ICCJ. Decizia nr. 3504/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3504
Dosar nr. 38715/1/2004
Nr.Vechi 16127/2004
Şedinţa publică din 2 mai 2007
Asupra recursurilor civile de faţă, constată:
Prin cererea înregistrată la 28 ianuarie 2002 reclamanta D.I. a chemat în judecată pe pârâta Primăria comunei Gheorghe Doja, judeţul Mureş cerând să fie obligată să-i restituie în natură imobilul, construcţie şi 2160 mp, înscris în C.F. Satu Nou nr. top 365/12 şi 365/11, să îi restituie sau să îi plătească contravaloarea bunurilor mobile (pe care le enumera) de care a fost deposedată odată cu imobilul (moară) şi să îi plătească suma de 5 milioane lei vechi lunar cu titlu de chirie începând cu data de 5 mai 2001 şi până la predarea efectivă a imobilului.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că bunurile, care aveau destinaţia de moară, atelier de scămoşat lână şi de locuinţă, i-au fost preluate de stat în anul 1960, fără vreo formalitate, iar ulterior parte au fost demolate, iar parte închiriate altor persoane.
Reclamanta a susţinut că deşi a notificat pârâtei cererea de restituire din data de 5 martie 2001 şi, deşi este îndreptăţită la restituire ori măsuri reparatorii, conform Legii nr. 10/2001, pârâta nu i-a comunicat poziţia sa.
Prin sentinţa civilă nr. 361 din 25 aprilie 2003 Tribunalul Mureş, secţia civilă, a admis, în parte, cererea şi a constatat că imobilul situat în comuna Gheorghe Doja, Mureş cu destinaţia de moară şi teren aferent de 2160 mp înscris în CG 1060 Satu Nou se încadrează în dispoziţiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 şi, în consecinţă, a obligat pe pârâtă să emită o dispoziţie prin care să facă o ofertă de despăgubire în condiţiile art. 24 din lege.
Prin aceiaşi sentinţă au fost respinse capetele de cerere, privind restituirea în natură a imobilului, respectiv plata despăgubirilor de 300 milioane lei şi 5 milioane lei vechi lunar.
În motivarea hotărârii instanţa a reţinut că reclamanta (care a decedat, procesul fiind continuat de moştenitori) a fost deposedată de stat de imobilul în litigiu în mod abuziv, iar pârâta are calitatea de entitate deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001.
Referitor la imobil, prima instanţă a constatat că i-au fost aduse modificări cu influenţă în structura clădirii (extindere şi edificare de încăperi noi) dar şi cu privire la instalaţiile care deservesc moara, astfel cum rezultă din concluziile expertizei efectuate în cauză.
Cum, numai referitor la clădire, modificările, îmbunătăţirile şi adăugările nou realizate depăşesc 60% din actuala valoare a construcţiei, aceasta fără a se fi evaluat şi investiţiile la instalaţiile aferente morii, prima instanţă a apreciat că reclamanta este îndreptăţită, conform art. 24 alin. (1) din lege, să primească măsuri reparatorii, restituirea în natură nemaifiind în raport de dispoziţiile art. 18 lit. c) din lege posibilă.
Cum reclamanta nu a cerut expertiza utilajelor vechi şi cum acestea potrivit apărărilor pârâtei au fost dezasamblate fiind uzate moral, prima instanţă a apreciat că nu poate primi cererea de despăgubire formulată de reclamantă ca, de altminteri, şi nici pe cea referitoare la plata unei chirii, atâta timp cât între părţi nu a intervenit un contract de închiriere.
Prin Decizia civilă nr. 374/A din 26 mai 2004 Curtea de Apel Târgu Mureş a admis apelul declarat de reclamanţii D.A., D.G. şi B.O. şi a schimbat sentinţa apelată în sensul că a admis, în parte, acţiunea şi a obligat pe pârâta Primăria comunei Gheorghe Doja să predea reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul clădit situat în comuna Gheorghe Doja, judeţul Mureş edificate (moară) şi terenul aferent în suprafaţă de 2160 mp înscris în C.F. 1060 Satu Nou nr. top 365/11 şi 365/12, menţinând celelalte dispoziţii.
În motivarea deciziei instanţa a reţinut că în accepţiunea Legii nr. 10/2001 (astfel cum s-a explicitat şi prin dispoziţiile HG nr. 498/2003), pentru ca un imobil să fie considerat nou în raport de cel preluat de stat trebuie ca în raport de forma iniţială să îi fi fost adăugate corpuri de clădire care să reprezinte peste 50% din suprafaţa construită iniţial.
Or, cum potrivit suplimentului la expertiza tehnică întocmit în cauză, noile extinderi nu depăşesc 50% din construcţia iniţială şi cum imobilul are şi în prezent aceiaşi destinaţie moară, iar terenul este liber, instanţa de apel a constatat că acesta poate fi retrocedat în natură reclamanţilor.
Totodată, instanţa de apel a reţinut că nu poate primi, pentru aceleaşi considerente reţinute şi de prima instanţă, cererea reclamanţilor privind plata unei despăgubiri pentru bunurile mobile, a unor sume de bani reprezentând şi nici cererea pârâtei privind plata contravalorii investiţiilor cu instituirea unui drept de retenţie, pretenţii pe care şi le poate valorifica pe cale separată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii invocând incidenţa art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ. şi pârâtul Consiliul Local ai comunei Gheorghe Doja, invocând incidenţa art. 304 pct. 4, 6-9 C. proc. civ.
În motivarea recursului reclamanţii au susţinut că în mod nelegal instanţele de fond au refuzat să dispună restituirea în favoarea lor odată cu imobilul moară şi a utilajelor aferente deşi dispoziţiile invocate în justificarea soluţiei de retrocedare prevăd în mod expres că imobilele se restituie foştilor proprietari „în starea care se află în prezent şi libere de orice sarcini" reţinând, fără vreun suport probator, că vechile utilaje ar fi fost casate ori înlocuite, caz în care restituirea în natură nu ar fi posibilă.
Recurenţii susţin că prin probele testimoniale administrate şi expertiza extrajudiciară depusă la dosar au probat că instalaţiile vechi, bunuri imobile prin destinaţia lor, există şi în prezent, pârâta înlocuind doar un valţ de porumb, un valţ de grâne şi motorul cu gaz metan.
Totodată, reclamanţii critică hotărârea dată în apel pentru omisiunea acordării cheltuielilor de judecată pe care le-au avansat.
În motivarea recursului pârâtul susţine, în principal, că în raport de dispoziţiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 moara în litigiu, căreia i-au fost aduse adăugiri ce depăşesc 60% din valoarea actuală, nu putea fi retrocedată în natură reclamanţilor, de altminteri reclamanţii formulând o asemenea pretenţie printr-o notificare care nu a fost transmisă prin intermediul unui executor judecătoresc, iniţial solicitând doar acordarea de despăgubiri băneşti.
Susţine recurentul că această concluzie nu este fundamentată în raport de probatoriul administrat şi că, în realitate, casa morarului s-a autodemolat integral ca urmare a inundaţiilor din anul 1970, iar instalaţiile aferente morii s-au amortizat în totalitate, fiind integral înlocuite prin investiţiile statului.
Totodată, pârâtul susţine că, în opinia sa, pentru parte o din cererile deduse judecăţii reclamanţii datorau taxe de timbru.
Analizând criticile formulate de reclamanţi, care se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. (pct. 10 fiind abrogat) Înalta Curte constată că sunt fondate pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 314 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului procesului numai în cazurile în care împrejurările de fapt ale pricinii fiind pe deplin stabilite casează hotărârea pentru aplicarea corectă a legii.
Constatarea faptelor, aşa cum rezultă ele din actele şi dovezile administrate de părţi este atributul instanţelor de fond.
Or, referitor la instalaţiile de morărit care au fost preluate odată cu moara în litigiu din patrimoniul autoarei reclamanţilor împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite.
Astfel, deşi la dosarul cauzei, în apel a fost depusă lista utilajelor care erau afectate morii instanţa de apel nu a fost preocupată să verifice în ce măsură acestea mai există, respectiv să procedeze la expertizarea instalaţiilor existente şi să stabilească în ce măsură cele existente în prezent se identifică sau nu cu cele preluate odată cu imobilul şi dacă parte din aceste au fost sau nu înlocuite, casate sau distruse.
Aşa fiind, pentru acest considerent, Înalta Curte, în baza art. 314 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanţi, va casa Decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecarea acestei cereri la aceiaşi instanţă.
În rejudecare, instanţa de apel va ordona depunerea la dosarul cauzei a proceselor verbale de înlocuire, casarea ori distrugerea utilajelor ori instalaţiilor preluate de stat din patrimoniul autoarei reclamanţilor de către pârâtă şi va ordona efectuarea unei expertize a acestor bunuri şi, funcţie de aspecte de fapt constate, care vor fi explicitate în cuprinsul hotărârii prin trimitere la probatoriile apreciate a fi relevante, va dispune în raport de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 cu privire la temeinicia cererii de acordarea de măsuri reparatorii formulată în acest sens de reclamanţi.
Totodată, instanţa de apel va analiza şi va răspunde şi criticii formulate de reclamanţi prin recurs privind cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Analizând criticile formulate de către pârât, care se circumscriu motivului de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 50 din Legea nr. 10/2001 (în redactarea actuală) cererile sau acţiunile în justiţie, precum şi transcrierea sau intabularea titlurilor de proprietate, legate de aplicarea prezentei legi şi de bunurile care fac obiectul acesteia sunt scutite de taxe de timbru.
Aşa fiind, cum cererile deduse judecăţii de reclamanţi sunt legate de aplicare Legii nr. 10/2001 şi cum, parte din capetele de cerere prezintă caracterele unor cereri accesorii, critica formulată de pârât sub aspectul omisiunii instanţelor de fond de a percepe taxe de timbru este nefondată.
Totodată, este de menţionat că, în redactarea iniţială a Legii nr. 10/2001, prin dispoziţiile art. 18 lit. c), legiuitorul stabilea că măsurile reparatorii se stabilesc numai prin echivalent în cazul în care „imobilul a fost transformat astfel încât a devenit un imobil nou, în raport cu cel preluat, dacă părţile nu au convenit altfel".
Dispoziţia legală menţionată, invocată de pârât prin recurs, a fost însă abrogată prin dispoziţiile art. I pct. 40 din Legea nr. 247/2005.
Prin actul normativ arătat, referitor la aceste imobile a fost introdusă o nouă dispoziţie legală prin art. 181, dispoziţie legală de imediată aplicare.
Potrivit acesteia, în situaţia imobilelor construcţii care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la capitolul III şi cărora le-au fost adăugate, pe orizontală şi/sau verticală, în raport de forma iniţială, noi corpuri a căror arie desfăşurată însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial şi dacă părţile nu convin altfel, foştilor proprietar li se acordă, sau, după caz, propun măsuri reparatorii prin echivalent.
Ca atare, în cazul în care noile corpuri adăugate construcţiei vechi au o arie desfăşurată care nu însumează peste 100% din cea iniţială, imobilul se restituie în natură fostului proprietar conform art. 9 alin. (1) din lege, adică în starea care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini.
Aşa fiind, cum prin probatoriul administrat nu s-a probat că aria desfăşurată a noilor corpuri de clădire adăugate celei în care funcţionează vechea moară ar însuma mai mult de 100% din aria desfăşurată iniţial, critica pârâtului fondată pe art. 18 lit. c) (în redactarea iniţială a legii) în sensul că în raport de valoarea adăugirilor aduse clădirii vechi ar justifica calificarea acesteia ca imobil nou, nu poate fi primită.
Criticile formulate de către pârât cu privire la lipsa dovezilor privind calitatea de proprietari tabulari a reclamanţilor, chestiunea privind modalitatea în care a fost dezafectată construcţia denumită „casa morarului", critica referitoare la legalitatea transmiterii notificării prin care s-a solicitat retrocedarea în natură a morii nu pot fi primite atâta timp cât au fost formulate omisso medio de către pârât, adică atâta timp cât acestea nu au fost deduse judecăţii pe calea apelului, cale de atac pe care pârâtul nu a înţeles să o exercite.
Aşa fiind, cum instanţa de apel, prin interpretarea corectă a legii în raport de situaţia de fapt a imobilului construcţie a dispus retrocedarea în natură a acestuia fostului proprietar şi cum celelalte critici au fost formulate de pârât omisso medio, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecăţii de acesta se dovedeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii B.O., D.A. şi D.G. împotriva deciziei nr. 374/A din 26 mai 2004 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă.
Casează, în parte, Decizia recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecarea apelului declarat de reclamanţi.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Respinge ca nefondat recursul declarat de Consiliul Local al comunei Ghorghe Doja împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4733/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3464/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
