ICCJ. Decizia nr. 3553/2004. Civil. Actiune în pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3553
Dosar nr.2224/2004
Şedinţa publică din 5 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 352 din 24 iunie 2002 pronunţată de Tribunalul Braşov a fost admisă acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantul F.I. în contradictoriu cu pârâta SC R. SA Oneşti şi în consecinţă:
A obligat pârâta să plătească reclamantului F.I. suma de 2.284.679.617 lei brut, reprezentând drepturi băneşti cuvenite în urma exploatării invenţiei „Procedeu şi instalaţie pentru separarea hidrocarburilor aromatice".
A respins cererile de chemare în judecată formulate de reclamanţii B.C.L., prin mandatar F.I. şi V.Ş. prin mandatar F.I. în contradictoriu cu aceeaşi pârâtă, având ca obiect pretenţii.
A respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta G.D., decedată pe parcursul procesului şi confirmată de moştenitorii acesteia U.A.I., Z.R.V.M., prin mandatar U.A.I., având ca obiect pretenţii împotriva aceleiaşi părţi.
S-a luat act că reclamantul F.I. nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele considerente:
La data de 31 octombrie 1975 O.S.I.M., a eliberat Certificatul de inventator nr. 67932 pe numele titularului Institutul de Cercetări şi Proiectări Tehnologice pentru Rafinării şi Instalaţii Petrochimice din Ploieşti, fiind menţionaţi în calitate de autori ai invenţiei denumită „Procedeu şi Instalaţie pentru separarea hidrocarburilor aromatice" ing. F.I. , ing. D.I.Ş., ing. M.T.A., ing. M.N. şi ing. A.T.L.
Potrivit declaraţiei de cesiune făcută de autorii invenţiei, aceştia s-au înţeles în sensul stabilirii contribuţiei fiecăruia, în mod procentual după cum urmează: F.I.–17%; D.Ş.I.–16,6%; G.I.D.–16,6%; M.T.A.–16,6%; M.N.–16,6% şi A.T.L.–16,6%.
Coautorul M.N. a decedat la data de 19 noiembrie 1994, moştenitoarele acestuia fiind M.C. cu o cotă de ¼, în calitate de soţie supravieţuitoare şi B.C.L., cu o cotă de ¾, în calitate de fiică.
Prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 337 din 12 iunie 1997, coautorul A.T.L. s a concesionat cu titlu gratuit lui V.Ş., toate drepturile decurgând din calitatea sa de coautor al invenţiei.
Coautorul G.I.D. a decedat la data de 13 februarie 1984, rămânând în calitate de moştenitoare prin legat universal soţia sa intervenientă în cauza de faţă, decedată la rândul său la data de 25 noiembrie 1999, moştenitorii acesteia fiind Z.R.V.M. şi U.A.I., în calitate de veri, cu câte o cotă de ½ din masa succesorală.
S-a reţinut că invenţia a fost pusă în aplicare iar autorii nu au fost recompensaţi.
Potrivit dispoziţiilor art. 66 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, drepturile băneşti cuvenite inventatorilor pentru invenţiile brevetate, aplicate, parţial recompensaţi sau nerecompensaţi până la data intrării în vigoare a prezentei legi (21 ianuarie 1992) se vor negocia între inventator şi unitatea care a aplicat invenţia, negocierea începând de la drepturile băneşti maxime cuvenite inventatorului, prevăzute de legea aplicabilă la data înregistrării cererii de brevet, iar în cazul neînţelegerii între părţi, drepturile băneşti se vor stabili potrivit art. 61 din lege.
Având în vedere că cererea pentru eliberarea brevetului nr. 67932 a fost depusă la data de 7 iunie 1974, rezultă că existenţa dreptului autorilor invenţiei la recompensă, se va stabili în conformitate cu prevederile Decretului nr. 884/1967 şi HCM nr. 2250/1967.
Din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză rezultă că invenţia a fost experimentată în 1986, aplicată în 1987 şi parţial 1988 de către pârâtă, în anii 1987 şi 1988 observându-se o creştere a capacităţii de prelucrare, a scăderii consumului de abur şi apă de răcire în anii 1987 şi 1988 faţă de 1985 şi a creşterii consumului de solvent, în condiţiile în care capacitatea de prelucrare a crescut, aşa încât economia postcalculată pentru anul de aplicare 1987 a fost de 6.102.300 lei.
S-a concluzionat că, invenţia prezintă o importanţă tehnică deosebită şi de faptul că s-a acordat autorilor premiul „Nicolae Teclu" al Academiei Române, astfel că se justifică aplicarea art. 36 din HCM nr. 2250/1967 care prevede majorarea recompensei cu 50% în asemenea situaţii.
A reţinut instanţa de fond că, simpla împrejurare că în anul 1988 pârâta nu a raportat profit, nu este de natură să conducă la concluzia că lipsa profitului s-a datorat pierderilor înregistrate ca urmare a aplicării procedeului ce face obiectul invenţiei.
Că, singura parte îndreptăţită la recompensare este reclamantul F.I. , care a promovat acţiunea în termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
Faptul că reclamanţii V.Ş. şi B.C.L. l-au împuternicit pe F.I. să îi reprezinte în judecată nu face să retroactiveze exercitarea acestui drept, întrucât reprezentarea nu poate fi decât expresă, fiind încălcate dispoziţiile art. 68 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâta SC R. SA Oneşti şi reclamantul V.Ş., iar B.C. a formulat cerere de aderare.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, prin Decizia nr. 81/Ap din 8 noiembrie 2002, a admis apelul declarat de reclamantul V.Ş. şi cererea de aderare la apel formulată de reclamanta B.C.L. şi în consecinţă:
A admis acţiunea formulată de reclamanţii B.C.L. şi V.Ş., prin mandatar F.I.
A obligat pârâta să plătească reclamantului V.Ş. suma de 2.230.620.676 lei brut, iar reclamantei B.C.L. suma de 1.669.759.157 lei brut, reprezentând drepturi băneşti cuvenite în urma exploatării invenţiei „Procedeu şi instalaţie pentru separarea hidrocarburilor aromatice".
A păstrat restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
A respins apelul formulat de pârâta SC R. SA Oneşti.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că în anul 1997 când a acordat procură de reprezentare, reclamanta B.C.L. a ratificat actele îndeplinite de F.I. fără a avea împuternicire şi l-a mandatat pentru reprezentarea intereselor sale în continuare.
Depunerea procurii nu poate fi interpretată ca o cerere proprie de chemare în judecată, ci ca o însuşire a acţiunii.
Faţă de concluziile raportului de expertiză şi a celor din cuprinsul răspunsului la obiecţiuni care constată că invenţia a fost aplicată şi nerecompensată, înregistrându-se o creştere a eficienţei economice, a apreciat instanţa de apel, că acţiunea este întemeiată.
Conform expertizei tehnice efectuate în cauză eficienţa economică a producţiei a fost calculată la nivelul anului 1985 şi 1987, la consum şi producţie, stabilindu-se o eficienţă economică de 13.877.000 lei.
Chiar dacă producţia de extract aromat a rămas aproximativ aceeaşi, în cei doi ani, nu se poate trage concluzia că invenţia nu a adus avantaje economice pârâtei, întrucât pe lângă extractul aromat se obţinea şi un alt produs rafinat.
Pentru considerentele expuse a respins ca nefondat apelul pârâtei.
Împotriva acestei decizii, pârâta SC R. SA Oneşti, a declarat recurs, invocând, în esenţă, că aplicarea invenţiei nu a generat beneficii economice sau de altă natură, nu răspundea la toate exigenţele impuse de aplicarea ei în practică, astfel că se impunea respingerea acţiunii.
Referitor la cererile de chemare în judecată formulate de V.Ş. şi B.C.L., a invocat faptul că au fost introduşi după expirarea termenului de prescripţie a acţiunii.
La data de 23 septembrie 2004, intimaţii au depus la dosar, contractul de tranzacţie nr. 190 din 10 martie 2004, încheiat între recurenta SC R. SA Oneşti şi pârâţii intimaţi, prin care, la art. 2.4. şi stipulează că părţile au hotărât să renunţe la orice litigiu aflat pe rolul instanţelor de judecată.
Art. 3.2. din contractul de tranzacţie nr. 190 din 10 martie 2004, stipulează că „Prezentul contract, reprezintă voinţa părţilor şi înlătură orice altă înţelegere verbală dintre aceştia, anterioară sau ulterioară încheierii lui".
Faţă de voinţa părţilor din proces manifestată şi materializată în contractul de tranzacţie nr. 190 din 10 martie 2004, în temeiul art. 246 alin. (1) C. proc. civ., va lua act de renunţarea la judecata recursului declarat de pârâta SC R. SA Oneşti împotriva deciziei nr. 81/Ap din 8 noiembrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act că pârâta SC R. SA Oneşti a renunţat la judecarea recursului declarat împotriva deciziei 81/Ap din 8 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3629/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3571/2004. Civil. Revizuire. Recurs → |
|---|
