarea adresată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Decizia nr. 12/2001 emisă de SC R. SRL Braşov prin care i s-a respins cererea de restituire în natură a fost atacată de reclamantă în justiţie prin acţiunea introductivă, întregită ulterior, după depunerea de către pârâtă la dosar a contractului prin care înstrăinase foştilor chiriaşi apartamentul.
Întrucât instanţa a ignorat cererea formulată, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul reclamantei şi a trimis cauza spre rejudecare, cu indicarea expresă de a soluţiona cererea cu care fusese investită.
Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Contrar celor ce se susţin prin prezentele recursuri, constatarea nesoluţionării unui capăt de cerere de către instanţa de fond intră sub incidenţa art. 315 C. proc. civ., astfel încât aceasta nu poate ignora, după casarea hotărârii, indicaţiile instanţei de recurs.
Acest mod de interpretare a fost corect aplicat în prezentul ciclu procesual de către Curtea de apel, astfel încât sub acest aspect recursurile sunt nefondate.
Modul de soluţionare pe fond a cererii de constatare a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare se constată de asemenea a fi legal din partea instanţei de apel.
Din analiza întregului material probator a rezultat cu prisosinţă frauda la lege în care s-a încheiat acest contract, ambele părţi contractante fiind de rea-credinţă, motiv pentru care corect s-a constatat nulitatea acestuia, dispunându-se în consecinţă anularea dispoziţiei administrative emise de SC R. SRL Braşov, cu consecinţa restituirii în natură a bunului. De vreme ce motivul pentru care se respinsese cererea formulată prin notificare, cu motivarea existenţei unui contract valabil încheiat, este evident că putea fi solicitată în cadrul procesului în care se contestă Decizia nr. 12/2001.
Pentru aceste considerente, văzând că nici unul dintre motivele de recurs nu este întemeiat, acestea vor fi respinse, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii B.L., B.F. şi SC R. SRL Braşov împotriva deciziei civile nr. 177/A din 16 decembrie 2003 a Curţii de Apel Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2953/2004. Civil. Revizuire | ICCJ. Decizia nr. 285/2004. Civil. Reziliere contract vânzare... → |
|---|
