ICCJ. Decizia nr. 3464/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3464
DOSAR NR. 43267/1/2004
Şedinţa publică din 30 aprilie 2007
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, constată următoarele.
La data de 18 noiembrie 2003, prin cererea înregistrată sub nr. 1437/C/2003 la Tribunalul Vrancea, reclamantul N.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Primăria municipiului Focşani, Prefectura judeţului Vrancea şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligate acestea la plata despăgubirilor sau retrocedarea parţială a bunurilor imobile proprietatea autorilor săi, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamantul, în motivarea cererii a precizat că bunicii săi, S.P. şi V., au deţinut în Focşani, o proprietate constând în casă de locuit compusă din 7 camere în suprafaţă de 124,36 mp, un alt corp de casă de 30,66 mp, beci de 45,65 mp, magazie scândură în suprafaţă de 387 mp, care au făcut obiectul exproprierii în anul 1980, dată la care au fost evaluate la suma de 130.519,47 lei dar din care s-a achitat foştilor proprietarei suma de 81.012,50 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 136 din 26 aprilie 2004, Tribunalul Vrancea a admis în parte acţiunea formulată de reclamant constatându-se că acesta are dreptul la despăgubiri civile pentru imobilul situat în Focşani, jud. Vrancea, compus din casă şi teren, în prezent demolată şi ocupat de blocuri, în cuantum de 365.475 lei pentru casă şi 530.162.850 lei pentru teren, sume ce vor fi reactualizate potrivit indicelui de inflaţie la data achitării efective.
S-a respins excepţia prematurităţii acţiunii formulată de pârâtele Primăria Municipiului Focşani, Prefectura Vrancea şi Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Vrancea, ca neîntemeiată.
De asemeni a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a făcut dovada condiţiilor impuse de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, respectiv calitatea de unic moştenitor a proprietarilor imobilului la momentul exproprierii, şi prin urmare, dovada calităţii procesuale active în promovarea prezentei acţiuni.
Excepţia prematurităţii formulării cererii a fost considerată de instanţa de fond ca neîntemeiată întrucât reclamantul a urmat procedura prevăzută de lege, notificând instituţia pârâtă la data de 13 februarie 2002 iar aceasta nu a soluţionat cererea în termenul de 60 de zile prevăzut de lege, în cauză reclamantul aşteptând soluţia mai bine de 1 an şi jumătate fără a primi vreun răspuns, reţinând că numai reaua credinţă a autorităţii pârâte poate justifica atitudinea pârâtei de a nu emite Decizia sau dispoziţia Ia care era obligată potrivit legii.
Prin Decizia civilă nr. 1168 din 3 septembrie 2004 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice şi de Primăria Focşani, împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut cu privire la apelul pârâtei Primăria Municipiului Focşani, că nu se poate considera că petentul nu a urmat procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, ci doar că, însăşi apelanta nu a respectat termenul defipt de lege de 60 de zile înăuntrul căruia trebuia soluţionată cererea, aceasta nejustificând în nici un mod faptul că a trecut mai mult de un an şi jumătate fără ca petentul să primească vreun răspuns.
În ceea ce priveşti apelul Ministerului Finanţelor Publice a conchis că este tardiv, ţinând seama de prevederile dispoziţiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ., care dispun că „termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel", hotărârea fiind comunicată la data de 12 mai 2004, iar cererea de apel a fost depusă la Tribunalul Vrancea la data de 3 iunie 2004.
Împotriva deciziei nr. 1168 din 3 septembrie 2004 a Curţii de Apel Galaţi au declarat recurs pârâţii Primăria Municipiului Focşani prin Primar şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Vrancea.
Recurenta pârâtă, Primăria Municipiului Focşani prin Primar, a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., reiterând excepţia prematurităţii acţiunii. Pe fondul cauzei a adus critici cu privire la faptul că recurentul N.A. a solicitat restituirea în natură a imobilului, demolat în vederea construirii unui ansamblu de locuinţe, iar în această situaţie, în opinia sa, nu se poate face decât o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului în temeiul normelor metodologice emise de către guvern în acest sens, conform HG nr. 498/2003.
Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Vrancea, prin recursul său a criticat Decizia pronunţată în apel ca fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, în opinia sa, în mod eronat curtea de apel a respins ca tardiv recursul, întrucât ultima zi pentru formularea apelului era 3 iunie 2004 şi nu 28 mai 2004, cum greşit s-a reţinut.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Cu privire la recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Focşani, Înalta Curte constată că :
- potrivit art. 23 alin. (1) din Legea 10/2001, în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 22, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură;
- conform art. 24 alin. (1) din aceeaşi lege, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz, deţinătorul imobilului este obligat să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
- din prevederile legale citate rezultă că, indiferent dacă persoanei îndreptăţite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, unitatea deţinătoare este obligată ca asupra solicitării adresată pe cale de notificare să se pronunţe printr-o decizie sau dispoziţie motivată.
Cazul dedus recursului pune în discuţie şi situaţia în care lipseşte răspunsul persoanei juridice notificate, generată de o conduita imputabilă a persoanei notificate, care, fie din neglijenţă, fie din rea voinţă, refuză să răspundă la notificarea făcută de persoana îndreptăţită. O atare conduită culpabilă nu poate să afecteze interesele persoanelor îndreptăţite şi nici să le lipsească de posibilitatea de a-şi apăra drepturile recunoscute de lege.
Deşi legiuitorul nu a reglementat în mod expres situaţia în care persoana deţinătoare refuză să răspundă solicitării adresată pe cale de notificare, aceasta fiind o lacună a Legii nr. 10 / 2001, totuşi, cei îndreptăţiţi se pot adresa instanţei judecătoreşti competente, pentru ca persoana juridică deţinătoare să fie obligată să emită un răspuns prin decizie sau dispoziţie motivată, deoarece o atare obligaţie rezultă din lege şi face parte dintr-o procedură administrativ-jurisdicţională prealabilă, instituită în mod imperativ, cum bine au stabilit instanţele de fond şi apel.
Pentru cele de mai sus nu se poate reţine ca fondată critica prin care se reiterează excepţia prematurităţii acţiunii.
Cu privire la motivul al doilea de recurs, se observă că, in mod corect şi în spiritul legii, instanţele ţinând seama de caracterul reparatoriu al legii, de principiul accesului liber la justiţie şi de dreptul reclamantului la un proces echitabil, au stabilit situaţia de fapt, respectiv imposibilitatea restituirii în natură a imobilului, stabilind măsuri reparatorii prin echivalent, aplicând în mod corect dispoziţiile legale care prevăd procedura privind calculul valorii imobilului în litigiu, ţinând seama de criteriile stabilite de lege, aspecte necontestate de către recurenta-pârâtă Primăria Municipiului Focşani.
Faţă de recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Vrancea, Înalta Curte constată nefondată critica cu privire la tardivitatea apelului întrucât, din verificarea actelor dosarului reiese că hotărârea i-a fost comunicată la data de 12 mai 2004, astfel cum rezultă din dovada de primire şi procesul-verbal de predare (fila 137 dosar apel), această dovadă având semnătura funcţionarului însărcinat cu primirea corespondenţei şi ştampila instituţiei.
Pe de altă parte cererea de apel a fost depusă la data de 3 iunie 2004 la Tribunalul Vrancea, iar potrivit dispoziţiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ. care dispun că „termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel", ultima zi pentru formularea apelului se împlinea la 28 mai 2004.
Faţă de cele ce preced, susţinerile formulate prin motivele de recurs se privesc ca nefondate, recursurile urmând a fi respinse ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii Primăria Municipiului Focşani prin Primar şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Vrancea împotriva deciziei nr. 1168 din 3 septembrie 2004 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3504/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 304/2004. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs → |
|---|
