ICCJ. Decizia nr. 3629/2004. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3629
Dosar nr. 3969/2004
Şedinţa publică din 5 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, prin încheierea din Şedinţa publică din 4 februarie 2005 dată în dosar nr. 2424/2004 a suspendat judecarea recursului declarat de reclamanta M.G., în contradictoriu cu intimata SC R. SA Bucureşti prin lichidator judiciar P.M.C. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 3142 din 5 septembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, conflicte de muncă şi litigii de muncă.
Măsura suspendării a fost luată de instanţă în considerarea dispoziţiilor art. 48 din OUG nr. 26/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 442/2004, potrivit cărora, în scopul îndeplinirii unor angajamente asumate de Guvernul României, se suspendă de la data intrării în vigoare a OUG 26/2004 (30 aprilie 2004) dar nu mai mult de 12 luni şi judecarea tuturor acţiunilor şi aprecierilor judiciare îndreptate împotriva mai multor societăţi enumerate în textul de lege amintit printre care şi SC R. SA Bucureşti.
Împotriva încheierii arătate s-a formulat recurs de către reclamanţi invocându-se ca motive de nelegalitate încălcarea dispoziţiilor art. 242–245 C. proc. civ., art. 286 alin. (1) din Legea 53/2003, cu solicitarea modificării acestei hotărâri în sensul repunerii pe rol a cauzei şi soluţionării urgente a recursului.
Recursul este întemeiat, pentru considerentele arătate în continuare.
Suspendarea legală specială prevăzută de art. 48 din OUG 26/2004 operează în drept până la încheierea procedurii de lichidare voluntară a SC R. SA iar nu mai mult de 12 luni calculate de la data de 3 mai 2004.
În speţă, cauza specială de suspendare a încetat la expirarea termenului legal amintit ce s-a împlinit la data de 4 mai 2005, premergător soluţionării recursului de faţă.
În consecinţă, în baza art. 312 alin. (1) teza a II C. proc. civ. se va admite recursul reclamantei şi se va casa încheierea de suspendare din 4 februarie 2005, cauza fiind trimisă Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de M.G. împotriva încheierii de suspendare a cauzei din 4 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează încheierea atacată şi trimite cauza aceleaşi curţi pentru continuarea judecării recursului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 3666/2004. Civil. Constatare nulitate... | ICCJ. Decizia nr. 3553/2004. Civil. Actiune în pretentii. Recurs → |
---|