ICCJ. Decizia nr. 3154/2004. Civil. Granituire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3154
Dosar nr. 9060/2004
Şedinţa publică din 20 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 5 martie 2003 reclamanţii E.I. şi I.E. au chemat în judecată pe pârâtul S.N. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: obligarea pârâtului să le lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 9 mp teren pe care îl ocupă abuziv; obligarea pârâtului să ridice magazia şi celelalte construcţii ce le-a edificat pe terenul revendicat; grăniţuirea proprietăţilor, prin stabilirea liniei de hotar, cu respectarea dreptului de proprietate al reclamanţilor pentru suprafaţa de 2000 mp teren intravilan.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că sunt proprietarii terenului în suprafaţă de 0,20 ha situat în comuna Ludeşti, sat Scheiu de Sus, judeţul Dâmboviţa, iar pârâtul, care este vecinul lor, le-a acaparat din proprietate o suprafaţă de 9 mp, respectiv 0,50 m pe lăţimea terenului şi 15,75 m pe lungimea acestuia.
Investită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Găeşti, prin sentinţa civilă nr. 1207 din 10 noiembrie 2003, a admis în parte acţiunea şi a dispus stabilirea liniei de hotar conform schiţei nr. 1 la raportul de expertiză întocmit de expert E.A., reclamanţii având suprafaţa de 1172 mp iar pârâtul 1628 mp. S-a respins capătul de acţiune referitor la revendicare şi demolarea construcţiilor.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 846 din 23 martie 2004, a respins ca neîntemeiată cererea de completare a probelor formulată de reclamanţi şi ca nefondat apelul declarat de aceleaşi părţi împotriva sentinţei Judecătoriei Găeşti.
Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a menţinut sentinţa primei instanţe, în termen legal au declarat recurs reclamanţii E.I. şi I.E. care au criticat hotărârile date în cauză pentru modul în care instanţele au rezolvat acţiunea în revendicare şi de ridicare a construcţiilor, că le-a fost încălcat dreptul de proprietate asupra terenului de 2000 mp şi că greşit le-au fost respinse obiecţiunile aduse raportului de expertiză întrucât lucrarea cuprinde o serie de erori.
Recursul este fondat, în temeiul unui motiv de ordine publică, ce a fost invocat şi urmează a fi rezolvat în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
Conform actelor şi lucrărilor dosarului, reclamanţii au investit în cauză instanţele judecătoreşti cu o acţiune ce conţine trei capete de cerere: revendicarea unei suprafeţe de 9 mp teren; obligarea pârâtului de a ridica construcţiile edificate pe terenul revendicat; grăniţuirea celor două proprietăţi, prin stabilirea unei linii de hotar între proprietatea reclamanţilor şi aceea a pârâtului.
Este adevărat că reclamanţii, prin acţiunea introductivă de instanţă, au stabilit o altă ordine a petitelor (grăniţuire, revendicare şi obligare la ridicarea construcţiilor), numai că instanţele erau obligate a soluţiona acţiunea în ordinea firească a capetelor de cerere, ordine determinată atât de deosebirea dintre revendicare şi grăniţuire, cât şi de împrejurarea că rezolvarea celei dintâi poate reprezenta o chestiune prejudicială pentru capătul de cerere în hotărnicie.
Din această perspectivă, examinând minuta (rezultatul deliberării) întocmită de instanţa de fond, se constată că ea cuprinde următoarele menţiuni: „10 noiembrie 2003. Hot. Admis acţiunea. Dispune grăniţuirea, conform raportului de expertiză. Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică".
Actul procedural întocmit de instanţa de fond şi menţinut în apel impune două constatări, prima conducând la nulitatea celor două hotărâri, iar cea de a doua determină o rezolvare ce priveşte fondul litigiului şi legată, desigur, de ordinea în care trebuie rezolvată acţiunea.
Potrivit art. 258 alin. (1) C. proc. civ., după ce s-a întrunit majoritatea, se va întocmi de îndată dispozitivul hotărârii care se semnează, sub sancţiunea nulităţii, de către judecători şi în care se va arăta, când este cazul, opinia separată a judecătorilor aflaţi în minoritate, iar în conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi articol, după pronunţarea hotărârii nici un judecător nu poate reveni asupra părerii sale.
Textele citate obliga ca dispozitivul hotărârii să cuprindă, în termeni imperativi şi lipsiţi de orice echivoc, soluţia adoptată şi că judecătorii trebuie să se pronunţe prin dispozitiv (minută ori rezultat al deliberării) asupra tuturor cererilor formulate de părţi întrucât minuta, redactată cu ocazia deliberării, nu este altceva decât dispozitivul hotărârii.
S-a decis în mod constant că în cazul contradicţiei dintre minută (întocmită cu ocazia deliberării) şi dispozitivul hotărârii (ce se redactează ulterior pronunţării), sancţiunea constă în nulitatea hotărârii, deoarece, faţă de soluţiile contradictorii adoptate, nu se poate şti ce anume a hotărât instanţa.
Comparând, în speţă, minuta (rezultatul deliberării) cu dispozitivul sentinţei ce a fost redactat ulterior pronunţării, se constată evidente neconcordanţe, în sensul că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra a două dintre petitele acţiunii, cu referire la capătul de cerere privind revendicarea suprafeţei de teren, deşi rezolvarea acestuia avea o înrâurire hotărâtoare asupra grăniţuirii. Cu alte cuvinte, comparând cele două acte procedurale (minuta cu dispozitivul redactat al sentinţei), se constată că instanţa a omis în deliberare să se pronunţe asupra acţiunii în revendicare, cu consecinţă asupra temeiniciei cererii de ridicare a construcţiilor edificate de pârât pe terenul revendicat de reclamanţi, omisiune ce nu poate fi complinită ulterior, la redactarea sentinţei.
De altfel, dispunând numai „grăniţuirea conform raportului de expertiză" fără a se arăta şi limitele (coordonatele) liniei de demarcaţie dintre cele două proprietăţi, se constată că la deliberare şi acestui capăt de cerere instanţa i-a dat o rezolvare eliptică determinată de echivocul şi impreciziunea rezolvării prin referirea vagă la una din probele dosarului.
Faţă de cele ce preced, urmare a constatării nulităţii hotărârilor pronunţate în cauză, se va admite recursul declarat de reclamanţi, casarea acestor hotărâri şi reluarea judecăţii.
În rejudecare, instanţa de trimitere va rezolva prin aceeaşi hotărâre, dar cu precădere, capătul de cerere privind revendicarea suprafeţei de teren ţinând seama, pe de o parte, că aceasta poate constitui o chestiune prejudicială pentru acţiunea în grăniţuire, iar pe de altă parte, va avea în vedere cea mai importantă deosebire dintre cele două acţiuni: în timp ce în revendicare părţile (mai întâi reclamanţii) trebuie să facă dovada proprietăţii, în hotărnicie drepturile de proprietate asupra imobilelor megieşe aflate într-un aparent conflict nu se contestă, deoarece, eventual, lipsa unei câtimi de la unul din aceste imobile se poate găsi în sporul de la celălalt.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii E.I. şi I.E. împotriva deciziei nr. 846 din 23 martie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa civilă nr. 1207 din 10 noiembrie 2003 a Judecătoriei Găeşti şi trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi judecătorie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 314/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3147/2004. Civil. Executare silita. Recurs → |
|---|
