ICCJ. Decizia nr. 3098/2004. Civil. Stabilirea competenţei

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr. 3098/2004

Dosar nr. 2257/2004

Şedinţa de la 27 aprilie 2004

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul B.V. a chemat în judecată pe pârâta S.C. T.R. S.A. pentru a fi constatată nulitatea clauzelor actului adiţional la contractul colectiv de muncă şi protocolul din 29 martie 2002, privind art. 21, care se referă la plăţile compensatorii.

Prin sentinţa civilă nr. 2319 din 4 decembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia litigii şi conflicte de muncă, a fost declinată competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, în circumscripţia căruia se află sediul pârâtei, iar acesta din urmă, prin sentinţa civilă nr. 861 din 27 februarie 2004, din oficiu şi-a declinat competenţa în favoarea primului tribunal, în temeiul art. 284 C. muncii întrucât, acolo se află domiciliul reclamantului.

Competenţa aparţine Tribunalului Gorj.

Dispoziţiile art. 284 C. muncii, au intrat în vigoare la data de 1 martie 2003, odată cu acest act normativ, iar acţiunea a fost înregistrată sub imperiul noului cod al muncii.

Textul invocat corect de Tribunalul Bucureşti cârmuieşte competenţa teritorială pe criteriul unic al domiciliului (sediul) reclamantului, ceea ce atrage competenţa Tribunalului Gorj, pe a cărui rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul.

O asemenea jurisdicţie specială în materia dreptului muncii conferă instanţei de domiciliu (sediu) al reclamantului competenţa teritorială, ca o normă de favoare pentru salariat, de care însă nu este ţinut, ca un drept absolut.

Dar, în speţă, reclamantul a optat pentru această instanţă, care, însă nu se poate desesiza în temeiul art. 5 C. proc. civ., care priveşte dreptul comun în materie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa soluţionării cererii formulate de reclamantul B.V. în favoarea Tribunalului Gorj.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3098/2004. Civil. Stabilirea competenţei