ICCJ. Decizia nr. 49/2004. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ -
Decizia nr. 49.
Dosar nr. 25630/2/2004
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2009
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă, sub nr. 660/2003, reclamantul T.M.A. a chemat în judecată pe pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, compus din două camere cu balcon situate la faţada clădirii, care au făcut parte din apartamentul nr. 4 şi care au fost desprinse în mod abuziv şi fără autorizaţie din acesta şi incluse în apartamentul nr. 1 de la parter, fiind astfel transformate în birou comercial.
Prin încheierea de şedinţă din 28 martie 2003 s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti, iar prin sentinţa civilă nr. 663 din 30 iunie 2004 s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Pentru apartamentul litigios, compus din două camere şi balcon, reclamantul a formulat notificare de restituire în baza Legii nr. 10/2001, notificare ce nu a fost soluţionată de către pârât.
În dovedirea dreptului de proprietate asupra apartamentului revendicat, reclamantul a prezentat contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov sub nr. 14411 din 27 septembrie 1948, prin care autoarea sa a cumpărat apartamentul nr. 4, et. 1, situat în imobilul din Bucureşti, compus din hol, sufragerie, două camere, baie complet instalată, bucătărie, două camere de servitori, una pe acelaşi palier şi alta la mansardă, două terase, o boxă în pod, o pivniţă şi dependinţe.
Prin adresa nr. 6231 din 3 iunie 1997, SC H.N. SA a comunicat că apartamentul nr. 4, et. 1, situat în imobilul din sector 1, a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, fiind vândut conform Legii nr. 112/1995 cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 1221/1996.
Din hotărârile judecătoreşti depuse la dosar (filele 22-27, 41-44) rezultă că între reclamant şi pârâtul M.G. a avut loc un litigiu privind nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1221 din 7 noiembrie 1996, având ca obiect apartamentul nr. 4 situat în sector 1.
În prezentul litigiu se revendică doar două camere cu balcon situate la faţada clădirii, reclamantul pretinzând că acestea au făcut parte din apartamentul nr. 4, din care au fost desprinse în mod abuziv, incluse în apartamentul nr. 1 şi transformate în spaţiu comercial.
Reclamantul nu a administrat, însă, nicio probă în acest sens, deşi sarcina probei îi revenea în conformitate cu dispoziţiile art. 1169 C. civ.
Nici în urma exercitării rolului activ de către instanţă, prin efectuarea a numeroase adrese către diverse instituţii publice, nu s-a putut clarifica dacă apartamentul cu două camere şi balcon revendicat în cauză a fost sau nu vândut în condiţiile Legii nr. 112/1995 şi dacă, într-adevăr, cele două camere au fost desprinse din apartamentul nr. 4, incluse în apartamentul nr. 1 şi transformate în birou comercial.
Mai mult, nici expertul tehnic L.M. nu a putut preciza dacă în timp s-au făcut modificări şi desprinderi din apartamentul nr. 4, tocmai datorită lipsei schiţelor anexe acestui apartament, planurilor lui şi spaţiului comercial; expertul a menţionat că apartamentul nr. 4 de la etajul 1 s-a vândut la două persoane diferite, de unde se poate trage concluzia că acest apartament a fost împărţit în două unităţi locative şi nicidecum modificat şi inclus în apartamentul nr. 1 de la parter, spaţiu comercial.
Împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel reclamantul.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, prin Decizia civilă nr. 419 din 20 mai 2008, a admis apelul şi a schimbat sentinţa în sensul că a respins acţiunea pentru autoritate de lucru judecat.
Pentru a decide astfel, curtea a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile autorităţii de lucru judecat, deoarece printr-un litigiu anterior, reclamantul a chemat în judecată Municipiul Bucureşti pentru imobilul situat în sector 1.
Chiar dacă în litigiul precedent a mai existat un pârât, respectiv M.G. şi un capăt de cerere în plus, respectiv constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare al pârâtului M.G., autoritatea de lucru judecat se menţine pentru capătul de cerere privind revendicarea.
Deşi reclamantul susţine că în prezenta cauză a revendicat numai o parte din apartamentul nr. 4, atâta timp cât pentru întreg apartamentul există hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă de respingere a acţiunii în revendicare nu se poate înlătura aplicarea excepţiei procedurale de fond, regimul juridic aplicat întregului apartament fiind valabil şi pentru o parte a acestuia.
Pe de altă parte, din concluziile expertizei efectuate în cauză rezultă că, din punct de vedere tehnic, la o construcţie înaltă cu mai multe niveluri, care are o structură de rezistenţă din beton armat, un apartament nu poate fi demolat parţial şi că deci nu au fost aduse modificări acestui apartament.
Deşi apartamentul nr. 4 a fost folosit de două persoane diferite, această situaţie nu înlătură regimul juridic al întregului apartament, care a fost revendicat în totalitate în precedent de către reclamant, aşa cum rezultă din hotărârile judecătoreşti depuse la dosar.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de către reclamant, care a criticat-o pentru greşita dezlegare a pricinii pe excepţia autorităţii de lucru judecat.
În dezvoltarea acestui motiv, recurentul a formulat următoarele critici:
1. În speţă nu erau îndeplinite condiţiile art. 1201 C. civ. pentru a se putea admite excepţia autorităţii de lucru judecat.
Decizia civilă nr. 1391/2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, în raport de care a fost invocată excepţia, a fost pronunţată într-un dosar având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1221 din 7 noiembrie 1996, încheiat între SC H.N. SA şi M.G. cu privire la apartamentul nr. 4 (de fapt o parte din apartamentul iniţial cu nr. 4) din Bucureşti; părţi în cauză au fost M.T.A., în calitate de reclamant, respectiv Primăria Municipiului Bucureşti şi M.G., în calitate de pârâţi.
Acţiunea din litigiul prezent, formulată de acelaşi reclamant în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, are caracterul unei revendicări şi priveşte două camere cu balcon care au făcut parte din apartamentul iniţial cu nr. 4 şi care au fost ulterior desprinse din acesta în mod abuziv şi incluse în apartamentul cu nr. 1, apartament aflat în folosinţa unei societăţi comerciale.
Din cele arătate rezultă că excepţia autorităţii de lucru judecat nu putea fi admisă, întrucât între obiectul celor două litigii nu există identitate.
Aceasta, pe de o parte pentru că prima acţiune a vizat constatarea nulităţii unui act, pe când acţiunea de faţă vizează o revendicare, iar pe de altă parte pentru că obiectul acţiunii în curs se referă la cele două camere cu balcon care au făcut parte din apartamentul iniţial cu nr. 4 şi care ulterior au fost desprinse din acesta în mod abuziv şi incluse în apartamentul cu nr. 1 aflat în folosinţa unei societăţi comerciale, pe când acţiunea în nulitate nu s-a referit la întreg apartamentul nr. 4, cum greşit a reţinut instanţa de apel, ci exclusiv la partea din apartament vândută de stat lui M.G.
2. Instanţa de apel a reţinut greşit, pe baza expertizei, că apartamentului cumpărat de autoarea reclamantului nu i-au fost aduse modificări, deşi la fila 5 a raportului de expertiză se arată că „apartamentul nr. 4 din Bucureşti este împărţit în două, şi anume apartamentul deţinut de d-nul M.G. prin cumpărare de la PMB prin SC H.N. SA şi spaţiul magazinului A.".
Mai mult, acelaşi raport de expertiză arată că „modificările aduse apartamentului iniţial (…) sunt închiderea prin pereţi de compartimentare."
Rezultă aşadar faptul că apartamentul cumpărat de autoarea reclamantului a fost modificat, respectiv împărţit în două apartamente, dintre care unul compus din două camere şi balcon şi care se află în folosinţa unei societăţi comerciale având destinaţia de magazin. Acesta este spaţiul revendicat în prezentul litigiu şi el nu are nicio legătură cu litigiul anterior.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
Recursul este fondat potrivit celor ce se vor arăta în continuare:
Dintre elementele autorităţii de lucru judecat reglementate de art. 1201 C. civ., identitatea de obiect, identitatea de cauză şi identitatea de părţi, recurentul contestă îndeplinirea în speţă a identităţii de obiect, susţinând, pe de o parte, că în litigiul anterior pe care l-a promovat a cerut doar constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. 1221 din 7 noiembrie 1996 încheiat de stat cu chiriaşul M.G., pe când în litigiul prezent a cerut revendicarea, iar pe de altă parte că în litigiul anterior judecata a purtat exclusiv asupra apartamentului nr. 4 care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare atacat şi care reprezenta o parte din apartamentul cu nr. 4 ce a aparţinut autoarei sale, pe când în litigiul prezent judecata a fost iniţiată pentru un alt spaţiu, respectiv celelalte două camere cu balcon desprinse din apartamentul cu nr. 4 al autoarei după preluarea de către stat şi transformate în spaţiu comercial.
Într-adevăr, obiectul litigiilor promovate de recurent nu este identic.
Astfel, din considerentele deciziei civile nr. 1908 din 31 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, (filele 94-97 dosar apel) rezultă că litigiul anterior promovat de reclamant, soluţionat pe fond în mod irevocabil prin Decizia civilă nr. 1391/2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, a avut ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1221/1996 şi revendicarea apartamentului înstrăinat prin acest contract, iar nu a întregului apartament cu nr. 4 ce a aparţinut autoarei reclamantului, cum greşit a reţinut instanţa de apel.
În litigiul pendente, obiectul îl constituie revendicarea spaţiului compus din două camere şi balcon, pretins a fi fost desprins din apartamentului iniţial cu nr. 4 al autoarei reclamantului şi transformat în spaţiu comercial.
Conform titlului de proprietate prezentat de reclamant, respectiv actul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov Secţia I Civilă Comercială sub nr. 14411 din 27 septembrie 1948 (fila 9 dosar fond), autoarea acestuia a dobândit în proprietate „apartamentul nr. 4, etaj I, situat în imobilul din Bucureşti, apartament compus „dintr-un hol, sufragerie, două camere, baie complet instalată, bucătărie, două camere de servitori (una pe acelaşi palier şi una la mansardă), două terase, o boxă în pod şi una în pivniţă şi dependinţe."
Contrar celor reţinute de instanţa de apel, susţinerea reclamantului privind modificarea apartamentului cu nr. 4 al autoarei sale prin împărţirea lui în două spaţii distincte, respectiv apartamentul nr. 4 înstrăinat de stat chiriaşului M.G. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1221/1996 şi spaţiul comercial cu două camere şi balcon, este confirmată de expertiza tehnică efectuată în etapa procesuală a apelului.
Pe baza analizei planşelor aflate la dosar, pe baza constatărilor din teren şi vizualizării apartamentelor situate deasupra apartamentului nr. 4, expertul L.M. a concluzionat în capitolul 3 al lucrării (fila 82 dosar apel) că „apartamentul nr. 4 în starea lui iniţială a fost împărţit în două spaţii distincte, un spaţiu de locuit deţinut de domnul M.G. (…) şi un spaţiu comercial deţinut de magazinul A." şi că „modificările au fost efectuate prin pereţi de închidere între antreu, hol şi oficiu deţinut de domnul M. şi camerele deţinute de magazinul A. (…)."
Prin urmare, ceea ce se revendică în cele două litigii promovate de recurent sunt spaţii diferite din apartamentul iniţial cu nr. 4 al autoarei acestuia, aspect ce prezintă relevanţă în aprecierea identităţii de obiect, ca element al autorităţii de lucru judecat.
În sfera noţiunii de obiect se include atât obiectul material, cât şi dreptul subiectiv ce poartă asupra obiectului material, ceea ce înseamnă că există identitate de obiect dacă pretenţia concretă este identică în ambele procese.
În speţă, deşi dreptul subiectiv dedus judecăţii în cele două procese promovate de reclamant este identic, obiectul material asupra căruia poartă acest drept este diferit, fiind reprezentat de spaţii distincte, astfel că nu există identitate de obiect în sensul art. 1201 C. civ.
Pe cale de consecinţă, una din condiţiile cumulative ale autorităţii de lucru judecat nefiind îndeplinită, hotărârea instanţei de apel, prin care pricina a fost soluţionată pe această excepţie, apare ca fiind dată cu aplicarea greşită a art. 1201 C. civ., ceea ce va ocaziona motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care recursul va fi apreciat ca fondat şi admis.
Întrucât instanţa de apel a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, reţinând greşit autoritatea de lucru judecat, urmează ca în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ. hotărârea atacată să fie casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul M.T.A. împotriva deciziei civile nr. 419 din 20 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Casează Decizia susmenţionată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3609/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1046/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
