ICCJ. Decizia nr. 4733/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4733
Dosar nr. 34379/1/2004
11937/2004
Şedinţa publică din 11 iunie 2007
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Neamţ, la 2 august 2001, reclamanţii I.I.G., T.G.G., P.G.M. şi S.A.M. au chemat în judecată pe pârâţii SC G.G. SA, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi Comisia judeţeană Neamţ pentru aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 solicitând ca, prin hotărârea ce va fi pronunţată, să fie anulat certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 1807 emis de pârâţii SC G.G. SA de către Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi în consecinţă să se constate că reclamanţii sunt proprietarii suprafeţei de 28.382 mp teren, pe care se află o casă cu parter şi etaj, o altă casă din 2 camere, un coşar, două hambare şi un grajd.
Soluţionând litigiul în primă instanţă, Tribunalul Neamţ, secţia civilă, prin sentinţa nr. 91/C din 28 februarie 2003, a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii G.I.I., P.M. şi M.S.A. în contradictoriu cu SC G.G. SA şi A.S.U., pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, cu motivarea că cererea de chemare în judecată nu a fost semnată de aceşti trei reclamanţi.
Prin aceeaşi sentinţă, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul T.G. în contradictoriu cu SC G.G. SA.
De asemenea, prin sentinţă, a fost respinsă cererea de intervenţie în nume propriu formulată de A.S.U. şi cererea formulată de această intervenientă pentru chemarea în garanţie a Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Tribunalul a respins şi cererea formulată de pârâta SC G.G. SA pentru chemarea în garanţie a Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor.
În fine, prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă cererea pârâtei SC G.G. SA pentru chemarea în garanţie a Agenţiei Domeniilor Statului.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că bunurile a căror restituire s-a cerut, au fost preluate de stat fără titlu, în baza Decretului de expropriere nr. 83/1949, dar nu pot fî restituite în natură, în temeiul Legii nr. 10/2001, deoarece fac parte din patrimoniul pârâtei SC G.G. SA, care le-a dobândit în cadrul procesului de privatizare.
Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, prin Decizia nr. 81 din 20 octombrie 2003, a admis apelurile declarate de reclamanţii T.G.G. şi A.S.M. şi în consecinţă a anulat sentinţa civilă nr. 91/C din 28 februarie 2003 a Tribunalului Neamţ, reţinând cauza pentru rejudecare.
Rejudecând procesul, Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, prin Decizia nr. 130 din 9 decembrie 2003, a respins ca nefondată acţiunea formulată de cei patru reclamanţi şi de asemenea a respins ca nefondată cererea de intervenţie formulată de A.S.U., precum şi cererea formulată de această intervenientă pentru chemarea în garanţie a Agenţiei Domeniilor Statului.
Prin aceeaşi decizie, curtea de apel a respins ca nefondate cererile formulate de pârâta SC G.G. SA pentru chemarea în garanţie a Agenţiei Domeniilor Statului şi a Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor.
În considerentele ultimei decizii, curtea de apel a motivat că terenul aflat în litigiu a fost preluat prin Decretul nr. 83/1949, dar fiind un domeniul rural, reconstituirea dreptului de proprietate se face în temeiul Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi a Legii nr. 1/2000, iar restituirea construcţiilor aflate pe teren poate fi făcută în temeiul Legii nr. 1/2003 aşa încât, conform art. 8 din Legea nr. 10/2001, imobilele aflate în litigiu nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Împotriva deciziei nr. 130 din 9 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bacău au declarat recurs reclamanta S.A.M. şi reclamanţii T.G., I.G.I. şi P.M.
Prin recursul declarat, reclamanta S.A.M., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de apel trebuia să admită acţiunea şi să constate dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra construcţiilor şi asupra terenului aferent.
Ceilalţi trei reclamanţi, prin recursul declarat, nu se referă la niciunul din motivele de nelegalitate reglementate prin art. 304 C. proc. civ., ci susţin, în esenţă, că trebuia să li se restituie imobilele aflate în litigiu.
Recursurile declarate nu sunt întemeiate.
Prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001, aşa cum era în vigoare la data la care reclamanţii au înregistrat cererea de chemare în judecată, nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997.
Iniţial, prin cererea de chemare în judecată, din 2 august 2001, reclamanţii nu au făcut vorbire despre Legea nr. 10/2001, ci s-au referit la Legile nr. 18/1991, nr. 1/2000 şi nr. 169/1997, în temeiul cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 58,49 ha din totalul suprafeţei de teren preluată de la autorii reclamanţilor, prin expropriere, în temeiul Decretului nr. 83/1949.
La termenul de la 18 octombrie 2001, reclamanţii şi-au modificat acţiunea, precizând că „revendică" suprafaţa de 28.382 mp în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit din dispoziţia primei instanţe (fila 189), s-a constatat că terenul aflat în litigiu, în suprafaţă de 28.210 mp (pe care se află construcţiile arătate în cererea de chemare în judecată) este situat în extravilanul comunei Girov, din judeţul Neamţ.
Reclamanta S.A.M. a recunoscut, chiar prin recursul declarat, că, la solicitarea reclamanţilor, li s-a reconstituit dreptul de proprietate, în temeiul Legilor nr. 169/1997, nr. 18/1991 şi nr. 1/2000, pentru o suprafaţă totală de 90,207 ha din totalul proprietăţii preluate, conform Decretului nr. 83/1949 de la defuncţii V. şi C.C. (autorii reclamanţilor). De altfel, la dosar au fost depuse numeroase acte care atestă demersurile făcute de reclamanţi în temeiul Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi Legii nr. 1/2000.
După anul 1989, în România s-au adoptat mai multe legi cu caracter reparatoriu pentru înlăturarea efectelor negative ale aplicării unor acte normative emise în perioada 1945-1989. Prima dintre acestea, referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, a fost Legea nr. 18/1991, în temeiul căreia şi reclamanţii au cerut să li se restituie terenurile preluate de la autorii lor.
Prin adoptarea Legii nr. 10/2001 au fost excluse, din domeniul de aplicare al acesteia, acele terenuri al căror regim juridic a fost reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi prin Legea nr. 10/2001.
Stabilind că regimul juridic al imobilelor solicitate de reclamanţi a fost reglementat prin Legile nr. 18/1991 şi nr. 1/2000, instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, respingând acţiunea.
Decizia instanţei de apel fiind dată cu aplicarea corectă a legii, urmează să fie respinse recursurile exercitate în cauză.
Dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea poate fi casată când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, au fost abrogate prin Legea nr. 219/2005, aşa încât acest motiv de nelegalitate invocat de recurenta A.S.M. nu mai poate fi examinat.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de M.S.A. şi de reclamanţii T.G., I.G.I. şi P.M. împotriva deciziei nr. 130 din 9 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 4732/2004. Civil. Contestaţie la titlu. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3504/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
---|