ICCJ. Decizia nr. 3217/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3217
Dosar nr. 33810/1/2004
nr. vechi 11365/2004
Şedinţa publică de la 28 martie 2006
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă, la 15 februarie 2001, reclamanta SC T.C. SA a chemat în judecată pe pârâta R.A.D.P. Cluj pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate că trecerea din patrimoniul reclamantei în patrimoniul pârâtei a corpului „casă din piatră acoperită cu ţigle u patru localuri pentru ateliere”, înscris în C.F. Cluj A+1 nr. topo 1249, s-a realizat în baza unui titlu nevalabil; să se dispună rectificarea cărţii funciare în sensul reînscrierii acestui corp în favoarea reclamantei ca urmare a radierii parţiale a dreptului de proprietate de sub B 13-14 din aceeaşi C.F.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta a arătat că imobilul situat în Cluj, se compune din 3 corpuri de clădire, fiind preluat în patrimoniul statului prin naţionalizare. Două clădiri aflate în administrarea I.C.R.A.L. Cluj-Napoca au făcut obiectul deciziei de transfer nr. 300 din 12 septembrie 1986. Cea de-a treia clădire a rămas în patrimoniul T.A.G.C.M. Cluj, a cărui succesoare în drepturi este reclamanta.
La termenul din 3 mai 2001 reclamanta a completat acţiunea solicitând modificarea deciziei nr. 300 din 12 septembrie 1986 emisă de Consiliul Popular al judeţului Cluj, Comitetul Executiv, în sensul reducerii suprafeţei de teren atribuită pârâtei prin acest titlu, de la 1073 mp până la suprafaţa ce reprezintă cota-parte aferentă corpurilor I şi II din imobilul înscris în C.F. Cluj; obligarea pârâtei să-i recunoască reclamantei dreptul de proprietate asupra imobilului corp III; să se dispună evacuarea pârâtei din imobil; sistarea stării de indiviziune prin crearea a două loturi, din care unul aflat în proprietatea pârâtei compus din corpurile I şi II de clădire, iar cel de-al doilea în proprietatea reclamantei; întabularea în cartea funciară a situaţiei nou create.
În motivarea acestei cereri s-a arătat că imobilul revendicat s-a aflat în administrarea faptică a reclamantei încă din anul 1997, fiind dat în administrarea acesteia prin decizia nr. 1057/1959 a Sfatului Popular Cluj. Reclamanta a iniţiat procedura prevăzută de art. 20 din Legea nr. 15/1990, ocazie cu care a constatat faptul că R.A.D.P. îşi întabulase dreptul de administrare şi ulterior, de proprietate.
La termenul din 1 noiembrie 2001 a intervenit în interes propriu, N.V.G.B. care a solicitat obligarea părţilor să-i recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului.
Intervenientul a arătat că imobilul situat în fosta str. P. nr. 2-4, actuală A. 28-30, a fost proprietatea tatălui său şi a fost naţionalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950. Intervenientul a notificat R.A.D.P. , până la soluţionarea notificării impunându-se suspendarea judecăţii.
Intervenţia principală a fost admisă în principiu la 15 noiembrie 2001, la aceeaşi dată dispunându-se suspendarea conform art. 244 pct. 1 C. proc. civ.
Încheierea de la acest termen a fost casată prin decizia civilă nr. 515 din 8 martie 2002 a Curţii de Apel Cluj care a dispus continuarea judecăţii la secţia comercială şi de contencios administrativ a Tribunalului Cluj. Decizia civilă nr. 515/2002 a fost anulată prin decizia 928 din 11 iunie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca efect al admiterii unei contestaţii în anulare, recursul împotriva încheierii a fost rejudecat şi cauza a fost trimisă pentru continuarea judecăţii la acelaşi tribunal.
După casare, la 23 septembrie 2002 reclamanta şi-a completat din nou acţiunea în sensul că a solicitat constatarea nulităţii absolute a Hotărârii Consiliului de Administraţie al R.A.D.P. Cluj-Napoca nr. 29 din 11 martie 2002 privitoare la restituirea corpului C şi a terenului aferent din imobilul situat în Cluj-Napoca nr. topo 1249. Această solicitare a fost motivată prin aceea că pârâta nu putea să restituie acest corp de clădire, pe care nu l-a avut în proprietate.
Prin sentinţa civilă nr. 4468/C din 17 octombrie 2003, Tribunalul Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins atât cererea principală cât şi cererea de intervenţie în interes propriu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză imobilul este situat în Cluj-Napoca, fiind înscris în C.F. Cluj-Napoca, sub A+1, nr. topo 1249, în suprafaţă de 1073 mp.
Imobilul a trecut în proprietatea statului şi în folosinţa Sfatului Popular al oraşului Cluj, ca urmare a naţionalizării prin Decretul nr. 92/1950.
În temeiul art. 5 din Legea nr. 15/1990, dreptul de proprietate asupra imobilului a fost întabulat în favoarea pârâtei R.A.D.P. Cluj-Napoca, care este în vigoare şi în prezent. Prin urmare, proprietar tabular al imobilului în litigiu este pârâta R.A.D.P. Cluj-Napoca.
Prin sentinţa civilă nr. 2166/1996 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, s-a admis acţiunea formulată de R.A.D.P. Cluj-Napoca în contradictoriu cu SC T. SA Cluj-Napoca şi s-a dispus evacuarea acesteia din urmă din spaţiul situat în Cluj-Napoca. Această hotărâre, care a fost pusă în executare silită, nu atrage în prezenta cauză autoritatea lucrului judecat deoarece în procesul anterior nu s-a discutat dreptul de proprietate.
Reclamanta nu a făcut dovada vreunui act administrativ prin care să i se fi recunoscut sau transferat dreptul de administrare asupra vreunei părţi din imobilul în litigiu. Reclamanta nu a recurs la procedurile prevăzute de legile speciale, Legea nr. 15/1990 şi H.G. nr. 834/1991, pentru a se stabili cu certitudine la data înfiinţării acesteia prin reorganizarea fostelor unităţi socialiste, dacă a deţinut cu titlu de drept de administrare imobilul revendicat.
Nedovedindu-şi dreptul de proprietate asupra părţii din imobil, nu se poate stabili că între reclamantă şi pârâta R.A.D.P. Cluj-Napoca este o coproprietate care să poată înceta prin partaj.
Hotărârea consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale este supusă mai întâi controlului Adunării Generale a Acţionarilor acelei societăţi, iar în urma adoptării unei hotărâri potrivnice persoana îndreptăţită se poate adresa tribunalului conform art. 131 din Legea nr. 31/1990.
În raport de obiectul acţiunii, cererea de intervenţie nu vizează pretenţiile deduse judecăţii.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 424 din 24 februarie 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
În considerentele deciziei sale instanţa de apel a arătat că tribunalul a pronunţat o soluţie legală şi temeinică întrucât reclamanta nu a făcut dovada, cu vreun act administrativ, că la data intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990 avea în administrare partea de imobil din litigiu. Dimpotrivă, prin decizia nr. 300/1986 a fostului Consiliu Popular al Judeţului Cluj, s-a decis transmiterea imobilului din administrarea I.C.R.A.L. Cluj-Napoca la Administraţia Parcurilor şi Străzilor Cluj, în prezent R.A.D.P. Cluj-Napoca.
Pârâta a devenit proprietara imobilelor prin aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 15/1990, act normativ la care reclamanta nu a recurs.
Decizia instanţei de apel a fost recurată de către reclamantă critica, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
1. Instanţa de apel nu a citit Decizia nr. 300/1986 a Consiliului Popular al Judeţului Cluj, care a transferat numai două corpuri de clădire în administrarea R.A.D.P. Cluj. La intrarea în vigoare a Legii nr. 15/1990, corpul III de clădire nu se afla în administrarea R.A.D.P. Cluj. Înscrierea nelegală a acestui corp în C.F. în administrarea R.A.D.P. nu este de natură să acopere inexistenţa titlului.
Reclamanta a urmat procedurile impuse de Legea nr. 15/1990 însă finalizarea actelor prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pe teren nu s-a putut îndeplini, C.F. fiind cea care a pus această piedică. Acesta este motivul pentru care s-a demarat prezentul proces, fiind logic faptul că nu se putea finaliza procedura H.G. 834/1991 fără a desfiinţa întabularea nelegală în C.F. a pârâtei R.A.D.P.
Dreptul de proprietate al recurentei s-a născut în temeiul Legii nr. 15/1990, imobilul în litigiu făcând parte din patrimoniul său la data intrării în vigoare a acestei legi, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.;
2. În mod nelegal a fost respinsă administrarea probei cu expertiza contabilă, care era determinantă pentru a demonstra că la data înfiinţării societăţii recurente activul respectiv se afla în patrimoniul său, art. 304 pct. 10 C. proc. civ.;
3. Instanţa a schimbat înţelesul şi natura actului dedus judecăţii, art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Reclamanta nu a solicitat să se stabilească nevalabilitatea transferului dreptului de proprietate al corpului de clădire în sensul atacării actului de transfer, ci în sensul constatării că aceste acte nu se referă la actul de transfer.
Numai cu privire la teren a fost atacat actul administrativ, întrucât acest act se referă la transferul întregului teren, pe care se află şi corpul C.
Cererea având ca obiect modificarea deciziei nr. 300 din 12 septembrie 1986 nu poate fi judecată pe calea contenciosului administrativ, Legea nr. 29/1990 neaplicându-se actelor administrative emise anterior intrării sale în vigoare.
Această cerere trebuie judecată potrivit dreptului comun;
4. Hotărârea cuprinde o motivare contradictorie şi străină de natura cauzei, care conduce la concluzia că instanţa nu a înţeles obiectul dosarului, art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Prin întâmpinările depuse, R.A.D.P. Cluj-Napoca şi Consiliul Judeţean Cluj au solicitat respingerea recursului.
În dovedirea recursului, în condiţiile art. 305 C. proc. civ., recurenta a depus un raport de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de V.G. la 11 aprilie 2004.
Analizând decizia instanţei de apel, în limitele criticilor formulate prin motivele de recurs şi în raport de probele administrate în toate etapele procesuale, Curtea a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
1. Recurenta susţine că prin Decizia nr. 300/1986 a Consiliului Popular al Judeţului Cluj s-au transferat către Administraţia Parcurilor şi Străzilor Cluj-Napoca numai două corpuri din imobilul situat în str. P., corpul ce formează obiectul litigiului neavând aceeaşi soartă.
Omite însă, că prin decizia enunţată s-a transmis şi imobilul din str. A. 22-24, compus din 4 corpuri de clădire.
Răspunzând obiectivului de a identifica imobilul revendicat de către reclamantă, ing. B.G. a arătat, în raportul de expertiză depus în primă instanţă, că imobilul-corp C este situat în Cluj-Napoca, fiind înscris în C.F. Cluj, nr. topo 1249. Că este aşa rezultă chiar din cele consemnate în practicaua deciziei recurate, apelanta solicitând efectuarea unei expertize care să stabilească la care societate „a rămas cioplitoria de pe str. A.”.
Drept urmare, la intrarea în vigoare a Legii nr. 15/1990 corpul „C” se afla în patrimoniul intimatei, şi în mod corect a fost recunoscut în favoarea acesteia dreptul de proprietate.
Aşadar, critica în sensul că instanţa de apel „nu a citit” Decizia nr. 300/1986, cu consecinţa recunoaşterii în favoarea intimatei a dreptului de proprietate asupra unui imobil care nu a ieşit din patrimoniul recurentei, nu este întemeiată şi nu este fondat motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.;
2. În condiţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în vigoare la data pronunţării deciziei atacate, modificarea hotărârii se poate cere atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
O cerinţă esenţială pentru admisibilitatea recursului în temeiul textului enunţat, este ca proba asupra căreia instanţa nu s-a pronunţat să fi fost administrată.
Or, la termenul din 24 februarie 2004, instanţa a respins administrarea probei cu expertiza contabilă.
Prin urmare, nu este întemeiat nici motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ.;
3. Prin soluţia pronunţată, reţinând că dreptul de proprietate asupra corpului „C” din imobilul în litigiu se află în patrimoniul R.A.D.P. Cluj-Napoca, instanţa nu a schimbat nici natura şi nici înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al unui act dedus judecăţii.
Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează nu calificarea greşită a unei cereri cu care a fost învestită instanţa, ci aprecierea şi interpretarea denaturată a unui act juridic, privit ca manifestare de voinţă făcută cu scopul de a produce efecte juridice.
În respectarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, judecătorul sesizat cu un diferend în legătură cu un act juridic ale cărui clauze sunt clare şi precise, iar în cauză nu s-a invocat contrariul în privinţa Deciziei nr. 300/1986, este dator să aplice acel act, în litera şi spiritul lui, fără să-i poată da un alt înţeles.
Pe de altă parte, instanţele de fond s-au pronunţat asupra deciziei menţionate pe calea dreptului comun, acţiunea nefiind respinsă ca inadmisibilă pe motiv că nu s-ar fi urmat procedura specială prevăzută de Legea nr. 29/1990.
Mai mult, instanţa de apel chiar a reţinut că actului nu-i sunt aplicabile prevederile Legii nr. 29/1990, faţă de art. 19, ori cele ale Legii nr. 1/1967, abrogată. Motivând că reclamanta nu a probat cu nimic nelegalitatea măsurii Consiliului Popular Judeţean Cluj din anul 1986, instanţa de apel a făcut o analiză ca instanţă de drept comun, şi nu ca instanţă specială de contencios administrativ.
Aşadar, aspectele menţionate nu au putut fi interpretate de instanţa de recurs, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., drept o critică ce a vizat în realitate încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Faţă de cele ce preced, nici motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat;
4. Hotărârea instanţei de apel a fost motivată cu respectarea cerinţelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Recurenta şi-a justificat această critică pornind de la respingerea cererii de administrare a probei cu expertiza contabilă. Însă, prin această măsură instanţa de apel nu a reţinut în considerente aspecte care să nu aibă legătură cu soluţia pe care a pronunţat-o.
Prin urmare, nu a putut fi primit nici motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC T.C. SA împotriva deciziei civile nr. 424 din 24 februarie 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 471/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 10133/2004. Civil. Restituire metale... → |
|---|
