ICCJ. Decizia nr. 3454/2004. Civil. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3454
Dosar nr. 15501/1/2004
nr. vechi 3852/2004
Şedinţa publică din 31 martie 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 4466 din 10 iunie 2004 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâţii D.M., F.S.(S.), F.V. şi F.N. împotriva deciziei civile nr. 18A din 22 martie 2002 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, şi i-a obligat pe recurenţii-pârâţi la plata sumei de 8 500 000 lei cheltuieli de judecată.
La data de 18 iunie 2004, împotriva acestei decizii au formulat contestaţie în anulare recurenţii, invocând următoarele motive:
1. Instanţa de recurs a săvârşit o serie de greşeli de fapt privind aprecierea probelor existente în dosar, precum şi în interpretarea unor prevederi legale.
Instanţa de recurs nu a analizat niciunul din motivele de recurs invocate în cerere, aşa cum prevăd imperativ dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
2. Instanţa de recurs a apreciat şi interpretat eronat dispoziţiile legale în materie, respectiv art. 36 din Legea nr. 7/1996.
3. Instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra unui motiv de casare, acela potrivit căruia instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că nu a observat că prin dec. civ. nr. 1470/1973 a Tribunalului Mehedinţi nu s-a trecut în proprietatea statului decât ½ din imobilul în litigiu, F.V. fiind singurul cercetat în baza Legii nr. 18/1968.
Contestatorii au dezvoltat toate aceste motive, arătând care sunt, în opinia lor, greşelile săvârşite de instanţă în soluţionarea recursului.
Nu toate aceste motive pot fi însă analizate de către Înalta Curte în soluţionarea contestaţiei în anulare, deoarece aceasta este o cale de atac extraordinară, care se poate exercita numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.
Astfel, criticile potrivit cărora instanţa de recurs ar fi săvârşit greşeli în reţinerea situaţiei de fapt, printr-o eronată apreciere a probelor din dosar sau cele referitoare la aplicarea greşită a legii la situaţia de fapt reţinută nu se încadrează în niciunul din motivele contestaţiei în anulare prevăzute de lege.
Omisiunea instanţei de recurs de a analiza vreunul din motivele de modificare sau de casare şi, cu atât mai mult, omisiunea de a analiza toate motivele invocate, se încadrează în dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., dar nu îşi găseşte aplicabilitatea în speţă.
Astfel, verificând actele dosarului, curtea constată următoarele:
Recursul declarat de pârâţi împotriva deciziei civile nr. 18 a Curţii de Apel Piteşti a fost iniţial soluţionat prin Decizia civilă nr. 2817 din 27 iunie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă.
Împotriva acestei din urmă decizii s-a formulat o primă contestaţie în anulare, care a fost admisă prin Decizia civilă nr. 3969 din 2 iulie 2003 a aceleiaşi instanţe, pentru omisiunea analizării unui motiv de recurs.
Motivul a cărui omisiune s-a constatat a fost acela conform căruia prin Decizia civilă nr. 1470/1973 a Tribunalului Mehedinţi numai ½ din imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului şi că acest aspect ar fi hotărâtor pentru soluţionarea acuzei.
Aşadar, anularea primei decizii s-a dispus strict în considerarea omisiunii acestui motiv de recurs, astfel încât Decizia pronunţată ulerior, a cărei anulare se solicită prin prezenta contestaţie, nu trebuia să reanalizeze toate motivele invocate de recurenţi.
Verificând Decizia nr. 4466 din 10 iunie 2994, Înalta Curte constată că aceasta răspunde motivului de recurs iniţial omis.
Nemulţumirea recurenţilor în raport de Decizia instanţei de apel a constat în aceea că greşit s-a menţinut soluţia de radiere a dreptului lor de proprietate cu privire la imobilul şi terenul aferent din Turnul Severin, şi s-a dispus întabularea acestui drept în favoarea reclamantei SC L. SA, soluţie care s-a întemeiat pe constatarea că imobilul în litigiu a aparţinut autorilor pârâţilor, de la care a fost preluat în baza Legii nr. 18/1968, că pentru acelaşi imobil pârâtei i s-a atestat dreptul de proprietate prin certificatul seria M nr. 10317, dar că printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă pârâta a câştigat procesul având ca obiect revendicarea acestui imobil.
Sub acest aspect, instanţa de recurs a reţinut că nu pot fi primite criticile prin care recurenţii tind să conteste reclamantei calitatea de proprietară a imobilului şi că legitimitatea demersului reclamantei a fost în mod riguros şi detaliat argumentată de instanţa de apel în raport de dispoziţiile Legii nr. 7/1996.
Astfel, s-a arătat că, întrucât recurenţii au procedat la întabularea dreptului lor de proprietate în baza unei hotărâri judecătoreşti care a fost ulterior casată, sentinţa civilă nr. 150 din 11 ianuarie 1999 a Judecătoriei Arad, casată prin Decizia civilă nr. 856 din 17 noiembrie 1999 a Curţii de Apel Timişoara, radierea respectivei întabulări reprezintă modalitatea procedurală de repunere a părâilor în situaţia anterioară.
În ceea ce priveşte efectele pe care ar fi trebuit să le producă Decizia civilă nr. 1470/1973 a Tribunalului Mehedinţi, despre care recurenţii au susţinut că ar fi avut drept consecinţă trecerea în proprietatea statului doar a ½ din imobilul autorului lor, curtea a reţinut că, în contextul obiectului cererii cu care a fost învestită instanţa, această critică a recurenţilor este lipsită de relevanţă.
Toate aceste considerente ale deciziei nu pot fi cenzurate pe calea contestaţiei în anulare, dar au fost redate pentru că ele demonstrează că instanţa de recurs a răspuns în mod efectiv criticilor formulate de recurenţi.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condiţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. şi, în consecinţă, va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de D.M., F.S., F.N. şi F.V. împotriva deciziei civile nr. 4466 din 10 iunie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3539/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2552/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
