ICCJ. Decizia nr. 3423/2004. Civil. Revendicare - Decretul nr.92/1950, înscriere drept de proprietate în cartea funciara. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3423Dosar nr. 7298/2004
Şedinţa publică din 26 aprilie 2005
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23 septembrie 1999 sub nr. 5049 pe rolul Judecătoriei Zalău, reclamanţii T.M.V.F.A. şi T.M.T. au chemat în judecată pe Consiliul local Zalău, Ministerul Finanţelor Publice ca reprezentant al Statului Român prin D.G.F.P. Sălaj, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa,
a) - să constate că sunt proprietarii imobilului înscris în C.F. 465 Zalău nr.top.420/a compus din casă, curte şi grădină în suprafaţă de 297 st.p. precum şi nr.top.420/b/3 compus din grădină în suprafaţă de 852 st.p. situate în Zalău;
b) - să constate că aceste imobile au fost naţionalizate abuziv prin Decretul nr. 92/1950 de la P.A. şi P.E.I. (născută S.), deşi proprietarii erau exceptaţi de la naţionalizare;
c) – să anuleze Decizia nr. 32/1957 emisă de fostul Sfat Popular al oraşului Zalău prin care s-a transferat dreptul de proprietate în favoarea statului;d) - să dispună restituirea dreptului de proprietate dobândit de ei prin moştenire;e) - să se dispună înscrierea acestui drept de proprietate în cartea funciară.
În motivarea acţiunii reclamanţii susţin în esenţă că ei sunt moştenitorii foştilor proprietari tabulari P.A. şi P.E.I., că imobilele în litigiu au fost naţionalizate abuziv prin Decretul nr. 92/1950, cu toate că proprietarii erau exceptaţi de la naţionalizare prin art. II din acest decret.
Primăria municipiului Zalău a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii, susţinând că reclamanţii trebuiau să urmeze procedura stabilită de Legea nr. 112/1995 pentru restituirea imobilului.
Judecătoria Zalău, prin sentinţa civilă nr. 5547 din 21 decembrie 1999, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj, reţinând că acţiunea reclamanţilor are ca obiect un imobil a cărui valoare depăşeşte 150.000.000 lei.
Hotărârea a rămas definitivă şi irevocabilă prin respingerea apelului şi recursului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj sub nr. 1682 la data de 31 iulie 2000.
Reclamanţii şi-au precizat acţiunea după efectuarea expertizei reformulând solicitarea de la litera „d" din acţiune, astfel:
- instanţa să dispună restabilirea situaţiei anterioare cu obligarea pârâţilor să le lase în proprietate şi posesie imobilele identificate în expertiză în C.F. nr. 1 Zalău cu nr.top.420/b/3/2/1-440 mp nr.top.420/b/3/2/2 – 574 mp şi nr.top.420/b/3/2/5 – 466 mp teren intravilan, liber de orice supraedificare.
Reclamanţii mai precizează „că pentru restul imobilului, având în vedere interesul public al construcţiei adăugate (spital) cât şi pentru terenul cu supraedificare (blocuri–casă) solicită obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri aşa cum reies ele din expertiză.
Tribunalul Sălaj, prin sentinţa civilă nr. 349 din 22 iunie 2001, a admis în parte acţiunea precizată şi completată, formulată de către reclamanţi, a constatat că imobilele înscrise în C.F. Zalău nr.top.420/a–casă, curte şi grădină în suprafaţă de 1068 mp şi cel situat la nr.top.420 b/3–grădină în suprafaţă de 3065 mp, coproprietate tabulară a defuncţilor P.A. şi P.E.I. , au fost incluse abuziv în anexa 41 judeţ Sălaj, fiind trecute fără titlu în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950, foştii proprietari tabulari fiind exceptaţi de la naţionalizare, încadrându-se în prevederile art. II ale Decretului 92/1950.
A dispus anularea Deciziei nr. 32/1957 a fostului Sfat Popular al oraşului Zalău. A constatat că reclamanţii sunt moştenitorii foştilor proprietari tabulari ai imobilelor menţionate.
A respins capetele de cerere privind restabilirea situaţiei anterioare şi intabularea dreptului de proprietate al reclamanţilor în C.F. actual nr. 1 Zalău nr.top.420/B/3/1/1, 420/B/3/2/2 şi 420/b/3/2/5.
A obligat Statul Român, prin Ministerul Finanţelor reprezentat de D.G.F.P. Sălaj, la 2.274.064.354 lei cu titlu de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă totală de 4233 mp din C.F. Zalău cu top.420/a şi 420/b/3 şi construcţiile vechi situate pe acesta.
A respins ca nefondate excepţiile invocate de către pârâţi privind lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor, lipsa calităţii procesual pasive a pârâţilor Consiliul Judeţean Sălaj şi Consiliul local Zalău.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în esenţă că reclamanţii, prin moşteniri succesive atestate prin certificate de moştenitor, au devenit succesorii proprietarilor tabulari ai imobilelor în litigiu.
A mai reţinut că imobilele au fost naţionalizate abuziv prin Decretul nr. 92/1950, prin încălcarea chiar a prevederilor art. II din acest decret care excepta de la naţionalizare categoria socio-profesională din care făceau parte proprietarii imobilelor.
Ca urmare a modului în care imobilele au fost preluate de către stat, a constatat instanţa de fond, acestea nu intră sub incidenţa Legii nr. 112/1995 întrucât nu au fost preluate cu titlu, putând face obiectul cererilor de restituire sau de acordare a despăgubirilor, potrivit dreptului comun.
În consecinţă, reţine instanţa de fond, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la acordarea unor despăgubiri în cuantum de 2.274.064.354 lei, reprezentând valoarea actualizată a imobilelor care au aparţinut antecesorilor lor.
Cererea reclamanţilor de restabilire a situaţiei anterioare a fost apreciată de către instanţa de fond ca nefondată pentru că imobilul preluat a căpătat o utilitate publică şi în consecinţă a fost admisă în parte acţiunea reclamanţilor, avându-se în vedere şi precizarea şi completarea ulterioară.
Instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamanţilor, reţinând că aceştia, având calitatea de moştenitori ai proprietarilor tabulari, au şi interesul să redobândească proprietatea asupra imobilelor preluate fără titlu.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor, Consiliul Judeţean Sălaj şi Consiliul local Zalău, aceasta a fost apreciată ca nefondată deoarece imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român, decizie a cărei anulare s-a solicitat a fost emisă de fostul Sfat Popular al oraşului Zalău, o parte din imobil face parte din domeniul public al judeţului Sălaj, deci pârâtele stau în judecată în calitate de reprezentante legale ale Statului Român.
Împotriva acestei sentinţe a instanţei de fond au declarat apeluri pârâtele, Consiliul Judeţean Sălaj şi Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Sălaj, invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 210 din 30 noiembrie 2001, a admis în parte apelul declarat de Consiliul Judeţean Sălaj precum şi apelul Ministerului Finanţelor Publice D.G.F.P. Sălaj împotriva sentinţei apelate, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei nr. 3271957 a fostului Sfat Popular al oraşului Zalău, a dispus restituirea în natură către reclamanţi a imobilelor înscrise în C.F. nr. 1 Zalău nr.top.420/b/3/2/1 (teren în suprafaţă de 440 mp) nr.top.420/b/3/2/2 (teren în suprafaţă de 574 mp) şi nr.top 420/b/3/2/5 (teren în suprafaţă de 466 mp) şi înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate a reclamanţilor asupra acestor imobile.
A redus cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanţilor la suma de 1.910.588.194 lei.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În esenţă, instanţa de apel a reţinut că întrucât pe timpul judecării cauzei la prima instanţă a intrat în vigoare Legea 10/2001, care, prin art. 52 stabileşte că de la data intrării sale în vigoare se abrogă alte dispoziţii contrare, deci şi cele din Legea nr. 112/1995 privind măsurile reparatorii, urmând a se aplica prevederile Legii nr. 10/2001. Deci reclamanţii, conform prevederilor Legii 10/2001, în situaţia în care imobilul a fost preluat abuziv, au dreptul în principal de restituire în natură şi numai în situaţia în care nu este posibil, se acordă despăgubiri băneşti.
Instanţa de apel a mai reţinut că instanţa de fond nu putea, pe cale directă să anuleze Decizia nr. 32/1957 emisă de fostul Sfat Popular al oraşului Zalău, ci doar să verifice pe cale incidentă, conformitatea ei cu prevederile actului normativ pe care s-a întemeiat şi anume Decretul nr. 92/1950.
Au fost constatate ca fiind nefondate şi motivele de apel privind faptul că reclamanţii nu ar avea interesul de a acţiona în justiţie şi că nu ar avea calitate procesual activă, reţinându-se că ei sunt moştenitorii proprietarilor tabulari.
Împotriva acestei decizii a instanţei de apel au declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Sălaj, Consiliul Judeţean Sălaj şi Primăria municipiului Zalău prin primar, invocând motive de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora au arătat în esenţă şi în principal, că soluţia pronunţată de către instanţa de apel a fost dată pe baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, care nu erau aplicabile în cauză.
Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia civilă nr. 792 din 28 februarie 2003, a admis recursurile împotriva deciziei recurate, pe care a casat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor Curţii de Apel Cluj.
În considerentele deciziei de casare s-a reţinut că legea dispune numai pentru viitor [art. 15 alin. (2) din Constituţie) şi nu are putere retroactivă (art. 1 C. civ.).
În acest context se mai reţine că art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede că persoana îndreptăţită la restituire se poate prevala de acţiunea legii vechi (a dreptului comun civil), dar numai în ipoteza acţiunilor aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a acestei legi (14 februarie 2001).
Dacă continuarea judecării acestor acţiuni este cerută, instanţa, respectând voinţa legiuitorului şi principiul disponibilităţii, este obligată să aplice excepţia, vădit tranzitorie pentru situaţiile juridice pendinte şi efectele viitoare ale unor situaţii juridice trecute.
În consecinţă, litigiul va fi judecat prin aplicarea dreptului comun al revendicării, întemeiat pe dispoziţiile art. 480 şi urm. C. civ.
În caz contrar, dacă instanţa ar aplica Legea nr. 10/2001, ar face loc retroactivităţii, prin eliminarea nelegală a excepţiei supravieţuirii (ultraactivităţii) legii vechi, voită de legiuitor.
A reţinut instanţa de recurs că în cazul în speţă acţiunea reclamanţilor a fost înregistrată la data de 23 septembrie 1999 şi în consecinţă la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, 14 februarie 2001, acţiunea era în curs de judecată în sensul art. 47 alin. (1) din această lege.
Dar reclamanţii n-au uzat de dispoziţiile acestui text de lege, prin a renunţa la judecarea cauzei în regim de drept comun şi, în consecinţă, instanţa de apel era datoare să respecte principiul disponibilităţii şi să continue judecata pe baza temeiurilor de drept invocate prin cererea de chemare în judecată, adică în regimul dreptului comun.
În urma casării cu trimitere s-a format dosarul cu nr. 3507/2003.
Rejudecând apelurile, Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 205 din 17 noiembrie 2003, a admis în parte apelul declarat de pârâtul judeţul Sălaj, reprezentat prin Consiliul Judeţean Sălaj, a admis în întregime apelul declarat de D.G.F.P. Sălaj în numele Ministerului Finanţelor Publice ca reprezentant al Statului Român, împotriva sentinţei civile nr. 349 din 22 iunie 201 a Tribunalului Sălaj, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins acţiunea formulată de către reclamanţi împotriva pârâtului Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Sălaj, pentru lipsa calităţii procesual pasive a acestui pârât.
A înlăturat din sentinţă dispoziţia de obligare a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata despăgubirilor în cuantum de 2.274.064.354 lei către reclamanţi.
A înlăturat din sentinţă dispoziţiile referitoare la anularea deciziei nr. 32/1957 a fostului Sfat Popular al oraşului Zalău şi constatarea faptului că reclamanţii sunt moştenitori ai foştilor proprietari tabulari ai imobilelor în litigiu.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva acestei decizii pronunţată de către instanţa de apel au declarat recurs reclamanţii şi pârâtul Consiliul Judeţean Sălaj, invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Reclamanţii T.M.V.F.A. şi T.M.T., în recursul lor susţin că instanţa de trimitere nu s-a conformat în primul rând dispoziţiilor instanţei de casare, care erau obligatorii conform art. 315 C. proc. civ.
În acest sens arată că în loc să analizeze cauza prin prisma prevederilor art. 480 C. civ., au apreciat că reclamanţii nu au calitate procesual activă, constatând că nu au vocaţie succesorală, că Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesual pasivă, deşi aceste probleme nu constituiau motive ale casării şi fuseseră rezolvate.
Se susţine, de asemenea, că printr-o aplicare greşită a legii s-a apreciat că termenul de 3 ani de solicitare a despăgubirilor este prescris, când, în realitate, acest termen începe să curgă de la data de 16 februarie 2001, când s-a constatat că restituirea în natură nu mai este posibilă.
În consecinţă solicită admiterea recursului, casarea deciziei pronunţată de curtea de apel şi menţinerea în totalitate a sentinţei tribunalului.
În recursul său, pârâtul Consiliul judeţean Sălaj susţine că litigiul, având în vedere aplicarea legii civile în timp trebuia să fie soluţionat conform prevederilor Legii 112/1995 şi în această situaţie acţiunea reclamanţilor nu îndeplinea condiţiile unei acţiuni în constatare pentru primul capăt de cerere.
Se susţine, de asemenea, că instanţa de apel trebuia să reţină că preluarea imobilelor prin Decretul nr. 92/1950 a fost făcută cu titlu legal.
Mai arată recurenta că deşi din actele existente la dosar nu rezultă că foştii proprietari P.A. şi P.E.I. ar fi deţinut un imobil pe raza judeţului Sălaj sau municipiului Zalău, instanţa a apreciat că imobilele în litigiu au fost moştenite de către reclamanţi.
Recursurile sunt fondate şi vor fi admise, însă, pentru următoarele considerente:
Este de reţinut în primul rând că unicul motiv pentru care instanţa de recurs, Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia civilă nr. 792 din 28 februarie 2003, admiţând recursurile pârâţilor, a casat Decizia instanţei de apel cu trimitere spre rejudecarea cauzei, a fost acela că instanţa de apel a soluţionat cauza în baza Legii nr. 10/2001, deşi reclamanţii nu-şi manifestaseră opţiunea care le era conferită de art. 47 a acestei legi.
Instanţa de rejudecare a rezolvat o serie de excepţii reiterate; astfel, a constatat că reclamanţii nu sunt moştenitorii proprietarilor tabulari ai imobilelor şi, ca urmare a acestei împrejurări, a înlăturat din dispozitivul hotărârii apelate (respectiv sentinţa civilă nr. 349/2001 a Tribunalului Sălaj) menţiunea „Constată că reclamanţii sunt moştenitorii foştilor proprietari tabulari ai imobilelor", pe de o parte.Pe de altă parte a reţinut, însă, că reclamanţii au interesul legitim şi calitatea procesual activă de a formula prezenta acţiune.
Pe cale de consecinţă este de reţinut că în urma acestor constatări, instanţa nu s-a pronunţat nici în sensul că a admis, nici că a respins cererea notată cu „a" din acţiune.
De altfel, admiţând excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Statului Român, implicit o parte din pretenţiile reclamanţilor au fost respinse.
Cu privire la modul de soluţionare a acestei excepţii urmează a constata că acesta este eronat, întrucât după naţionalizarea imobilelor prin Decretul nr. 92/1950, Statul Român a fost cel care şi-a intabulat în C.F. dreptul de proprietate, iar apariţia pe parcursul judecării procesului a HG nr. 96/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Sălaj nu poate să conducă la ideea că Statul Român nu mai are calitate procesual pasivă.
Instanţa de rejudecare a cauzei a mai invocat din oficiu excepţia (este adevărat, de ordine publică) a prescripţiei dreptului de acţiune al reclamanţilor în privinţa cererii de obligare la plata despăgubirilor băneşti ca echivalent al bunurilor preluate fără titlu de către stat.
Instanţa a apreciat că această pretenţie trebuie soluţionată conform art. 480 C. civ. (apreciere corectă) la care constată eronat următoarele: „respectiv art. 998 C. civ., ce guvernează principiile răspunderii civile delictuale" (temei de drept străin prezentei cauze, introdus din „oficiu".
Dar chiar dacă, numai teoretic s-ar primi punctul de vedere al instanţei de apel, s-ar constata că momentul în care ar începe să curgă termenul de 3 ani al prescripţiei este data efectuării expertizei care a constatat că restituirea în natură este imposibilă, dată de la care s-a formulat, în termen, de către reclamanţi, precizarea acţiunii, deci cererea nefiind prescrisă.
Având în vedere toate aceste considerente urmează a constata că instanţa de apel nu s-a conformat recomandărilor instanţei de casare şi soluţionând în plus o serie de excepţii, dintre care unele nelegal, nu s-a pronunţat de fapt în fond asupra problemelor cauzei invocate în apeluri.
Astfel fiind, urmează a admite recursurile, a casa Decizia recurată cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor, având în vedere considerentul prezentei decizii şi motivele invocate în apeluri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanţii T.M.V.F.A. şi T.M.T. şi de pârâtul Consiliul Judeţean Sălaj împotriva deciziei nr. 205 din 17 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3431/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3384/2004. Civil. Uzucapiune. Recurs → |
|---|
