ICCJ. Decizia nr. 3147/2004. Civil. Executare silita. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3147

 Dosar nr. 11706/2004

Şedinţa publică din 20 aprilie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Sălaj sub nr. 848 din 19 martie 2002, reclamanţii A.A. şi A.Ş. au chemat în judecată civilă SC M. SA Sălaj pentru a fi obligată să le restituie în deplină proprietate şi posesie imobilul înscris în C.F. nr. 35 Vârsolt nr.top 65/1 compus din moară, curte, anexe gospodăreşti şi terenul aferent de 4165 mp.

Acţiunea reclamanţilor a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 774 din 10 mai 2002 a Tribunalului Zalău, secţia civilă.

Prima instanţă a hotărât astfel în temeiul dispoziţiilor art. 1 pct. 1-2 şi art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, după ce a stabilit calitatea de moştenitori îndreptăţiţi la restituire a proprietarului imobilelor cât şi faptul că bunurile au fost trecute abuziv în proprietatea statului şi ulterior în patrimoniul societăţii comerciale pârâte.

Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, a schimbat integral hotărârea primei instanţe ca urmare a admiterii apelului declarat de pârâta SC M. SA Sălaj prin Decizia civilă nr. 115 din 2 octombrie 2002 şi rejudecând cauza în fond a respins acţiunea ca inadmisibilă.

Pentru a decide astfel instanţa de apel a considerat că acţiunea directă împotriva deţinătorului nu era admisibilă întrucât procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu a fost respectată, adresa trimisă de pârât reclamanţilor sub nr. 117 din 22 februarie 2002 neconstituind o dispoziţie sau decizie în sensul legii speciale.

În urma admiterii recursului declarat de reclamanţi, Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, prin Decizia nr. 2322 pronunţată la 3 iunie 2003 a casat Decizia instanţei de apel şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.

Instanţa de recurs a stabilit prin Decizia de casare pentru considerente de ordin legal că refuzul intimatei pârâte SC M. SA Zalău de a restitui persoanelor îndreptăţite bunurile pe care le deţine, trecute abuziv în proprietatea statului, s-a materializat prin adresa nr. 117 din 22 februarie 2002 comunicată reclamanţilor, aşa încât se impunea examinarea fondului cauzei de către instanţa de apel şi administrarea probatoriului necesar.

În rejudecare, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, a respins apelul declarat de SC M. SA, ca nefondat prin Decizia civilă nr. 194 din 6 noiembrie 2003.

Instanţa de apel a reţinut în esenţă, că pârâta în calitate de deţinătoare refuzând nemotivat restituirea bunurilor în natură, nu şi-a îndeplinit nici obligaţia prevăzută de art. 23 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 de a oferi persoanelor îndreptăţite restituirea prin echivalent.

Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs în termenul şi cu respectarea cerinţelor procedurale aplicabile pârâta SC M. SA Zalău care invocând temeiurile de casare prevăzute de art. 304 pct. 4, 6, 7, 8 şi 10 C. proc. civ., a susţinut că hotărârea este lipsită de temei legal, dată cu aplicarea greşită a legii şi cu nesocotirea mijloacelor de apărare invocate ce erau hotărâtoare pentru judecarea cauzei, necuprinzând totodată motivele pe care se sprijină.

Recursul este fondat.

Contrar dispoziţiilor art. 295 privind judecarea apelului ca şi a celor prevăzute de art. 261 C. proc. civ. referitoare la cuprinsul hotărârii, instanţa de apel a omis să verifice motivele cuprinse în cererea de apel în legătură cu aspecte de fapt şi de aplicare a legii esenţiale pentru judecata pricinii vizând valabilitatea titlului în raport de natura şi situaţia juridică a bunurilor care fac obiectul notificării precum şi a dispoziţiilor aplicabile în acest cadru.

Concluzia se impune în raport de faptul că din cuprinsul hotărârii lipsesc orice referiri cu privire la motivele de apel, susţinerile apelantei şi dovezile invocate, motivele de fapt şi de drept pentru care acestea au fost respinse, situaţie care face cu neputinţă exercitarea controlului judiciar privind temeinicia soluţiei pronunţate.

Ca urmare recursul se va admite cu consecinţa casării hotărârii şi a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă în vederea verificării motivelor de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC M. SA Zalău împotriva deciziei nr. 194 din 6 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecare apelului declarat de pârâtă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3147/2004. Civil. Executare silita. Recurs