ICCJ. Decizia nr. 4158/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4158
Dosar nr. 33930/1/2004
Şedinţa publică din 30 martie 2009
Asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1240 din 20 decembrie 2002, Tribunalul Timiş a respins acţiunea formulată de reclamanta G.E. împotriva pârâţilor Consiliul Local al municipiului Timişoara, SC OJCVL Tim, R.P., R.A., S.M., S.P., G.Ş., G.E., M.R., M.A., M.N., M.M., B.M., B.H., C.M. şi C.N., reţinând că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat lipsa calităţii procesuale active a reclamantei în formularea acţiunii pentru restituirea imobilelor preluate de Statul Român anterior anului 1989, care au aparţinut numitului P.V.
Prima instanţă a arătat că reclamanta a promovat la data de 6 octombrie 1994 o acţiune ce a format obiectul dosarului nr. 14777/1994, prin care a solicitat în contradictoriu cu Statul Român şi RA U. Timişoara să se constate că imobilele situate în Timişoara, au fost naţionalizate greşit în baza Decretului nr. 92/1950.
Acţiunea reclamantei a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 3383 din 4 martie 1997, reţinându-se lipsa calităţii procesuale active a acesteia, hotărâre ce a rămasa irevocabilă.
Reclamanta a formulat o nouă acţiune la data de 1 septembrie 1999, înregistrată la Judecătoria Timişoara nr. 14539/1999 prin care a solicitat în contradictoriu cu Statul Român şi SC ADP SA Timişoara să se constate că aceleaşi imobile au fost naţionalizate cu nerespectarea prevederilor Decretului nr. 92/1950.
Prin aceeaşi acţiune, reclamanta a mai solicitat anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâţii, persoane fizice din prezenta cauză cu statul pentru apartamentele situate în imobilele din litigiu.
Şi această cauză a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 1708 din 8 decembrie 1999, Judecătoria Timişoara respingând acţiunea reclamantei, cu motivarea că în speţă există autoritate de lucru judecat privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantei.
Hotărârea a rămas irevocabilă ca urmare a respingerii recursului reclamantei prin Decizia civilă nr.4098 din 20 decembrie 2000 a Curţii de Apel Timişoara.
Instanţa de recurs a apreciat corect soluţionată excepţia autorităţii lucrului judecat privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, raportat la prevederile art. 1201 C. civ. şi art. 137 C. proc. civ. S-a reţinut că, reclamanta nu putea revendica imobilele din litigiu, întrucât ele nu se aflau în patrimoniul testatoarei la data decesului acesteia şi că testatoarea nu a dezbătut niciodată succesiunea după defunctul său soţ, fostul proprietar tabular.
Pentru că în litigiile promovate şi soluţionate anterior a fost analizată excepţia calităţii procesuale active a reclamantei şi cu putere de lucru judecat s-a statuat în baza aceloraşi înscrisuri depuse şi în prezentul dosar că, reclamanta nu are calitate de succesoare a fostului proprietar tabular şi, pe cale de consecinţă nici legitimare procesuală activă, tribunalul a respins acţiunea acesteia.
S-a menţionat că, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă are natura juridică a unei acţiuni în revendicare de drept comun, întemeiată pe disp. art. 480 C. proc. civ. şi nu pe prevederile Legii nr. 10/2001, astfel cum susţine.
Prin apelul declarat de reclamanta G.E. s-a criticat hotărârea instanţei de fond pentru nelegalitate, arătându-se că în mod greşit tribunalul a reţinut temeiul de drept al cererii sale de chemare în judecată.
Reclamanta a susţinut invocarea prevederilor Legii nr. 10/2001, astfel că potrivit art. 48 şi art. 47 alin. (2) din lege, excepţia autorităţii lucrului judecat a fost înlăturată, întrucât toţi succesibilii au fost de drept repuşi în termenul de acceptare a succesiunii prin art. 4 alin. (3) din aceeaşi lege. In raport de aceste precizări, a susţinut reclamanta că, instanţa nu se putea substitui voinţei părţii, care şi prin reprezentantul său legal a precizat temeiul acţiunii ca fiind Legea nr. 10/2001. în această situaţie, a apreciat că se impunea cel mult respingerea acţiunii ca inadmisibilă, motivat de faptul că nu a fost urmată procedura administrativă prevăzută de legea sus-menţionată.
A mai arătat că, greşit a fost calificată acţiunea în revendicare întemeiată pe disp. art. 480 C. civ., în condiţiile în care acest temei juridic a fost invocat în subsidiar şi că în ceea ce priveşte nulitatea actelor de înstrăinare, temeiul juridic nu putea fi decât cel reglementat prin Legea nr. 10/2001.
În final, reclamanta a precizat că, prin modul în care instanţa a soluţionat cauza nu poate fi reţinut decât refuzul de a se judeca cererea sub aspectul constatării nulităţii absolute a actelor de înstrăinare, cu consecinţa împiedicării sale de a obţine restituirea în natură a imobilului, în procedura administrativă care este suspendată.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 11 din 20 ianuarie 2004 a respins apelul reclamantei G.E., continuat de moştenitorii săi, G.A.I. şi G.A. împotriva sentinţei civile nr. 1240 din 20 decembrie 2002 a Tribunalului Timiş.
Instanţa de apel a reţinut că, pe parcursul judecării apelului a intervenit decesul reclamantei-apelante G.E. la 23 iunie 2003, apelul fiind continuat de moştenitorii săi, G.A.I. şi G.A.
S-a reţinut ca neîntemeiată critica privind calificarea greşită a acţiunii promovate la instanţa de fond, rezultând fără echivoc faptul că reclamanta a înţeles să formuleze o acţiune în revendicare, cerând „să dispuneţi restituirea integrală şi în natură, prin lăsarea în deplină şi exclusiva mea proprietate, cât şi în liniştita mea posesie a imobilului..."
In petitul 2 al acţiunii se solicită „să constataţi că revendic întregul imobil... ", pentru ca celelalte petite să se refere la preluarea fără titlu de către stat a imobilelor din litigiu şi la constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de către pârâţii persoane fizice cu statul.
Ca şi temei juridic al acţiunii, reclamanta a indicat dispoziţii din Legea nr. 10/2001, Decretul nr. 92/1950, Legea nr. 112/1995, HG nr. 20/1996, HG nr. 11/1997, Legea nr. 213/1998, precum şi art. 480, art. 946 şi art. 948 C. civ.
Faţă de multitudinea petitelor din cererea de chemare în judecată, precum şi de multitudinea temeiurilor juridice invocate, s-a reţinut că instanţa de fond a apreciat corect că reclamanta a ales calea dreptului comun pentru a revendica imobilele, astfel cum rezultă din petitele principale şi din invocarea art. 480 C. civ.
Într-o asemenea situaţie, justificat s-a reţinut că a fost statuat cu putere de lucru judecat în soluţionarea altor acţiuni cu acelaşi obiect că reclamanta nu are calitate procesuală activă.
Cererile de chemare în judecată formulate anterior, au fost soluţionate prin sentinţa nr. 3383/1996 a Judecătoriei Timişoara, rămasă irevocabilă, şi apoi, prin sentinţa nr. l7051/1999 a aceleiaşi instanţe, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4089/2000 a Curţii de Apel Timişoara.
Cu ocazia judecării acţiunilor anterioare, instanţele au analizat excepţia calităţii procesuale active a reclamantei în raport de înscrisurile care au fost prezentate şi în acest dosar şi au stabilit că reclamanta G.E. nu a făcut dovada calităţii de succesoare a fostului proprietar tabular P.V.
Soţia supravieţuitoare a acestuia nu a dezbătut niciodată succesiunea după soţul său, astfel că nu putea lăsa prin testament reclamantei ceea ce nu a avut în patrimoniu la data decesului.
S-a mai reţinut că, reclamanta nu putea investi legal instanţa cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, decât în situaţia în care ar fi fost finalizată procedura administrativă necontencioasă reglementată de această lege şi, nemulţumită fiind de Decizia emisă de persoana deţinătoare ar fi contestat-o în justiţie, or, această procedură a fost suspendată, aşa cum se arată chiar prin apelul de faţă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat iniţial recursuri reclamanţii G.A. şi G.A.I. şi pârâţii R.P. şi R.A.
La data de 16 februarie 2006 a decedat recurentul-reclamant G.A.I. (certificat de deces fila 89 dosar recurs).
Prin încheierea din 29 mai 2006, instanţa de recurs a suspendat cauza în temeiul art. 243 alin. (1) pct. l C. proc. civ. pentru a se dezbate succesiunea defunctului G.A.I. şi a se depune la dosar certificatul de moştenitor necesar pentru stabilirea moştenitorilor acestuia, în vederea continuării procesului.
Cauza a fost repusă pe rol la 30 martie 2009, termen la care au fost citaţi moştenitorii defunctului G.A.I., respectiv K.E.I. în calitate de fiică şi G.A. în calitate de fiu, ca moştenitori acceptanţi ai succesiunii.
Prin cererea depusă la dosar pentru termenul din 29 octombrie 2007, moştenitoarea K.E.I. a solicitat să fie introdusă în cauză în această calitate, iar pentru data de 30 martie 2009 a depus note de şedinţă şi concluzii scrise pe care instanţa să le aibă în vedere la soluţionarea cauzei.
Recurentul G.A., invocând în drept prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ. a solicitat în principal admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, iar în subsidiar modificarea hotărârii instanţei de fond, în sensul admiterii apelului şi pe fond să fie admisă acţiunea.
În dezvoltarea criticilor întemeiate pe disp. art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul arată în esenţă ca, hotărârea pronunţată de instanţa de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină în ceea ce priveşte calificarea acţiunii ca o acţiune de drept comun, deşi au fost invocate ca temei de drept dispoziţiile Legii nr. 10/2001. Mai arată că, litigiul fiind soluţionat în raport cu dispoziţiile dreptului comun, s-a omis să motiveze în raport de repunerea în termen ce operează potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ceea ce a dus la pronunţarea unei hotărâri care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Invocând motivul prev. de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul precizează că, faţă de temeiul juridic al acţiunii, instanţa avea obligaţia să soluţioneze cu precădere capătul de cerere vizând constatarea nulităţii absolute a actelor de înstrăinare şi faţă de modul în care se soluţiona acest aspect, depindeau celelalte capete de cerere, inclusiv cel referitor la soluţionarea notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001.
Critica formulată în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează încălcarea principiului disponibilităţii, constând în aprecierea că acţiunea este una de drept comun, întemeiată pe art. 480 C. civ., în condiţiile în care reclamanta iniţială a solicitat în mod expres judecata în temeiul Legii nr. 10/2001.
A mai susţinut că, instanţa a ignorat dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în raport de care a formulat notificarea prin care s-a solicitat restituirea imobilului şi s-a formulat acţiunea întemeiată pe art. 46 şi art. 48 din Legea nr. 10/2001.
Prin modul în care s-a soluţionat cauza, instanţa a reţinut inaplicabilitatea instituţiei moştenirii prin retransmitere.
In ceea ce priveşte motivul prev. de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., se reţine că a fost abrogat prin art. I pct. 111 din OUG nr. 138/2000, situaţie în care nu mai poate face obiectul analizei în această cale de atac.
Pârâţii R.P. şi R.A., invocând motivele prev. de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. susţin că hotărârea recurată este nelegală, în condiţiile în care nu a fost discutată excepţia privind competenţa materială a instanţei pe care au invocat-o în raport de obiectul cauzei, respectiv acţiune în revendicare.
Intimatul-pârât Consiliul Local al municipiului Timişoara a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, înalta Curte constată recursurile fondate pentru următoarele considerente:
Reclamanta G.E. a investit instanţele de judecată după apariţia Legii nr. 10/2001 cu o acţiune care a avut mai multe capete de cerere, referitoare la imobilele situate în Timişoara, naţionalizate în baza Decretului-lege nr. 92/1950, acţiune întemeiată pe disp. Legii nr. 10/2001.
Prin hotărâri anterioare s-a constatat lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, întrucât nu s-a făcut dovada că autoarea sa P.A. a dezbătut succesiunea soţului său, P.V., proprietarul tabular al imobilelor. Aceste hotărâri fiind pronunţate înainte de apariţia Legii nr. 10/2001 au avut în vedere numai dispoziţiile dreptului comun referitoare la moştenire.
Or, prezenta acţiune are ca şi cauză juridică dispoziţiile Legii nr. 10/2001 prin care succesibilii, chiar neacceptanti sunt repuşi în termenul de acceptare a moştenirii prin notificarea depusă în condiţiile acestei legi.
Prin urmare, în acţiunea de faţă, cauza juridică este diferită, calitatea procesuală activă a reclamantei urmând să fie analizată din perspectiva dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 10/2001. In această situaţie, se reţine că în mod greşit instanţele de fond şi apel au reţinut autoritatea de lucru judecat în ceea ce priveşte calitatea procesuală activă a reclamantei, prin neobservarea lipsei unui element al acestei excepţii de fond, şi anume cauza juridică, element ce nu este identic cu cel din acţiunile anterioare.
Mai mult decât atât, prin voinţa expresă a legiuitorului, conform art. 47 din Legea nr. 10/2001 a fost înlăturată autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în această materie şi persoanele îndreptăţite au posibilitatea să apeleze din nou la instanţă pentru a obţine măsurile reparatorii în regimul legii speciale.
Conform prevederilor art. 1201 C. civ., este autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere de judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi litigiul se desfăşoară între aceleaşi părţi, în aceeaşi calitate.
În cauză, aşa cum am arătat, instanţa de fond nu a aplicat corect aceste dispoziţii legale, apreciind că există autoritate de lucru judecat raportat la sentinţele nr. 3383/1997 şi 14539/1999, faţă de prezenta acţiune, reţinând că reclamanta nu şi-a justificat calitatea procesuală activă, aşa cum au constatat instanţele anterioare.
Întrucât instanţa de fond, cât şi cea de apel au reţinut greşit incidenţa dispoziţiilor art. 1201 C. civ., critica fiind întemeiată în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se impune casarea hotărârilor.
Deoarece instanţa de fond a soluţionat cauza pe excepţie, fără a intra în cercetarea fondului, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., ambele hotărâri vor fi casate şi trimise spre rejudecare la instanţa de fond.
În rejudecare, vor fi respectate dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. care prevăd că Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale".
Recurenţii, la instanţa de fond, prin cererile formulate au invocat probleme de fapt şi de drept, reiterate şi în apel, care nu au fost avute în vedere, iar instanţa de apel, după expunerea împrejurările reţinute de prima instanţă, concluzionează că s-a stabilit corect starea de fapt şi de drept faţă de lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, fără să arate în considerentele hotărârii motivele de fapt şi de drept care au dus la înlăturarea apărărilor făcute de reclamantă, aşa cum prevăd disp. art. 261 alin. (5) C. proc. civ., ignorând şi aspectele legate de temeiul juridic al acţiunii.
Cu ocazia rejudecării, instanţa va răspunde motivat, pe baza stabilirii faptelor şi aplicării corecte a legii la toate capetele de cerere cu care a fost investită.
În raport de soluţia ce urmează a fi pronunţată, Înalta Curte nu va mai analiza celelalte motive de recurs, dar instanţa de rejudecare le va avea în vedere pe toate în raport de dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., urmând să pronunţe o hotărâre temeinică şi legală.
De asemenea, în rejudecare vor fi avute în vedere şi criticile formulate de recurenţii-pârâţi R.P. şi R.A. referitoare la valoarea bunurilor înstrăinate şi la excepţia competenţei materiale invocate în raport de valorile stabilite.
Faţă de considerentele expuse, urmează ca recursurile declarate de reclamanţii G.A. şi G.A.I. (în prezent decedat), continuat de G.A. şi K.E.I. şi de pârâţii R.A. şi R.P. să fie admise, să fie casate deciziile pronunţate de instanţa de apel şi instanţa de fond şi cauza să fie trimisă spre rejudecare instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanţii G.A. şi G.A.I. (în prezent decedat), continuat de moştenitorii G.A. şi K.E.I. şi cel declarat de pârâţii R.A. şi R.P. împotriva deciziei nr. 11 din 20 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa civilă nr. 1240/PI din 20 decembrie 2002 a Tribunalului Timiş şi trimite cauza spre rejudecare în fond la această ultimă instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2009.
8
| ← ICCJ. Decizia nr. 4518/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3609/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
