ICCJ. Decizia nr. 9030/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9030
Dosar nr. 42.023/1/2004
nr. vechi 19.319/2004
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
L.G. a chemat în judecată Primăria municipiului Tg. Jiu, Prefectura judeţului Gorj şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 50 mp situat în Tg. Jiu, (în faţa casei) cu vecinătăţile precizate în acţiune; a terenului de cca 50 mp situat la aceeaşi adresă ocupat de garaje particulare demontabile şi a terenului de cca 1000 mp liber de construcţii aflat la aceeaşi adresă, terenuri ale căror vecinătăţi de asemenea au fost indicate în acţiune.
Totodată reclamanta a cerut contravaloarea terenului în suprafaţă de cca 5000 mp pe care se aflau edificate blocul Lido şi Şcoala generală nr. 12 şi existau şi căile de acces către aceste construcţii.
În motivarea acţiunii reclamanta a invederat că este fiica proprietarei iniţiale D.M. decedată la 13 martie 1967 ce a dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 4009 din 10 septembrie 1920 terenul în suprafaţă de 6840 mp situat în Tg. Jiu, cu dimensiunile precizate în act.
Conform certificatului de moştenitor nr. 412/1969 din 29 septembrie 1969 pentru o suprafaţă de 3940 mp din terenul în litigiu inclusă în masa succesorală a autoarei D.M., a devenit unică moştenitoare, fraţii săi renunţând expres la succesiunea autoarei comune.
Întreaga suprafaţă de teren de 6840 mp a fost expropriată prin Decretul nr. 659 din 13 decembrie 1973 fără a i se acorda vreo despăgubire, iar prin sentinţa nr. 69 din 5 aprilie 1996 Tribunalul Gorj, secţia civilă, a constatat caduc şi inoperant Decretul de expropriere nr. 659 din 13 decembrie 1973 în ceea ce o priveşte de L.G., ca unică moştenitoare a autoarei D.M. Pe cale de consecinţă instanţa a repus-o în toate drepturile de proprietar cu privire la terenul situat în Tg. Jiu, în suprafaţă de 1225 mp pe care s-a construit o casă de locuit. În fapt, reclamanta a precizat că deţine doar 600 mp teren pe care se afla casa în care locuieşte.
A mai precizat reclamanta că deşi a notificat în temeiul Legii nr. 10/2001 Primăria municipiului Tg. Mureş pentru restituirea în natură a terenului rămas liber aşa cum l-a individualizat în notificare, iar pentru diferenţa ocupată de construcţie a cerut despăgubiri, unitatea notificată nu i-a răspuns la solicitare.
Tribunalul Gorj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 142 din 20 mai 2003 a admis în parte acţiunea şi a dispus restituirea în natură a celor cinci terenuri individualizate în raportul de expertiză întocmit de ing. M.N. asistat de expert dr. ing. V.C. conform celor specificate în dispozitiv, în total suprafaţa de 898,8 mp în afara terenului de 724,5 mp deţinut în prezent de reclamantă unde este casa de locuit şi curtea acesteia.
A constatat că pentru diferenţa de teren din actul de proprietate invocat, reclamantei i se cuvin măsuri reparatorii în echivalent bănesc în sumă de 5.662.953.000 lei.
Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 1300 din 21 mai 2004 a respins apelurile declarate de reclamanta L.G. şi pârâtele D.G.F.P. Gorj în nume propriu şi pentru Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Primăria municipiului Tg. Jiu.
Ambele instanţe au reţinut că potrivit expertizei tehnice efectuate în cauză numai o suprafaţă de 727,2 mp teren putea fi restituită în natură, restul terenului fiind ocupat de investiţii, iar valoarea pe mp a terenului este de 926.000 lei, astfel că pentru diferenţa de 6115,5 mp reclamanta era îndrituită la măsuri reparatorii în echivalent bănesc de 5.662.953.000 lei.
Instanţa de apel a mai stabilit şi că acordarea măsurilor reparatorii nu s-a dispus în sarcina expresă a Ministerului Finanţelor Publice, ci această obligaţie revine fiecărui deţinător conform Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, iar cuantumul acestora a fost calculat prin expertiză în raport de valoarea actuală de circulaţie a terenului potrivit art. 31 şi art. 36 din Legea nr. 10/2001.
De asemenea a reţinut că atât Primăria municipiului Tg. Jiu cât şi Ministerul Finanţelor Publice aveau calitate procesuală pasivă în cauză fiind nominalizate ca atare de reclamantă prin acţiune.
În contra menţionatei decizii au declarat recurs atât Primăria municipiului Tg. Jiu cât şi D.G.F.P. Gorj în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice, ambele invocând ca motiv comun lipsa calităţii procesuale pasive, critică încadrată în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Primăria municipiului Tg. Jiu a invederat şi că pricina a fost soluţionată fără a fi fost introdusă în cauză SC C. SA unitate deţinătoare a unei suprafeţe de teren de 727,2 mp din cea solicitată de reclamantă şi pentru care primăria nu are calitate procesuală pasivă; că instanţa şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti întrucât emiterea dispoziţiei motivate este atributul exclusiv al primarului, ori în speţă nu a fost emisă o astfel de dispoziţie şi nici nu putea fi dată întrucât reclamanta nu depusese toate actele necesare la care era obligată prin art. 22 din Legea nr. 10/2001 şi respectiv art. 22.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a legii aprobate din HG nr. 498/2003.
Totodată a susţinut că prin soluţia pronunţată în cauză au fost încălcate dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 şi respectiv art. 1 pct. 2 din Legea nr. 84/1995 a învăţământului aşa cum a fost modificată prin OUG nr. 30/2000 în sensul că o parte din terenul expropriat de la reclamantă se află în curtea Şcolii generale nr. 12 şi constituie domeniu public, de interes local ca de altfel şi celelalte suprafeţe de teren restituite în natură, conform HG nr. 973/2002.
Pe de altă parte, conform planului anexă la Decretul de expropriere nr. 539/1973 modificat prin Decretul nr. 659/13 decembrie 1973 terenul în litigiu a fost expropriat pentru construirea cartierului de blocuri Lido şi a Şcolii generale nr. 12, fiind ocupat atât de blocuri cât şi de spaţii de protecţie a blocurilor, spaţii verzi, alei, şcoala generală, iar terenul considerat liber, a fost prevăzut ca atare în proiectul iniţial. Pe cale de consecinţă, acest spaţiu urmează acelaşi regim juridic cu terenurile efectiv destinate clădirilor astfel că atât timp cât terenul a fost afectat de accesoriile clădirilor, nu se poate afirma că scopul exproprierii nu a fost atins şi că poate fi restituit în natură. Pe cale de consecinţă, terenul în litigiu nu poate fi considerat liber, fiind afectat de utilităţi publice, aspect ce reiese şi din raportul de expertiză, respectiv trotuare, zone verzi, platforme gospodăreşti, trotuare de circulaţie auto şi pietonale, toate fiind folosite pentru existenţa şi funcţionalitatea întregului complex de locuinţe. În fine recurenta a criticat şi cuantumul despăgubirilor considerându-l exagerat.
Recursurile sunt fondate pentru motivele ce succed.
Prin actul de vânzare din 10 septembrie 1920 M.D.Ş. a cumpărat de la D.C.V., o bucată de pământ cu latul de 36 metri şi lungul 120 metru situată în Tg. Jiu, cu vecinătăţile precizate în act. Actul de vânzare a fost transcris sub nr. 21/10 septembrie 1920 în registrul de transcripţiuni al Tribunalului Gorj, secţia I-a, volumul IV aflat în conservarea Judecătoriei oraşului Tg. Jiu (f. 13 dos. nr. 4073/2002).
D.M. a decedat la 13 martie 1967 şi a fost moştenită de fiica sa L.G., conform certificatului de moştenitor nr. 412 din 29 septembrie 1969, în masa succesorală figurând un teren loc de casă în suprafaţă de 3940 mp situat în Tg. Jiu, cu vecinătăţile precizate în act, făcându-se menţiunea că respectivul teren a intrat în proprietatea autoarei prin cumpărare de peste 40 de ani, înainte de căsătorie (f. 12 dos. nr. 4073/2002).
Prin Decretul nr. 539/1973 modificat prin Decretul nr. 659 din 13 decembrie 1973, în scopul construirii unor blocuri de locuinţe în municipiul Tg. Jiu, s-au expropriat şi trecut în proprietatea statului şi în administrarea municipiului Tg. Jiu terenurile în suprafaţă de 12203,60 mp şi construcţiile în suprafaţă de 557,43 mp aparţinând locuitorilor prevăzuţi în tabelul anexă la decret (f. 3-5 dos. nr. 4073/2002) între care figurează şi gospodăria proprietatea lui L.I.I. şi L.I.G. situată în Tg. Jiu, compusă din casă construită în anul 1971 în suprafaţă de 106 mp evaluată la 57.564 lei şi teren construcţie de 2500 mp evaluat la 5000 lei. Totalul despăgubirilor de 62.564 lei a fost plafonat conform H.C.M. nr. 1676/1959 la 40.000 lei.
Prin sentinţa nr. 69 din 5 aprilie 1996 a Tribunalului Gorj, secţia civilă, rămasă definitivă prin neapelare, s-a admis acţiunea promovată de L.G. în contradictoriu cu Consiliul local al municipiului Tg. Jiu şi RAIL Tg. Jiu şi s-a constatat caduc şi inoperant Decretul de expropriere nr. 659 din 13 decembrie 1973 privitor la L.G., ca unică moştenitoare a M.D.
A fost repusă reclamanta în toate drepturile de proprietar cu privire la terenul din Tg. Jiu în suprafaţă de 1225 mp pe care s-a construit o casă de locuit.
În considerentele sentinţei s-a reţinut conform susţinerilor reclamantei că i-a fost expropriată o suprafaţă de 2600 mp odată cu construcţia şi că nu a ridicat despăgubirea ce-i fusese calculată.
S-a mai stabilit că în cuprinsul decretului de expropriere s-a prevăzut expres că imobilul expropriat trecea în proprietatea statului la data preluării sale efective în vederea demolării. Or, în speţă, casa de locuit şi o parte din terenul expropriat, respectiv 1225 mp nu au trecut în administrarea operativă a vreunui organ administrativ, reclamantei rămânându-i folosinţa acestui teren şi a casei.
Pe cale de consecinţă, întrucât condiţia suspensivă de care era afectată constituirea dreptului de proprietate al statului asupra imobilului în litigiu, în baza Decretului nr. 659/1973, nu s-a realizat, respectivul decret a devenit caduc şi inoperant.
Aşadar, prin hotărârea judecătorească evocată, reclamantei i s-a recunoscut, aşa cum de altfel a solicitat prin acţiune, dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 1225 mp din totalul de 2500 mp ce-i fuseseră expropriaţi prin Decretul nr. 659/1973, şi despre care a afirmat că i-a rămas în posesie după expropriere.
Prin notificarea, depusă în termenul prevăzut de art. 24 din Legea nr. 10/2001 şi adresată Primăriei municipiului Tg. Jiu, L.G. a cerut restituirea în natură a terenului situat în Tg. Jiu, cu o suprafaţă de 960 mp, teren liber, în afara construcţiilor de interes public, cu dimensiunile şi vecinătăţile precizate în notificare.
A mai solicitat încă 600 mp situaţi în spatele casei sale cu vecinii precizaţi în cuprinsul notificării, ca şi o suprafaţă de 40 mp şi o alta de 50 mp ocupate cu parcaje particulare ambele suprafeţe de teren individualizate prin vecinătăţi.
Pentru diferenţa de teren, a cerut despăgubiri băneşti respectiv pentru terenul ocupat prin construirea blocului Lido, curtea şi Şcoala generală nr. 12 (o parte din aleile şi intrările din faţă, spate Lido).
A precizat că a avut în proprietate teren ce totaliza 7000 mp din care mai era proprietară pe 3940 mp (f. 54 dos. nr. 4073/2002).
Printr-o nouă notificare adresată Primăriei municipiului Tg. Jiu, L.G. a invederat că terenul situat în Tg. Jiu, era compus din suprafaţa de 3940 mp donată de mama sa M.D., decedată, aspect ce rezultă din actul de vânzare încheiat la 10 septembrie 1920, iar restul de 2500 mp teren era ocupat de Şcoala generală nr. 12 şi urma a fi împărţit cu sora sa S.V. Totodată a cerut despăgubiri pentru terenul ocupat de construcţii (f. 56 dos. nr. 4073/2002).
Totodată a menţionat că pentru o parte din teren se afla în litigiu cu Comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 ce forma obiectul dosarului nr. 978/2001 al Tribunalului Gorj.
În cauză a fost efectuată o expertiză tehnică ce a avut între obiective identificarea terenurilor expropriate, dacă şi în ce măsură se pot restitui în natură, cine le deţine faptic, le are în administrare sau în proprietate şi care este valoarea lor (f. 94-102 dos nr. 4073/2002).
Expertul a constatat că suprafaţa de teren expropriată era de 2500 mp, că prin certificatul de moştenitor reclamanta a primit o suprafaţă de 3940 mp şi că în actul de vânzare din 10 septembrie 1920 autoarea reclamantei a cumpărat 6840 mp teren. Raportându-se la această din urmă suprafaţă de teren expertul a stabilit că L.G. deţinea în proprietate 724,5 mp reprezentând casa de locuit şi curtea.
Pentru diferenţa până la 6840 mp expertul a evidenţiat obiectivele amplasate cum ar fi blocul Lido, şcoala şi curtea, 5 garaje, aleile de acces, spaţiul verde, precum şi o suprafaţă de 727,2 mp teren din incinta SC C. SA A mai precizat că aleile şi drumurile publice, suprafeţele construite cu blocuri, terenul din curtea şcolii şi atelierul şcoală făceau parte din domeniul public de interes local în administrarea Primăriei municipiului Tg. Jiu şi că din terenul expropriat de 2500 mp a fost preluată efectiv suprafaţa de 1775,5 mp iar diferenţa de 724,5 mp a rămas în stăpânirea reclamantei.
De asemenea a apreciat la 926.000 lei/mp de teren şi a stabilit că suprafaţa de teren moştenită de reclamantă, mai puţin cei 724,5 mp pe care îi avea în posesie valora 2.977.553 lei, iar valoarea terenului din actul de vânzare din 1920 mai puţin suprafaţa de 724,5 mp (6840 mp – 724,5 mp = 6115,5 mp) era de 5.662.953.000 lei.
Însuşindu-şi concluziile raportului de expertiză instanţa de fond a restituit reclamantei în natură 5 parcele de teren de 66,3 mp zonă verde, 81,5 mp teren ocupat de garaje, 13,75 mp teren ocupat de un chioşc, 10,15 mp teren ocupat de un garaj Tacu şi 727,2 mp teren din incinta SC C. SA, în total 898,8 mp în afara terenului 724,5 mp deţinut de reclamantă şi i-a mai acordat acesteia şi suma de 5.662.953.000 lei despăgubiri băneşti reprezentând contravaloarea a 6115,5 m.
În apel, Primăria municipiului Tg. Jiu prin primar a criticat sentinţa tribunalului şi pentru faptul că în ceea ce priveşte suprafaţa de 727,2 mp restituită reclamantei, unitatea deţinătoare, aşa cum s-a menţionat şi în expertiză, era SC C. SA singura în măsură să se pronunţe cu privire la notificare, dar care nu a fost introdusă ca parte în proces.
Respingând apelul instanţa a omis să se pronunţe cu privire la această critică încălcând astfel dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
De asemenea, Primăria municipiului Tg. Jiu, prin primar a criticat sentinţa tribunalului privind restituirea în natură a unei părţi din terenul solicitat prin notificare şi pentru faptul că acesta figura în planul de urbanism al localităţii, întrucât pe terenul expropriat s-a construit un obiectiv de interes public, respectiv cartierul de locuinţe Lido cu utilităţile aferente. S-a mai invederat că potrivit planului anexă la decretul de expropriere, terenul în litigiu era liber de construcţii de suprafaţă, deoarece aşa a fost prevăzut în planul iniţial; că pentru o bună şi normală funcţionalitate a locuinţelor era nevoie de alei, parcări, spaţii verzi, spaţii de joacă pentru copii, platforme gospodăreşti. Cu alte cuvinte, terenul în litigiu a fost afectat de accesoriile clădirilor şi prin urmare scopul exproprierii a fost atins, astfel că nu se putea dispune restituirea lui în natură conform art. 11 alin. (4) C. proc. civ. Şi cu privire la acest motiv de apel instanţa a omis să se pronunţe, deşi avea obligaţia să o facă conform art. 261 pct. 5 C. proc. civ. deja evocat. Din această perspectivă criticile formulate de Primăria municipiului Tg. Jiu prin recurs sunt fondate.
Este însă neîntemeiată critica vizând lipsa calităţii procesuale pasive a Primăriei municipiului Tg. Jiu prin primar, în raport de dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, anterior modificării ei prin Legea nr. 247/2005 text în vigoare la data soluţionării pricinii în fond şi apel şi care stabilea că în cazul primăriilor, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor.
Or, în dispoziţia legală evocată, legiuitorul a înţeles să folosească denumirea de „primărie" pentru a desemna „persoana juridică de drept public deţinătoare a imobilului", comuna, oraşul sau municipiul. De altfel, din cuprinsul întregului act normativ, rezultă cu evidenţă, că în această procedură, primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială.
În exercitarea atribuţiilor ce îi revin în calitate de reprezentant legal al persoanei juridice de drept public, primarul exercită şi atribuţia stabilită prin art. 67 din Legea nr. 215/2001, în sensul că emite o „dispoziţie motivată", intenţia legiuitorului fiind aceea de a desemna în mod expres actul procedural prin care se soluţionează notificările.
Ca atare susţinerea potrivit căreia în litigiile fundamentate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 anterior modificării ei prin Legea nr. 247/2005, primăria nu ar avea calitate procesuală pasivă este eronată.
Tot astfel, este nefondată şi critica privind pretinsa depăşire de către instanţe a atribuţiilor puterii judecătoreşti, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., atunci când au soluţionat litigiul, în lipsa unei decizii sau dispoziţii motivate emise în faza administrativă de către unitatea deţinătoare.
În adevăr, în speţă reclamanta a notificat Primăria municipiului Tg. Jiu la 6 iulie 2001 şi a revenit la 12 aprilie 2001 (f. 54 şi 56 dos. nr. 4073/2002).
Or, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 unitatea notificată avea obligaţia ca în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, respectiv de la data depunerii actelor doveditoare, să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată, ceea ce însă nu a făcut.
În aceste condiţii, persoana îndreptăţită este îndrituită a se adresa instanţei de judecată pentru valorificarea dreptului pretins, faţă de starea de pasivitate a unităţii deţinătoare. A decide altfel însemnează a închide accesul la justiţie celui în cauză, ceea ce este contrar constituţiei cât şi legii (art. 3 C. civ.).
Pe de altă parte, aşa cum deja s-a relevat, prin sentinţa nr. 69/5 aprilie 1996 a Tribunalului Gorj, secţia civilă, rămasă definitivă, L.G. a fost repusă în toate drepturile de proprietar cu privire la terenul din Tg. Jiu, în suprafaţă de 1225 mp (f. 46-47 dos. nr. 4073/2002).
În recurs, intimata-reclamantă a depus încheierea nr. 3290 din 4 iulie 2003 emisă de Judecătoria Tg. Jiu, biroul de carte funciară, din care rezultă că L.G. şi-a intabulat dreptul de proprietate astfel obţinut.
Întrucât acest teren a făcut obiectul prezentului litigiu, cu ocazia rejudecării apelului, instanţa de apel urmează a avea în vedere şi menţionatul act şi de asemenea urmează a analiza şi celelalte critici formulate prin motivele de recurs inclusiv aceea vizând lipsa calităţii procesuale pasive invocată de D.G.F.P. Gorj în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice având în vedere şi modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâtele Primăria municipiului Târgu Jiu prin primar şi D.G.F.P. Gorj în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 1300 din 21 mai 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2959/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 851/2004. Civil. Revendicare imobiliara. Recurs → |
|---|
