ICCJ. Decizia nr. 3503/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs

Decizii civile ICCJ 2004

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3503

Dosar nr.33652/1/2004

Nr.vechi 11267/200.

Şedinţa publică din 2 mai 2007

Asupra recursului de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată la 21 noiembrie 2002, reclamantul G.P. a chemat în judecată pe pârâţii SC C. SA Cluj Napoca, A.P.A.P.S., A.S. din SC C. SA şi SIF Banat Crişana cerând să se constate că în calitate de unic succesor legal al fostului proprietar al fabricii metalurgice H., imobil ce se identifică sub nr. top A+1 în C.F. nr. 10725 Cluj, este îndreptăţit la restituirea în natură a proprietăţii, sens în care solicită ca pârâţii să fie obligaţi să îi predea în proprietate, cu titlu de restituire în natură, o cotă de 25% din acţiuni, fiecare proporţional cu cota lor de proprietate din patrimoniul SC C. SA.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că fabrica în litigiu a fost naţionalizată din patrimoniul tatălui său, H.l., în anul 1948 şi că societatea deţinătoare, SC C. SA refuză să îi emită o dispoziţie cu privire la notificarea pe care i-a adresat-o, îndrumându-l să se adreseze A.P.A.P.S. Bucureşti, instituţie care a fost implicată în procesul său de privatizare.

Apreciind că refuzul de soluţionare a notificării de către pârâta SC C. SA, comunicat cu adresa nr. 22415 din 31 octombrie 2002, echivalează cu o decizie de respingere a notificării, reclamantul a susţinut că este îndreptăţit să se adreseze justiţiei pentru a-şi valorifica pretenţiile.

Prin sentinţa civilă nr. 824 din 16 septembrie 2003 Tribunalul Cluj a respins excepţia prematurităţii cererii şi pe cea a lipsei calităţii procesuale pasive a A.P.A.P.S. Bucureşti.

Prin aceeaşi sentinţă tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor SC SIF Banat Crişana, A.S. din SC C. SA, a Primăriei Municipiului Cluj Napoca, a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor şi pe cea a lipsei capacităţii procesuale a pârâtei A.P.A.P.S., sucursala Cluj, în contradictoriu cu care a respins acţiunea.

Pe fond, tribunalul a admis acţiunea formulată de reclamant şi a obligat pe pârâta A.P.A.P.S. Bucureşti să stabilească prin decizie valoarea şi modalitatea măsurilor reparatorii corespunzătoare pentru imobilul cu nr. top 6833 înscris iniţial în C.F. 10725 Cluj „casă din cărămidă acoperită cu ţiglă cu 3 camere, 1 bucătărie, 1 magazie, 1 tâmplărie, 1 turnătorie, 1 sală de maşini, 1 sală de pânzător şi dependinţe, apoi curte în str. N. nr. 1" în suprafaţă de 1 iugh. 79 stj.

Totodată, tribunalul a respins plângerea formulată de reclamant împotriva adresei nr. 22415 din 31 octombrie 2002 emisă de SC C. SA ca inadmisibilă.

În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat de stat din patrimoniul autorului reclamantului, H.l., în baza Decretului nr. 233 din 27 mai 1949 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale ale RPR, cu titlu de expropriere pentru utilitate publică şi predat în folosinţa Ministerului Industriei pentru nevoile întreprinderii Industriale SA C. SA.

Cum în prezent, imobilul se află în patrimoniul SA C. SA, societate comercială privatizată de FPS, tribunalul a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, caz în care, pârâtei A.P.A.P.S., chemată în proces încă din data de 21 noiembrie 2002, îi revine obligaţia de a emite o decizie prin care să stabilească valoarea şi modalitatea măsurilor reparatorii corespunzătoare pe care reclamantul este îndreptăţit să le primească, celelalte pârâte neavând calitate şi, după caz, capacitate procesuală pentru a dispune în acest sens.

Prin Decizia civilă nr. 161VA din 28 ianuarie 2004 Curtea de Apel Cluj secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta A.P.A.P.S.

În motivarea deciziei instanţa a reţinut că în raport de dispoziţiile art. 27 alin. (5) şi art. 35 din Legea nr. 10/2001, pârâta A.P.A.P.S. este singura instituţie abilitată să se pronunţe cât priveşte cererea reclamantului de acordare de măsuri reparatorii sub forma unor acţiuni la societăţi comerciale, caz în care, are calitate procesuală pasivă.

Mai mult, cum reclamantul a notificat SC C. SA în termenul prevăzut de art. 21 alin. (1), cu respectarea cerinţelor prevăzute de art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, tribunalul a reţinut că pârâta A.P.A.P.S. nu se poate apăra în sensul că nu a fost direct notificată, ea având posibilitatea să se pronunţe prin dispoziţie asupra pretenţiilor reclamantului, cu menţiunea că prin sentinţa apelată instanţa nu a stabilit cuantumul despăgubirilor, cuantum care urmează să fie determinat după evaluarea imobilului în condiţiile prevăzute de art. 31 din lege.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A.P.A.P.S. Bucureşti invocând incidenţa art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului pârâta reiterează critica potrivit căreia atâta timp cât nu a fost notificată direct de către reclamant, în mod nelegal, instanţele de fond au dispus obligarea sa să emită decizie, cererea dedusă judecăţii impunându-se să fie respinsă ca prematur formulată.

Totodată, recurenta susţine că atâta timp cât reclamantul a cerut doar restituirea în natură a imobilului sau/şi compensarea cu alte bunuri constând în construcţii şi teren în intravilanul municipiului Cluj, iar ulterior la 9 septembrie 2003, obligarea statului la acordarea de despăgubiri, fără ca acesta să fi solicitat acţiuni la societăţi comerciale, instanţele de fond, prin hotărârile pronunţate, au acordat ceea ce nu s-a cerut.

Analizând recursul Înalta Curte constată că acesta nu poate fi primit pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 29 din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unei societăţii comerciale privatizate(...) persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate.

În acest caz, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, măsurile reparatorii prin echivalent se propun de către instituţia publică care efectuează sau după caz, a efectuat privatizarea, dispoziţiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător.

Or, în speţă, în mod necontestat, imobilul în litigiu se află în patrimoniul unei societăţii comerciale care a fost privatizată de către recurentă, caz în care acesteia îi revine obligaţia legală prevăzut de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Apărările pârâtei în sensul că atâta timp cât reclamantul nu ar fi solicitat acordarea unui anumit tip de măsuri reparatorii, nu fi incidente dispoziţiile legale mai sus arătate şi, pe cale de consecinţă, că în acest caz, instanţele de fond ar fi acordat ceea ce nu s-a cerut, nu poate fi primită.

În materia Legii nr. 10/2001, lege cuprinzând dispoziţii prin care se derogă de la dreptul comun, acest act normativ este cel care determină în mod imperativ regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de stat în perioada de referinţă prevăzută, anume 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Cu alte cuvinte, obiectul procesului îl constituie obţinerea de către persoana îndreptăţită de măsuri reparatorii iar felul acestor măsuri şi condiţiile în care se acordă în mod efectiv se stabilesc, în raport şi de opţiunea persoanei îndreptăţite manifestată însă în limitele prevăzute de acest act normativ, în procedurile prevăzute prin dispoziţiile acestei legi de reparaţie.

Aşa fiind, cum reclamantul a declanşat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi cum instanţele de fond au dispus obligarea pârâtei de a emite o dispoziţie prin care să stabilească valoarea şi felul măsurilor reparatorii pe care acesta este îndreptăţit să le primească, critica formulată de recurentă în sensul acordării de către instanţele de fond a ceea ce nu s-a cerut, critică fundamentată pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu poate fi primită. Totodată, instanţa de recurs găseşte a fi nefondată şi critica pârâtei privind prematuritatea cererii dedusă judecăţii, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, atâta timp cât persoana îndreptăţită a adresat notificare societăţii comerciale care deţinea bunul la momentul intrării în vigoare a legii, împrejurare de natură să creeze aparenţa că aceasta este entitatea deţinătoare în sensul legii, şi atâta timp cât aceasta notificare, conform art. 22 alin. 4 din lege, face dovada deplină în faţa oricărei autorităţi, persoane fizice sau juridice a respectării termenului prevăzut de alin.1 al aceluiaşi articol, pârâta A.P.A.P.S., autoritatea statului care a efectuat privatizarea societăţii notificate nu poate refuza soluţionarea acestora pentru un asemenea motiv.

Sub acest aspect este de observat, că potrivit legii, în cazul societăţilor comerciale privatizate nu s-a prevăzut în mod expres cărei entităţi persoana îndreptăţită urmează să îi transmită notificarea, deşi în redactarea iniţială al legii, s-au prevăzut obligaţii atât pentru societatea privatizată cât şi pentru instituţia implicată în privatizare, funcţie de valabilitatea ori nevalabilitatea privatizării.

Totodată, este de menţionat că în speţă recurenta nu s-a apărat în sensul că nu ar fi avut cunoştinţă de pretenţiile pe care persoana îndreptăţită Ie-a notificat SC C. SA, ci doar în sensul că se impunea ca să-i fie comunicat în mod direct şi ei notificarea, caz în care, refuzul său de a se conforma obligaţiei ce îi revine potrivit legii pentru un considerent formal, este nejustificat.

Soluţia se impune cu atât mai mult în cazul această autoritate a fost chemată de către persoana îndreptăţită în proces, alături de societatea pe care a privatizat-o - în speţă, din data de 22 noiembrie 2002-, împrejurare în care a luat cunoştinţă în mod nemijlocit, de pretenţiile formulate prin notificare şi putea dispune cu privire la modalitatea de soluţionare a acestora.

Aşa fiind, cum hotărârile instanţei de fond au fost date cu aplicarea corectă a legii şi în limitele investiri instanţei, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecăţii este nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIV.

ÎN NUMELE LEGI.

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 167/A din 28 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 mai 2007.

← ICCJ. Decizia nr. 374/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs  ICCJ. Decizia nr. 8966/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3503/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs