ICCJ. Decizia nr. 3354/2004. Civil
| Comentarii |
|
La data de 20 noiembrie 2000, C.E. și D.I. au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și D.G.F.P. Alba, precum și prin Consiliul Local Sebeș, cerând întoarcerea executării pedepsei complimentare a confiscării averii aplicată prin sentința penală nr. 726 din 29 octombrie 1958 a fostului Tribunal Militar oraș Stalin și înlăturată prin decizia nr. 5060 din 21 noiembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.
Tribunalul Alba, secția civilă, prin sentința nr. 1135 din 17 decembrie 2002, a admis acțiunea și a obligat pe Ministerul Finanțelor Publice să le plătească reclamanților suma de 1.891.927.300 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând chirii (în sumă de 159.815.000 lei pentru perioada martie 1959 - octombrie 1976) și echivalentul bănesc al imobilelor confiscate (281.000.000 lei pentru construcții și 1.451.112.300 lei pentru 1660 mp teren).
Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 309 din 1 aprilie 2003, a respins, ca nefondat, apelul pârâților Ministerul Finanțelor Publice și D.G.F.P. Alba, cu motivarea că acțiunea, fondată pe dispozițiile art. 504 C. proc. pen., a fost corect admisă în limita sumei de 1.891.927.200 lei, că, în speță, nu există un plus petita, că fructele civile (chirii) sunt datorate, iar obiecțiunile pârâților privind expertiza judiciară de evaluare a imobilelor din litigiu, sunt neîntemeiate.
împotriva acestei decizii pârâții Ministerul Finanțelor Publice și D.G.F.P. Alba au declarat recurs, bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora au arătat, în esență, că instanțele, violând dispozițiile art. 129 C. proc. civ., s-au pronunțat plus petita, rezolvând, totodată, greșit capătul de cerere referitor la chirii și cel privind echivalentul bănesc al imobilelor confiscate referitor la care au ignorat obiecțiunile privind expertiza judiciară, invocate ca mijloace de apărare.
Recursul este fondat.
Din economia reglementărilor cuprinse în art. 129 alin. (4), (5) și (6) C. proc. civ. rezultă că judecătorii sunt obligați să respecte temeiul juridic și obiectul cererii deduse judecății și să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Or, în speță, ambele instanțe au violat aceste dispoziții, care interesează, procesual, ordinea publică.
Mai întâi au soluționat pricina invocând prevederile art. 504 C. proc. pen. și 998 C. civ., deși fundamentul juridic real al acțiunii rezidă în dispozițiile art. 311 alin. (2) C. proc. civ. care consacră principiul de drept potrivit căruia actele de executare făcute în puterea unei hotărâri casate sunt desființate de drept. Ca urmare, acțiunea, fiind, tipic, o acțiune reală de întoarcere a executării silite, a fost eronat calificată și soluționată ca acțiune reparatorie pentru daune delictuale. Nu mai puțin, această eroare obstaculează examinarea, cerută în recurs, a criticii că instanțele de fond s-au pronunțat plus petita.
Apoi, capătul de cerere referitor la fructele civile (chirii) nu a fost examinat prin prisma cerințelor art. 486 și urm. C. civ., ținându-se seama că posesorul dobândește proprietatea fructelor dacă a stăpânit ca proprietar în puterea unui titlu translativ de proprietate, ale cărui vicii nu-i sunt cunoscute. Existența titlului, însemnând cauza posesiei, nu are însă caracter esențial, deoarece posesorul de rea-credință nu poate prescrie proprietatea fructelor. întrucât concluzia instanțelor de fond, că fructele civile sunt datorate, nu a fost fundamentată, cum cere art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pe argumente deduse din aplicarea acestor reguli de drept, rezultă că soluția recurată, practic nemotivată, este lipsită de temei legal.
în sfârșit, obiecțiunile privind expertiza judiciară de evaluare a construcțiilor și terenului (f. 72 fond) nu au fost examinate complinitor, cum cere art. 212 C. proc. civ., prin întregirea expertizei sau o nouă expertiză. întrucât, în materialitatea lor, aceste obiecțiuni sunt mijloace de apărare hotărâtoare, în sensul art. 304 pct. 10 C. proc. civ., rezultă că neexaminarea lor atrage reformarea soluției pronunțate.
Așa fiind și cum împrejurările de fapt ale pricinii nu au fost deplin stabilite, în temeiul art. 314 C. proc. civ., recursul a fost admis și au fost casate hotărârile recurate, cu trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecarea pricinii.
Instanța de trimitere va ține seama de dispozițiile art. 315 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3187/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3361/2004. Civil → |
|---|
