ICCJ. Decizia nr. 2959/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2959
Dosar nr. 38220/1/2004
Nr. vechi 15631/200.
Şedinţa publică din 11 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 64 din 7 ianuarie 2003, reclamanta E.G. a formulat în contradictoriu cu pârâţii municipiul Mangalia prin primar şi primarul municipiului Mangalia plângere împotriva dispoziţiei nr. 260 din 4 decembrie 2002 emisă de primarul municipiului Mangalia.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a deţinut cu titlu de proprietate un imobil situat în Mangalia, imobil care a fost expropriat în baza Decretului Ministerului Apărării Naţionale nr. 57 din 25 februarie 1958, familiei reclamantei fiindu-i atribuit în compensare un alt imobil situat în Mangalia, str. O. nr. 12 conform deciziei nr. 50 din 16 iulie 1959 a Sfatului Popular al Oraşului Mangalia.
A mai arătat reclamanta că, deşi imobilul din str. Ş. a fost expropriat pentru realizarea planului de sistematizare a oraşului, terenul aferent locuinţei în suprafaţă de 500 mp a rămas liber de construcţii, astfel încât, chiar dacă aceasta a fost compensată, sunt aplicabile dispoziţiile legale referitoare la restituirea în natură şi chiar în condiţiile în care s-a atribuit în compensare un alt imobil, cel din str. O. are un teren aferent de numai 372 mp faţă de suprafaţa de 500 mp cât a avut imobilul din str. Ş.
Reclamanta a mai susţinut că în anul 1968 a fost expropriat şi imobilul din str. O., aceasta primind cu chirie o altă locuinţă, conform contractului de închiriere nr. 17721 din 30 noiembrie 1968.
Totodată, reclamanta a mai arătat că imobilul situat în str. Ş. nr. 7 este liber de construcţii şi nu a făcut obiectul nici unui detaliu de sistematizare.
În fine, a mai susţinut reclamanta în motivarea cererii sale că dispoziţia nr. 260 din 4 decembrie 2002 emisă de primarul municipiului Mangalia este netemeinică şi nelegală pentru că imobilul primit în compensare în str. O. nr. 12 a fost expropriat şi demolat şi având în vedere că Legea nr. 10/2001 nu cuprinde prevederi referitoare la cazul în care o persoană a fost expropriată de două ori, este îndreptăţită solicitarea de restituirea în natură.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul primarul municipiului Mangalia a invocat excepţia necompetenţei materiale a secţiei civile a Tribunalului Constanţa, arătând că este competentă să soluţioneze cauza instanţa de contencios administrativ şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a municipiului Mangalia, motivată pe dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 886 din 16 iulie 2003, Tribunalul Constanţa a respins excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa, secţia civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a municipiului Mangalia şi a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta E.G. împotriva pârâtului primarul municipiului Mangalia şi pentru lipsa calităţii procesuale pasive cererea formulată în contradictoriu cu municipiul Brăila.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, cu privire la prima excepţie invocată, că, potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, competenţa de soluţionare a cererii prin care este atacată în justiţie Decizia de respingere a cererii de restituire în natură, cu motivarea că restituirea nu este aprobată sau nu este posibilă, revine secţiei civile a tribunalului în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul unităţii deţinătoare, iar, referitor la cea de a doua excepţie, a reţinut că, în speţă, cum emitentul actului contestat este primarul municipiului Mangalia, pârâtul municipiul Mangalia nu are calitate procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecăţii.
Totodată, instanţa de fond a reţinut faptul că reclamanta nu a făcut dovada că autorii săi au avut calitatea de proprietari asupra imobilului din Mangalia, str. Ş. nr. 7 şi nici că imobilul a fost preluat abuziv de către stat, precum şi faptul că reclamanta nu este îndreptăţită la restituirea terenului, deoarece, la data trecerii imobilului în proprietatea statului, autorilor reclamantei le-a fost atribuit în proprietate, în compensare, un alt imobil, iar la data încheierii procesului verbal de predare a imobilului din Mangalia, str. O. nr. 12, dat în schimbul imobilului situat în str. Ş. , nr. 7, autorii reclamantei au fost de acord cu modul de compensare, semnând cu această menţiune procesul verbal.
Sentinţa civilă nr. 886 din 16 iulie 2003 a Tribunalului Constanţa a fost menţinută de Curtea de Apel Constanţa, care, prin Decizia civilă nr. 449/C din 4 mai 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
Împotriva deciziei nr. 449/c din 4 mai 2004 a Curţii de Apel Constanţa a declarat recurs reclamanta E.G., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că a făcut dovada că autorii săi au avut calitatea de proprietari ai imobilului în litigiu, la dosar fiind depusă Decizia nr. 50 din 16 iulie 1959 a Sfatului Popular al oraşului Mangalia, care prevede la art. 1 că „s-a atribuit moştenitorilor lui A.G. în locul imobilului din str. Ş. nr. 7, proprietate personală, ce a fost expropriat în baza Decretului nr. 57/1959, imobilul situat în str. O. nr. 10" şi că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că reclamanta nu este îndreptăţită la restituire pentru că a primit în compensare un alt imobil.
A mai arătat reclamanta în susţinerea recursului că autorii săi au semnat „sub ameninţare" procesul verbal de predare-primire a imobilului în care se prevedea modul de compensare, iar imobilul care le-a fost oferit în schimb, respectiv cel situat în str. O. nr. 12, Mangalia a fost la rândul său expropriat, neacordându-li-se în schimb nicio compensare.
În fine, a mai susţinut recurenta-reclamantă motivându-şi recursul, că, făcând dovada că imobilul a fost preluat în mod abuziv, se impunea restituirea în natură a acestuia.
Recursul este nefondat.
Astfel, se constată că instanţele au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora sunt îndreptăţite, în sensul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau după caz prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.
În speţă, prin notificarea nr. 24 din 20 mai 2001, reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Mangalia, str. Ş. nr. 7, imobil expropriat şi în schimbul căruia, la data trecerii acestuia în proprietatea statului, autorilor reclamantei le-a fost atribuit în proprietate un alt imobil, situat în Mangalia, str. O. nr. 12. La dosar nu au fost depuse însă înscrisuri din care să rezulte modalitatea în care autorii reclamantei ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului care se solicită a fi restituit, precum şi existenţa acestui drept în patrimoniul autorilor reclamantei.
În mod legal au reţinut instanţele că reclamanta nu a făcut dovada că autorii săi au avut calitatea de proprietari asupra imobilului din Mangalia, str. Ş. nr. 7, menţiunea din Decizia nr. 50/1959 a Sfatului Popular al oraşului Mangalia, privind atribuirea unui imobil în schimbul imobilului expropriat din str. Ş. nr. 7 nereprezentând o dovadă a dreptului de proprietate.
Referitor la critica potrivit căreia în mod nelegal instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu este îndreptăţită la restituirea terenului situat în Mangalia, str. Ş. nr. 7, deoarece la data trecerii în proprietatea statului, autorului reclamantei i-a fost atribuit prin compensare un alt imobil, se constată că şi acesta este nefondată.
Este de reţinut că, în prezentul litigiu, reclamanta solicită restituirea imobilului situat în Mangalia, str. Ş. nr. 7, pentru care autorii săi nu mai deţineau un titlu de proprietate, întrucât, în locul acestui imobil care a fost expropriat, au primit, în proprietate, prin compensare, imobilul din str. O. nr. 12, tocmai ca efect al exproprierii.
Autorii reclamantei au fost de acord cu compensarea acordată, relevant fiind în acest sens că, la data încheierii procesului verbal de predare a imobilului, situat în Mangalia, str. O. nr. 12, acordat în schimbul imobilului situat în str. Ş. nr. 7, autorii reclamantei au fost de acord cu modul de compensare, semnând cu această menţiune procesul verbal. S-a produs, astfel, o subrogare reală cu titlu particular, imobilul dat în compensare luând locul imobilului expropriat. Altfel spus, prin acordarea în proprietate a imobilului din str. O. nr. 12, autorii reclamantei au pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului din str. Ş. nr. 7.
Astfel fiind, se constată că în mod legal au reţinut instanţele că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului a cărui restituire o solicită şi nici a preluării abuzive a acestuia de către stat, în speţă nefiind incidente dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Faţă de considerentele ce preced, curtea va face aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta E.G. împotriva deciziei civile nr. 449 C din 4 mai 2004 a Curţii de Apel Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3312/2004. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 9030/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
