ICCJ. Decizia nr. 2875/2004. Civil. îndreptare eroare materială. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2875
Dosar nr. 17144/2/2004
Şedinţa publică din 12 mai 2008
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin Decizia nr. 817A din 13 mai 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanţii Z.V.M., B.R. şi de către intervenienţii în interes propriu B.L.A., B.OG şi R.I.G. împotriva sentinţei civile nr. 1227 din 16 noiembrie 2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, SC H.N. SA, D.S., V.B. şi S.I.L.
A fost schimbată în tot sentinţa, în sensul admiterii acţiunii cât şi a cererii de intervenţie, aşa cum au fost completate.
S-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2250/22554 din 18 decembrie 1996, încheiat între SC H.N. SA şi V.G., autor al pârâtului introdus în cauză V.B., nr. 2299/25843 din 20 decembrie 1996, încheiat între SC H.N. SA şi pârâtul D.S. şi nr. 2876/30073 din 16 ianuarie 1997, încheiat între SC H.N. SA şi Z.G., autor al pârâtei introduse în cauză S.I.L.
Au fost obligaţi pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi SC H.N. SA să lase reclamanţilor şi intervenienţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, sector 1.
Prin cererea înregistrată la 7 mai 2007 (fila 271 dosar nr. 17144/2/2004), B.R. a solicitat instanţei să dispună îndreptarea erorii materiale din Decizia nr. 817A din 3 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, în sensul de a fi obligaţi toţi pârâţii din litigiu, respectiv SC H.N. SA, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, D.S., B.V. şi S.I.L. să-i lase în deplină proprietate şi paşnică posesie imobilul a cărui revendicare a solicitat-o.
Prin încheierea pronunţată în Camera de Consiliu la 3 octombrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia III-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea de îndreptare a erorii materiale.
Instanţa a reţinut în esenţă că, potrivit art. 281 alin. (l) C. proc. civ., pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale.
Obligarea de către instanţă şi a pârâţilor, persoane fizice să lase reclamantei în deplină proprietate şi paşnică posesie imobilul revendicat, s-a reţinut că nu reprezintă o eroare materială sau o omisiune de acest gen, care să poată fi încadrată în dispoziţiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ., şi că analizarea acestui aspect ar implica discutarea fondului litigiului.
S-a mai avut în vedere că, din considerentele deciziei nu rezultă că instanţa ar fi analizat o astfel de cerere şi nici că reclamanţii ar fi cerut şi obligarea persoanelor fizice la restituirea imobilului, pentru a se putea eventual aprecia că dintr-o eroare materială nu s-a menţionat acest aspect în dispozitivul hotărârii.
Astfel, dacă reclamanţii ar fi considerat că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la un capăt de cerere, aveau posibilitatea să declare recurs sau să ceară completarea dispozitivului în temeiul art. 2812 alin. (1) C. proc. civ., în termenul în care putea fi declarat recursul.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs reclamanta R.B., care, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. susţine că cererea de investire a instanţei a fost extinsă şi la chiriaşii cumpărători, ceea ce înseamnă că există cerere privind revendicarea imobilului şi de la aceştia; în plus, se susţine că atâta timp cât imobilul le-a revenit reclamanţilor şi intervenienţilor, pârâţii, persoane juridice şi-au pierdut calitatea de proprietari şi nu mai puteau fi obligaţi să-l cedeze, împrejurare în care trebuiau obligaţi la restituire chiriaşii care au dobândit imobilul prin cumpărare.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii nu arată în ce constă încălcarea legii ori aplicarea greşită a acesteia.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Din verificarea actelor dosarului se reţine că, reclamanţii şi intervenienţii nu au formulat cerere prin care să revendice imobilul în litigiu şi de la persoanele fizice, existând numai cerere pentru constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, care a şi fost soluţionată prin constatarea nulităţii respectivelor contracte. Astfel, imobilul a reintrat în patrimoniul celor doi pârâţi care au fost obligaţi prin Decizia nr. 817A din 13 mai 2005 să-1 lase reclamanţilor şi intervenienţilor în deplină proprietate şi paşnică posesie.
Trebuie reţinut că, atâta timp cât imobilul a revenit reclamanţilor şi intervenienţilor, pârâţii, persoane juridice şi-au pierdut calitatea de proprietari, dar în acelaşi timp, trebuie observat că şi cumpărătorii au pierdut dreptul de proprietate prin constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, aspect care impune o problemă de judecată, nefiind vorba despre o eroare materială în sensul art. 281 C. proc. civ.
Noţiunea de greşeală materială are, în sensul art. 281 C. proc. civ., înţelesul de eroare materială vizibilă, săvârşită cu ocazia redactării hotărârii. Pe calea prevăzută de textul de lege menţionat, aşa cum am arătat, nu pot fi îndreptate greşelile de judecată care privesc fondul pricinii şi nici nu s-ar putea obţine completarea hotărârii în sensul obligării persoanelor fizice la restituirea imobilului.
De fapt, art. 281 C. proc. civ. nu este aplicabil atunci când se invocă greşita aplicare a legii sau omisiunea aplicării unui text de lege, pentru aceasta existând calea recursului.
În speţă, corect a fost soluţionată cererea de îndreptare a erorii materiale, deoarece, în conformitate cu prevederile art. 281 C. proc. civ. pot fi îndreptate numai erorile materiale strecurate într-o hotărâre, dar nu şi greşelile de judecată conform cererii reclamantei, care pot fi înlăturate numai prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.
Pentru considerentele expuse, recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta B.R. împotriva încheierii din 3 octombrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. 17144/2/2004, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5229/2004. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2352/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
