ICCJ. Decizia nr. 3107/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bihor sub nr. 7565 din 30 octombrie 2001, C.M. a cerut în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Curtea de Apel Oradea să se dispună anularea deciziei nr. 106 din 28 septembrie 2001 emisă de președintele instanței menționate, prin care i s-a imputat suma de 3.696.917 lei cu titlu de indemnizații pentru asigurări sociale încasate necuvenit în perioada 1 noiembrie 2000-31 decembrie 2000.
Din cuprinsul deciziei atacate rezultă că din eroare, la calcularea și plata indemnizațiilor bănești acordate contestatoarei, grefier la Judecătoria Oradea, pe durata concediului pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani, nu s-au avut în vedere salariul și sporurile de care aceasta a beneficiat în luna acordării concediului, în baza de calcul fiind incluse contrar legii majorările de salarii ulterioare acordate personalului din instanțele judecătorești.
Contestatoarea a susținut însă că imputarea sumelor încasate, în temeiul dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 120/1997 și a prevederilor Legii nr. 19/2000 ar fi greșită întrucât în sistemul de salarizare aplicabil personalului din cadrul autorității judecătorești aceste reglementări nu ar fi aplicabile.
Tribunalul Bihor, prin sentința civilă nr. 161 C din 26 martie 2002 a admis contestația și a dispus anularea deciziei de imputare ca nelegală, soluția fiind confirmată de Curtea de Apel Oradea prin decizia nr. 754 R din 5 iunie 2002 ca urmare a respingerii recursului declarat în cauză de Ministerul Justiției.
Instanțele au statuat că în litigiu sunt aplicabile dispozițiile art. 21 alin. (7) din H.C.M. 880/1965, care, derogând de la regula înscrisă în alin. (1) conform căreia pentru acordarea ajutoarelor reglementate în Hotărâre, se ia în considerare salariul tarifar de încadrare al angajatului din luna în care s-a produs incapacitatea temporară de muncă, au prevăzut că în cazul majorărilor de salariu angajații aflați în incapacitate temporară de muncă beneficiază de ajutoare recalculate pe baza salariilor majorate în unitățile din care fac parte.
Invocând încălcarea esențială a legii cu consecința soluționării greșite a fondului cauzei, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat în temeiul dispozițiilor art. 330 pct. 2 C. proc. civ. recursul în anulare de față.
S-a susținut în esență prin evocarea reglementărilor legale succesive privind regimul ajutoarelor sociale, respectiv H.C.M. 880/1965, Decretul-lege 31/1990, Legea 120/1997 și Legea 19/2000, că instanțele au interpretat și au aplicat greșit legea și au nesocotit dispozițiile art. 21 alin. (1) din H.C.M. 880/1965 și ale art. 7 din Legea 120/1997.
Recursul în anulare este fondat.
Potrivit dovezilor administrate în cauză sumele imputate salariatei ca fiind încasate necuvenit în perioada 1 noiembrie 2000-31 decembrie 2000 reprezintă diferența dintre indemnizația acordată în timpul concediului plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani prin luarea în calcul a veniturilor salariale și a majorărilor de salarii survenită în timpul concediului și indemnizația calculată în raport de veniturile salariatei din momentul în care i s-a acordat concediul, adică cel al întreruperii efective a activității.
La data acordării concediului în discuție și a nașterii dreptului la indemnizație, aceasta fiind 1 noiembrie 2000, erau în vigoare dispozițiile Legii 120/1997 privind exclusiv concediul plătit pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la doi ani și cum rezultă din prevederile sale cuprinse în art. 9 și reglementările necontrare din alte acte normative, dintre acestea impunându-se cu precădere H.C.M. 880/1965 privind acordarea de ajutoare materiale în cadrul asigurărilor sociale de stat, care a constituit dreptul comun în domeniu, până la abrogarea expresă dispusă prin art. 198 din Legea 19/2000.
în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea 120/1997 femeile asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de stat, beneficiază pe durata concediului pentru îngrijirea copilului de o indemnizație reprezentând 85 % din salariul de bază și celelalte venituri salariale pe baza cărora se stabilește contribuția de asigurări sociale, respectiv venitul asigurat.
Din text rezultă așadar explicit, că la calcularea indemnizației în cuantumul prevăzut de lege se impuneau a fi avute în vedere salariul de bază și celelalte venituri salariale care compuneau venitul asigurat al contestatoarei la 1 noiembrie 2000, data începerii concediului plătit pentru îngrijirea copilului și implicit, că în baza de calcul nu puteau fi incluse sumele rezultate din modificări salariale ulterioare, indiferent dacă acestea au fost generate de introducerea altor criterii de salarizare pentru personalul autorității judecătorești, ca în cazul O.G. 83/2000 sau de majorarea generală a salariilor pentru bugetari.
Această interpretare se impune de altfel și din dispozițiile de principiu cuprinse în art. 21 alin. (1) din Hotărârea 880/1965 privind acordarea de ajutoare materiale în cadrul asigurărilor sociale de stat, potrivit cărora la calcularea lor se ia în considerare salariul tarifar de încadrare al angajatului din luna în care s-a produs incapacitatea, din chiar cuprinsul Legii 120/1997 care în același sens condiționează modalitatea de calcul de această dată pentru femeile asigurate din sistemul agricol (la care nu se referea și actul normativ cadru) de venitul asigurat din ultimele 6 luni anterioare cât și din precizările comune în materie adoptate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și de Ministerul Economiei și Finanțelor nr. 947 și 181679/1992 publicate în M. Of. nr. 139/1992 în conformitate cu care baza de calcul este aceea din luna în care s-a acordat concediul.
Așa fiind, recursul în anulare a fost admis cu consecința casării hotărârilor pronunțate în cauză și a respingerii cererii introduse de contestatoare, ca nefondată.
| ← Imobil naţionalizat prin Legea nr. 119/1948. Cerere de... | ICCJ. Decizia nr. 2925/2004. Civil → |
|---|
