ICCJ. Decizia nr. 3669/2004. Civil. Obligaţia de a face. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3669
Dosar nr. 19175/2004
Şedinţa publică din 6 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 4 septembrie 2003, G.E. a chemat în judecată pe A.E., A.D., T.F. şi T.S. pentru a fi obligaţi, sub sancţiunea unei daune cominatorii, să ridice construcţiile edificate pe terenul său (al reclamantei), situat în intravilanul localităţii Slobozia, judeţul Ialomiţa.
Judecătoria Slobozia, prin sentinţa civilă nr. 325 din 26 februarie 2004, a admis acţiunea aşa cum a fost formulată.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 321 din 20 mai 2005, a anulat ca netimbrat, apelul pârâţilor A.E. şi A.D., cu motivarea că n-au făcut dovada plăţii taxelor de timbru legal stabilite.
Împotriva acestei decizii pârâţii-apelanţi au declarat recurs arătând că, în primă instanţă, procesul a fost judecat cu nerespectarea procedurii de citare, iar în apel, cu încălcarea dispoziţiilor art. 156 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
În apel, recurenţii n-au invocat vicierea procedurii de citare, iar cererea bazată pe prevederile art. 156 C. proc. civ. a fost respinsă, în condiţiile în care, deşi au fost încunoştiinţaţi asupra obligaţiei de plată a sumei de 34.000 lei taxă judiciară de timbru şi 1.500 lei timbru judiciar, nu au făcut dovada acestei plăţi.
Ca atare, în mod justificat, instanţa de apel a făcut aplicaţia art. 20 din Legea nr. 146/1997 şi a anulat cererea de apel.
Aşa fiind şi întrucât nu a fost constatată existenţa unor motive de casare care pot fi invocate din oficiu, urmează a fi respins recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A.E. şi A.D. împotriva deciziei nr. 321/A din 20 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 3679/2004. Civil. Executare silită. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 367/2004. Civil. Constatare nulitate absolută... → |
---|