ICCJ. Decizia nr. 3609/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3609
Dosar nr. 12996/3/2004
Şedinţa publică din 4 iunie 2008
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
N.E.L., în nume propriu şi ca unică moştenitoare a mătuşii sale P.A. care la rândul ei 1-a moştenit pe soţul ei P.S. (zis P.) şi pe fratele acestuia P.C.P. a chemat în judecată Primăria municipiului Bucureşti solicitând să i se recunoască dreptul de proprietate asupra apart. nr. 4, etaj 2 din imobilul situat în Bucureşti, invocând ca titlu de proprietate adresa nr. 411.612/1997 emisă de Arhivele Statului în care se face menţiunea că în tabelul imobilelor naţionalizate în Bucureşti, conform Decretului nr. 92/1950, la poz. 6385 figurează autorul P.C. şi P. căruia i s-a naţionalizat în apartament în imobilul menţionat.
Totodată reclamanta a precizat că a notificat Primăria municipiului Bucureşti conform art. 22 din Legea nr. 10/2001 care prin dispoziţia nr. 3227 din 24 august 2004 i-a respins notificarea pe considerentul că nu ar fi făcut dovada dreptului de proprietate şi a calităţii de moştenitor.
Or, cu actul emanat de la Arhivele Statului a probat dreptul de proprietate al autorului P.C.P. asupra imobilului în litigiu şi cu testamentul nr. 5383 din 11 aprilie 1991 a dovedit că mătuşa sa P.A. i-a lăsat ca moştenire întreaga avere, iar cu certificatul de moştenitor nr. 1071 din 17 mai 1994 a probat că la rândul ei aceasta l-a moştenit pe soţul său P.S. şi pe fratele acestuia P.C.P.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 1502 din 21 decembrie 2005 a admis acţiunea, a anulat dispoziţia nr. 3227 din 27 august 2004 emisă de Primăria municipiului Bucureşti privind respingerea notificării nr. 2081/2001 şi a dispus restituirea în natură către contestatoare a apart. nr. 4 situat în Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 204 din 16 mai 2006 a respins ca nefondat apelul declarat de Primăria municipiului Bucureşti împotriva sentinţei nr. 1502 din 21 decembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Ambele instanţe au reţinut că în raport de dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată, reclamanta a probat dreptul de proprietate al autorului P.C. şi P. asupra imobilului în litigiu din moment ce în extrasul de la Arhivele Statului depus la dosar imobilul din str. G. nr. 2, sector 3, apare ca fiind preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950 poz. 6385 de la acesta. Or, textul legal evocat statuează că în absenţa unor probe contrare existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, iar reclamanta a produs extras din Decretul nr. 92/1950 care evidenţiază preluarea prin naţionalizare de la P.C. şi P. a apartamentului în discuţie, iar probe contrare nu au fost administrate în cauză.
În ceea ce priveşte calitatea de moştenitor, reclamanta a depus certificatul de moştenitor nr. 1071 din 16 mai 1994 emis de notariatul de stat al sectorului 1 Bucureşti conform căruia după P.C.P. decedat la 12 aprilie 1977 a rămas ca unic moştenitor P.S. în calitate de frate, iar după P.S. decedat la 3 ianuarie 1983 succesiunea a fost culeasă de P.A. soţie şi unică moştenitoare, care la rândul ei a testat întreaga avere reclamantei ca nepoată de soră.
Totodată, situaţia juridică a apartamentului în litigiu a fost clarificată prin adresele emise de SC S.D.D.I.C. SA, de SC I.C.S. şi SC S.N. SA din care rezultă că nu se afla în proprietatea sau administrarea acestor persoane juridice.
În contra deciziei nr. 204 din 16 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs Municipiul Bucureşti prin Primarul General invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând în esenţă că reclamanta nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită întrucât nu a anexat la notificare actele doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu şi respectiv cele privind calitatea de moştenitor al fostului proprietar conform art. 21-23 din Legea nr. 10/2001. Astfel, s-a susţinut că înscrisul depus în faza judiciară ca dovadă a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu trebuia întregit cu titlul de proprietate privind respectivul imobil ceea ce însă reclamanta nu a făcut, după cum nu s-a probat întinderea acestui drept şi raporturile dintre autorii reclamantei referitor la proprietatea imobilului în litigiu precum şi determinarea precisă a imobilului ce a făcut obiectul acestui drept.
Pe cale de consecinţă, s-a solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul respingerii acţiunii.
Recursul este fondat pentru motivele ce succed.
Din dosar a rezultat că reclamanta a susţinut constant că apt. nr. 4 din Bucureşti, str. G. nr. 2, sector 3 a constituit proprietatea autorului P.C.P. şi a fost preluat abuziv de stat în baza Decretului nr. 92/1950.
În acest sens a depus în faza judiciară, extras eliberat de Arhivele Statului, Direcţia arhivelor naţionale istorice, din „Tabelul imobilelor naţionalizate în Bucureşti conform Decretului nr. 92/1950" poz. 6385 în care figurează P.C. şi P. cu 4 apartamente în Bucureşti, str. M. nr. 17 şi str. G. nr. 2 (f. 2 dos. nr. 2349/2004).
Este adevărat că potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive. în speţă însă extrasul prezentat de reclamantă nu poate conduce la concluzia certă că P.C. a fost proprietarul apart. nr. 4 din Bucureşti, str. G. nr. 2, sector 3 întrucât în cuprinsul lui se face doar menţiunea că acesta a avut în proprietate 4 apartamente situate pe străzile M. şi respectiv G. fără a fi individualizate cel puţin prin număr, astfel că nu se poate şti nici măcar câte apartamente deţinea autorul în str. M. şi câte în G., respectiv care erau acestea.
Prin urmare, pentru individualizarea apartamentului a cărei retrocedare a cerut-o reclamanta în cauză se impunea completarea probatoriului de către aceasta, fie prin prezentarea titlului de proprietate al lui P.C. şi P., fie prin administrarea altor dovezi precum istoricul de rol fiscal al imobilului, procesul-verbal de preluare al nemişcătorului, eventual chiar o expertiză tehnică şi orice alt act emanând de la o autoritate din perioada respectivă care să ateste că apart. nr. 4 din Bucureşti, str. G. nr. 2, sector 2 s-a aflat în proprietatea autorului.
Numai după administrarea acestor dovezi instanţele erau în măsură să se pronunţe cu privire la titularul dreptului de proprietate privind apartamentul în litigiu.
Referitor la calitatea reclamantei de a culege succesiunea lui P.C. şi P. în cauză a fost depus certificatul de moştenitor nr. 1071 din 16 mai 1994 emis de Notariatul de Stat al sectorului 1 Bucureşti supliment la certificatul de moştenitor nr. 159/1983 emis de acelaşi notariat, din care rezultă că de pe urma lui P.C.P. decedat la 12 aprilie 1977 ar fi rămas unele bunuri mobile în stare avansată de uzură şi că succesiunea a fost culeasă de P.S., frate şi unic moştenitor.
De asemenea, se făcea precizarea că în afara bunurilor specificate în certificatul de moştenitor iniţial nr. 159/1983 eliberat de pe urma defunctului P.S.(zis şi P.) decedat la 3 ianuarie 1983 au rămas ca bunuri mobile şi cele pe care le-a dobândit defunctul prin moştenire de la frate mai sus descrise şi că unica moştenitoare legală era P.A. ca soţie supravieţuitoare.
La instanţa de recurs a fost depus ca act nou certificatul de moştenitor nr. 159 din 16 februarie 1983 emis de Notariatul de stat al sectorului 1 din care rezultă că P.S. a decedat la 1 ianuarie 1983, iar în baza testamentului autentificat sub nr. 10926/1981 de Notariatul de stat al sectorului 1, a fost moştenit de S.R. şi S.A. cărora le-a revenit câte o cotă de ½ din cota indiviză de ½ din dreptul de concesiune asupra unui loc de veci având patru cripte în cimitirul „Sfânta Vineri" din Bucureşti ce a constituit masa succesorală. în cuprinsul actului se face menţiunea că soţia a fost de acord cu testamentul.
Aşadar, din înscrisul evocat rezultă că P.S. a fost moştenit, în baza testamentului autentificat sub nr. 10926/1981 de Notariatul de stat al sectorului 1 de către cei doi legatari S.R. şi S.A. şi nu de soţia supravieţuitoare de la acea dată, respectiv autoarea reclamantei P.A., care a fost de acord cu testamentul.
Or, pentru a vedea dacă cei doi legatari au cules moştenirea în calitate de legatari cu titlu universal şi prin aceasta au exclus-o de la moştenire pe soţia supravieţuitoare care a fost de acord cu testamentul, sau dimpotrivă, au cules numai legatul constând în cota de ½ din dreptul de concesiune specificat în certificatul de moştenitor nr. 159/1983, că ar constitui masa succesorală, în cauză este necesar a se solicita de la Camera Notarilor Public testamentul autentificat sub nr. 10926/1981 de Notariatul de stat al sectorului 1 Bucureşti.
Mai mult, prin menţionatul certificat supliment a avut loc, de fapt, dezbaterea succesiunii autorului P.C.P. decedat la 12 aprilie 1977 fără să rezulte şi cine a solicitat deschiderea procedurii succesorale, întrucât la 16 mai 1994, moştenitorul acestuia, P.S. era el însuşi decedat încă de la 3 ianuarie 1983 şi prin urmare nu o putea face.
În fine, deşi la dosar a fost depus în copie, testamentul autentificat sub nr. 5383 din 11 aprilie 1991 de Notariatul de stat al sectorului 1 Bucureşti prin care P.A. a testat întreaga sa avere reclamantei pe care a instituit-o legatară universală, nu există şi certificatul de deces al testatoarei pentru a se stabili dacă testamentul a produs efectele juridice pentru care a fost întocmit. Astfel fiind, recursul urmează a fi admis, a casa Decizia atacată şi a trimite cauza la instanţa de apel pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general împotriva deciziei nr. 204 din 16 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe, spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4158/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 49/2004. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
