ICCJ. Decizia nr. 3634/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3634
Dosar nr. 42153/1/2004
Şedinţa publică din 6 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 4 mai 2003, reclamantul P.G. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice pentru a fi obligat să-l despăgubească cu suma de 10.500.000.000 lei în conformitate cu art. 504 C. proc. pen.
Pe baza probelor administrate, Tribunalul Galaţi, secţia civilă, prin sentinţa nr. 48 din 21 ianuarie 2004 a admis în parte acţiunea reclamantului şi a obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să-i plătească suma de 1.070.114.125 lei cu titlu de daune materiale şi a sumei de 1.000.000.000 lei cu titlu de daune morale.
În timpul procesului, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice în reprezentarea Statului Român a invocat excepţia tardivităţii introducerii cererii de chemare în judecată, excepţie ce a fost respinsă de tribunal prin încheierea din data de 21 octombrie 2003.
Referitor la această excepţie, instanţa de fond a avut în vedere că potrivit art. 505 alin. (2) C. proc. pen. acţiunea pentru repararea pagubei pentru privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal se introduce în termen de un an de la data soluţiei de scoatere de sub urmărire penală.
În cauză, reclamantul a fost reţinut prin ordonanţa din 18 noiembrie 1998 emisă de organul de cercetare penală iar prin procesul-verbal din 19 noiembrie 1998 a fost începută urmărirea penală în dosarul nr. 190/P/1998 faţă de învinuitul P.G. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 248 C. proc. pen., art. 13 din Legea nr. 87/1994, art. 40 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 289 şi art. 291 C. proc. pen.
Ulterior, prin ordonanţa din 15 aprilie 1999, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P.G.
Prin ordonanţa din 11 septembrie 2000 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a fost infirmată soluţia de scoatere de sub urmărire penală şi s-a dispus redeschiderea urmăririi, continuarea cercetărilor şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 194 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.
După efectuarea actelor de urmărire penală, prin ordonanţa nr. 190/P/2001 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P.G., soluţie infirmată prin ordonanţa nr. 1884/C/1939 din 14 august 2002 a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie ce a dispus completarea probatoriilor cu înscrisuri şi efectuarea unei noi expertize contabile.
Pe baza probelor astfel administrate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului prin ordonanţa nr. 190/P din 28 martie 2003.
Tribunalul a stabilit că termenul de prescripţie de un an prevăzut de art. 505 alin. (2) începe să curgă de la data ultimei ordonanţe de scoatere de sub urmărire penală a reclamantului P.G., respectiv de la data de 28 martie 2003, faţă de care acţiunea de faţă, introdusă la data de 4 mai 2003, nu este tardivă.
Pe fond, referitor la daunele materiale, tribunalul a avut în vedere concluziile expertizei efectuate în cauză, din care rezultă că reclamantului i se cuvin despăgubiri în sumă actualizată de 1.070.114.125 lei constând în salariu actualizat în raport de indicele de inflaţie pentru 292 zile destinate controalelor şi expertizelor tehnice efectuate; salariu pentru 902 zile când a fost convocat la organele de urmărire penală şi poliţie precum şi onorariile achitate pentru expertize.
Separat de despăgubirile materiale întemeiate pe art. 998 şi art. 1084 C. civ., s-a considerat că reclamantului i se datorează şi daune morale pentru repararea suferinţelor pe plan moral, social şi profesional ce i-au lezat demnitatea, onoarea şi libertatea individuală prin reţinerea pe nedrept şi prin inculparea nelegală. Acestea au fost stabilite în limita sumei de 1 miliard.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul P.G., Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi precum şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Prin Decizia nr. 1120/A din 30 august 2004 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, au fost admise apelurile declarate de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.
Drept consecinţă a fost schimbată în tot sentinţa tribunalului şi în rejudecare a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul P.G. ca fiind prescrisă.
Apelul declarat de reclamant împotriva aceleiaşi hotărâri a fost respinsă ca nefondat.
În pronunţarea acestei decizii instanţa de apel a reţinut că reclamantul P.G. a introdus acţiunea de faţă la data de 4 mai 2003 în temeiul art. 504 alin. (2) C. proc. pen., nemodificat prin Legea nr. 281 din 24 iunie 2003.
Potrivit art. 505 alin. (2) C. proc. pen. (în forma în care se găsea la data promovării acţiunii) persoana îndreptăţită putea porni acţiunea în termen de 1 an de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare sau de la data ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală.
Reclamantul a fost reţinut de organele de cercetare ale poliţiei pe o perioadă de 24 ore prin ordonanţa din18 noiembrie 1998 iar ulterior, prin ordonanţa nr. 190/P/1998 din 25 martie 1999 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art. 11 pct. 1 lit. b) şi art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Instanţa de apel a stabilit că termenul de 1 an prevăzut de art. 505 alin. (2) C. proc. pen. înlăuntrul căruia reclamantul putea formula acţiunea în repararea pagubelor cauzate prin reţinerea preventivă, curge de la data primei ordonanţe de scoatere de sub urmărire penală pentru că infirmările acestei ordonanţe au avut loc după expirarea termenului de 1 an, iar acestea nu au avut nici o influenţă asupra măsurii reţinerii din 18 noiembrie 1998.
Sub acest aspect s-a considerat că sentinţa tribunalului prin care s-a respins excepţia tardivităţii acţiunii reclamantului este nelegală.
Faţă de tardivitatea acţiunii promovate, motivele de apel ale reclamantului ce se refereau la fondul cauzei nu au mai fost reţinute şi analizate.
În termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel a declarat recurs reclamantul P.G. invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În primul rând, recurentul critică ca fiind nelegală încheierea prin care i s-a respins cererea de recuzare a judecătorului I.I. ce este în duşmănie cu el. Că soluţia asupra recuzării s-a pronunţat în aceeaşi zi când s-au dezbătut în fond apelurile iar din completul de judecată făcea parte şi magistratul recuzat.
Aşa fiind, recurentul a solicitat casarea încheierii şi admiterea cererii de recuzate.
Decizia instanţei de apel este nelegală, susţine recurentul şi pentru că în mod nejustificat i-a fost respinsă cererea de amânare în vederea angajării unui avocat şi pentru a depune şi alte înscrisuri decât actele medicale aflate la dosar.
Recurentul arată în continuare că s-a interpretat şi aplicat greşit art. 505 alin. (2) C. proc. pen. atunci când pe fond i s-a respins ca tardivă acţiunea introdusă la data de 4 mai 2003 luându-se ca reper data de 15 aprilie 1999 când s-a emis prima ordonanţă de scoatere de sub urmărire penală.
Se susţine că termenul de 1 an prevăzut de art. 505 alin. (2) C. proc. pen. pentru introducerea acţiunii în repararea prejudiciului cauza curge de la data de 28 martie 2003, data ultimei ordonanţe emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi aşa cum în mod legal a reţinut instanţa de fond.
Recursul declarat este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 34 alin. (3) C. proc. civ. se constată că încheierea din data de 30 august 2004 a Curţii de Apel Galaţi prin care s-a respins cererea de recuzare formulată de recurent împotriva magistratului I.I. este legală întrucât împrejurarea că judecătorul a mai soluţionat alte dosare privind pe reclamant nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 27 C. proc. civ.
Cererea de recuzare a fost soluţionată conform legii, iar faptul că soluţia s-a pronunţat la data de 30 august 2004 când s-au judecat şi apelurile nu are relevanţă câtă vreme chiar recurentul recunoaşte că i s-a adus la cunoştinţă soluţia în cererea de recuzare înainte de a se intra în dezbaterea apelurilor. De altfel, soluţia în cererea de recuzare putea fi atacată doar odată cu fondul conform art. 34 alin. (3) C. proc. civ.
Ca urmare, critica va fi respinsă ca neîntemeiată.
Instanţa de apel respingând cererea de amânare a cauzei formulată de reclamant pentru a-şi angaja apărător a procedat conform art. 156 C. proc. civ. deoarece judecătorul nu este obligat prin lege să amâne pentru acest motiv o cauză ci „poate" aprecia asupra cererii părţii.
De altfel, la termenul din 14 iunie 2004 cauza aflată în apel s-a amânat şi la cererea reclamantului pentru că nu se putea prezenţa la proces. Deci reclamantul mai beneficiase de o amânare a judecăţii.
Se constată că recurentului nu i s-a încălcat dreptul la apărare aşa încât şi acest motiv va fi respins.
Va fi privită ca nefondată şi critica recurentului privind respingerea cererii de amânare a procesului în faza de apel pentru a mai depune acte medicale în completare câtă vreme aceste înscrisuri nu constituiau probe noi iar instanţa era suverană să aprecieze asupra utilităţii lor.
Referitor la termenul de prescripţie înăuntrul căruia recurentul-reclamant trebuia să introducă acţiunea, soluţia pronunţată de instanţa de apel se bazează pe interpretarea corectă a art. 505 alin. (2) C. proc. pen., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 281/2003.
În mod judicios s-a considerat că termenul de 1 an pentru introducerea acţiunii în repararea prejudiciului începe să curgă de la data de 15 aprilie 1999 când s-a dat prima soluţie de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului P.G.
Această ordonanţă a fost infirmată de procurorul ierarhic după 1 an şi 4 luni, respectiv prin ordonanţa din 11 septembrie 2000 când s-a dispus redeschiderea urmăririi penale şi se epuizase termenul de 1 an prevăzut de art. 505 alin. (2) C. proc. pen.
Până la infirmarea ordonanţei menţionate şi în termenul de 1 an prevăzut de art. 505 alin. (2) C. proc. pen. recurentul-reclamant avea dreptul să promoveze acţiunea în repararea pagubei suferită pe perioada reţinerii preventive, acţiune pe care a introdus-o tardiv la data de 4 mai 2003.
Promovarea acţiunii privind repararea pagubei în cazul luării unor măsuri preventive pe nedrept şi analiza legalităţii soluţiilor dispuse de procuror de către procurorul ierarhic superior (art. 275-278 C. proc. pen.) sunt instituţii diferite, cu regimuri juridice diferite.
Faţă de cele ce preced şi în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.G.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul P.G. împotriva deciziei nr. 1120/A din 30 august 2004 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3760/2004. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3409/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
