ICCJ. Decizia nr. 3065/2004. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.3065/2004
Dosar nr. 3682/2002
Şedinţa publică din 27 aprilie 2004
Cu privire la recursurile declarate constată cele ce urmează:
La 26 ianuarie 1998 reclamanţii C.V. şi I. au Introdus acţiunea în revendicarea imobilului situat în str. Tudor Arghezi 2082,59 mp şi construcţii, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi S.C. L. S.A.
2. După primul ciclu procesual, sentinţa nr. 1025/99 a Tribunalului Bucureşti, care a admis acţiunea şi Decizia nr.8/A/2000 a Curţii de Apel Bucureşti, care a respins-o, prin Decizia civilă nr. 1860 din 26 mai 2000 Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă a casat cele două hotărâri şi a trimis cauza Tribunalului Bucureşti pentru rejudecare, pentru a se stabili prin probe:
a) – „ce construcţii se aflau pe terenul de 2082,59 mp la data cumpărării, 24 noiembrie 1934",
b) - depunerea „schiţei de plan" invocate de reclamanţi,
c) - efectuarea unei expertize cadastrale pentru identificarea imobilului,
d) – stabilirea „dacă există identitate între construcţiile naţionalizate în anul 1950 şi cele existente astăzi şi revendicate sau dacă pe acelaşi teren există construcţii edificate după 1950 şi regimul lor juridic",
e) să se stabilească „destinaţia imobilului din Bucureşti, str. Lemnea Dumitru, naţionalizat de la autorul reclamanţilor M.E." ca şi a celor în litigiul de faţă, spre a se clarifica, dacă trecerea în proprietatea statului s-a făcut cu sau fără titlu valabil.
3. În fond după casare, în primă instanţă tribunalul a acordat primul termen la 6 noiembrie 2000, când s-a încuviinţat proba cu expertiză tehnică în condiţiile „care să stabilească dacă imobilul existent în prezent pe teren este acelaşi cu cel existent pe terenul de proprietate vechi, care este destinaţia actuală a întregului imobil, în caz contrar să se stabilească când a fost construit imobilul şi de către cine".
La următorul termen din 18 decembrie 2000, expertul tehnic M. a depus raportul (la 14 decembrie 2000) compus din 3 pagini, în care partea analitică şi concluziile ocupă o pagină, relevând în final că
1. imobilul se compune din 2082,59 mp teren, din care construcţie de 295,25 mp, conform actelor de vindere din 24 noiembrie 1934 şi din construcţia realizată ulterior, ca „adaos la subsol, parter şi etaj", de 255 mp conform autorizaţiei din 15 septembrie 1939.
2. acest imobil cu o suprafaţă totală construită de 550,15 mp şi o suprafaţă de teren, liberă de construcţii, desfăşurat în planul arh. Nădejde, anexă la autorizaţia din 1939, corespunde cu cel din planul cadastral actual întocmit de Direcţia Cadastru, iar
3. destinaţia actuală este sediul Ambasadei S.U.A.
La termenul 3 din 12 februarie 2001 pârâta L. a depus obiecţiunile la raportul de expertiză:
- suprafaţa totală a terenului indicată în raport nu este identică cu cea din evidenţele L., iar
- în teren există două corpuri de clădire şi nu există similitudine între imobilul identificat de expert şi cel din evidenţele L., solicitând efectuarea unei noi expertize, precum şi depunerea actului de proprietate originar în baza căruia s-a făcut înscrierea în cartea funciară; obiecţiunile s-au reluat la termenul din 9 aprilie 2001 şi, după termenul din 28 mai 2001, expertul a depus la 4 septembrie 2001 2 pagini intitulate „răspuns la obiecţiuni", care, de fapt, constituie sumare explicaţii şi nu examinarea elementelor şi înscrisurilor relevate de pârâta L. şi nici trimiteri la starea fizică a imobilului pe baza unor constatări tehnice nemijlocite în teren de către expertul tehnic.
De asemenea, L. S.A. a invocat şi faptul că reclamanţii nu au legitimare în revendicare, întrucât în certificatul de moştenitor nr. 536/1978, „apar ca nepoţi de soră ai lui M.E.C. şi, în consecinţă, nu pot fi şi moştenitorii lui M.E. proprietarul imobilului revendicat şi, totodată,proprietarul naţionalizat, dar nu reclamanţii nu au completat probele.
Prin sentinţa civilă nr. 1549 din 15 octombrie 2001 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins acţiunea, reţinând, în esenţă, că imobilul a intrat cu titlu valabil în proprietatea statului, fiind sediul Ambasadei S.U.A., astfel că potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001 nu se poate restitui în natură.
4. În apel nu s-au mai propus probe şi cereri noi şi nici instanţa nu a solicitat apelanţilor reclamanţi completarea probelor indicate de Curtea Supremă de Justiţie.
Prin Decizia nr. 223/ A din 13 mai 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, motivată prin două propoziţii, a schimbat, în tot, sentinţa şi a admis acţiunea, obligând pârâtele să lase reclamanţilor în proprietate şi folosinţă imobilul în litigiu. Curtea reţine că:
- .....prin actul de naţionalizare nu a operat transferul dreptului de proprietate către stat autorii reclamanţilor fiind exceptaţi de la naţionalizare",
- .....legea nr. 10/2001 la art. 16 alin. (4) arată expres că în cazul imobilelor preluate fără titlu art. 16 alin. (1) nu se aplică".
În final, instanţa adaugă, fără ezitare, că „mai mult decât atât, Ambasada S.U.A. din Bucureşti prin adresa adresată reclamanţilor au arătat că nu au nici o obiecţie să fie chiriaşii lor".
Contra deciziei au declarat recurs pârâţii:
- R.A.P.P.S. Bucureşti, pe temeiul din art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu şi
- Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pe temeiul din art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., întrucât
- greşit a fost obligată să restituie imobilul care se află în patrimoniul R.A.P.P.S, iar
- Decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină, adică este nemotivată.
5. Recursurile sunt fondate.
5.1. Conform art. 315 (1) C. proc. civ. În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
Deşi, în primul ciclu judiciar a avut loc o judecată sumară, ceea ce a generat casarea cu trimitere la prima instanţă şi indicarea clară a problemelor ce trebuie dezlegate, precum şi a probelor necesare soluţionării cauzei [(lit. a) şi e) din pct. 2 de mai sus)], ambele instanţe s-au limitat la a încuviinţa numai o expertiză tehnică fixând un obiectiv neexplicit, iniţial şi incomplet, cu consecinţa elaborării unui raport de expertiză simplist, neanalitic şi fără a fi întemeiat pe constatări tehnico-faptice ale expertului.
În mod evident, expertiza tehnică constituie un act probatoriu superficial, ca şi cercetarea judecătorească efectuată în fond după casare, dar, mai ales, în apel, ca o cale evolutivă de atac.
5. 2. Instanţa de trimitere şi cea de apel nu au adus la îndeplinire indicaţiile obligatorii ale deciziei de casare, limitându-se la o judecată expeditivă în primă instanţă şi formală în apel, Decizia atacată, nemotivată conform art. 261 C. proc. civ., reflectând, în mare măsură, faptul că, în apel, nu a avut loc o judecată aspra fondului, ceea ce reprezintă principala finalitate a apelului.
O asemenea decizie lapidară, cuprinzând două propoziţii generale în partea privind considerentele instanţei care justifică soluţia în apel nu echivalează cu cerinţaimperativă din art. 261 (2) pct. 5 C. proc. civ.:
„Hotărârea va cuprinde:
5. motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
Această încălcare apare mai gravă în raport de faptul că, aşa cum s-a relevat, instanţele, în ciclul doi judiciar, nu au îndeplinit indicaţiile obligatorii de la pct. 2 lit. a), d) şi e) de mai sus şi nu au administrat celelalte probe cerute de pârâta L. privind identitatea imobilului şi evoluţia sa structurală, precum şi asupra calităţii reclamanţilor, nefiind preocupate nici de clarificarea inadvertenţelor relevate, de aceasta între certificatul de moştenitor şi actele de stare civilă prezentate de ei.
Nesocotirea dispoziţiilor instanţei de casare şi încălcarea evidentă a dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., atrage deci, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei instanţei de apel pentru rejudecare, într-un termen rezonabil conform cu noul text al art. 21 alin. (3) din Constituţia României revizuită şi cu norma din art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O. şi libertăţilor fundamentale, parte integrantă a dreptului intern român.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin primarul general şi R.A. Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat împotriva deciziei nr. 223 /A din 13 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3060/2004. Civil. Pretentii. Recurs în anulare | ICCJ. Decizia nr. 3068/2004. Civil. Pretentii. Recurs → |
|---|
