ICCJ. Decizia nr. 367/2004. Civil. Constatare nulitate absolută contract de vânzare-cumpărare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 367.
Dosar nr. 19178/2004
Şedinţa publică din 6 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, P.M.I. şi P.E. au chemat în judecată pe C.F., C.S., Primăria municipiului Bucureşti prin Primarul General, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi SC AVL Berceni SA pentru ca instanţa că constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1430 din 20 ianuarie 1997 încheiat între pârâţii C.F. şi S. pe de o parte şi SC AVL Berceni SA şi să dispună obligarea pârâţilor să lase liberă proprietatea şi posesia apartamentului nr. 9, proprietatea autorilor reclamanţilor.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că prin Decizia nr. 3382 din 24 octombrie 2000 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti s-a recunoscut autorului lor dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 9 situat în Bucureşti preluat de stat în 1950 fără titlu legal.
Reclamanţii au mai arătat că existând două titluri de proprietate asupra aceluiaşi lucru, impune compararea lor, ca modalitate de probă şi determinarea titlului preferabil şi mai bine conturat, care în speţă este acela al autorului lor, care din punct de vedere juridic nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate transcris în registrul de transcripţiuni încă din 1936.
Cât priveşte titlul pârâţilor contractul de vânzare cumpărare, acesta este lovit de nulitate absolută, întrucât provine de la un detentor precar, statut, care după ce l-a deţinut, fără nici un titlu legal, a înstrăinat ce nu-i aparţinea de drept.
Reclamanţii şi-au fondat în drept acţiunea pe dispoziţiunile art. 480 şi urm. C. civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar Primăria municipiului Bucureşti a invocat excepţia privitoare la prescrierea dreptului material la acţiune privind anularea contractului de vânzare cumpărare, excepţia lipsei sale de legitimare pasivă şi inadmisibilitatea acţiunii, deoarece bunul nu se află în posesia statului ci a unor persoane fizice, cărora le-a fost înstrăinat „iar reclamanţii nu au depus notificarea în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.
La 17 iunie 2003, pârâţii C.F. şi C.S. au formulat o cerere de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Bucureşti solicitând în cazul admiterii acţiunii, obligarea chematei în garanţie la restituirea valorii de circulaţie a bunului. În întâmpinarea depusă la aceeaşi dată, pârâţii C.F. şi S. au invocat excepţia autorităţii de lucru judecat din sentinţa nr. 6701 din 8 octombrie 2003, pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti rămasă irevocabilă, având ca obiect cererea în revendicare între pârâţi şi reclamanţii P. fondată în drept pe art. 480 şi urm. C. civ. în privinţa aceluiaşi imobil, preluat de stat fără titlu legal, în raport cu dispoziţiunile Legii nr. 10/2001.
În urma probatoriilor administrate în cauză, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, prin sentinţa nr. 5844 din 5 noiembrie 2003 a admis excepţia puterii de lucru judecat, invocată de pârâţii C.F. şi C.S. şi a respins acţiunea principală formulată de reclamanţii P.M.I. şi P.E. împotriva pârâţilor C.F. şi C.S., Primăria Municipiului Bucureşti şi SC AVL Berceni SA precum şi cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice (introdus în cauză) şi Primăria municipiului Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că prin Decizia nr. 3382 din 24 octombrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti s-a admis recursul declarat de P.M. în contradictoriu cu pârâţii C.F. şi S., constatându-se în fond, calitatea reclamantului (autorul lui P.M.I. şi E.) de proprietar al apartamentului nr. 9 din Bucureşti, şi a cotei indivize din terenul aferent, imobil trecut nelegal în proprietatea statului. Prin aceeaşi hotărâre au fost respinse capetele de cerere referitoare la obligarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti de a lăsa în deplină proprietate şi posesie imobilul în litigiu şi nulitatea contractului de vânzare cumpărare încheiat între Consiliul General al Municipiului Bucureşti cu C.F. şi C.S., reţinând că în speţă sunt incidente dispoziţiunile art. 1201 C. civ.
Pentru aceleaşi considerente, Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia civilă nr. 347/A din 24 mai 2004 a respins apelul reclamanţilor P.M.I. şi P.E., reţinând în plus că în ambele acţiuni atât cea de faţă cât şi cea soluţionată prin sentinţa civilă nr. 6701 din 8 octombrie 2002 din dosarul 3863/2002 reclamanţii urmăresc acelaşi scop revendicarea imobilului, chiar dacă în aparenţă în dosarul nr. 3863/2002 al Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti lăsarea în deplină proprietate şi posesie este o consecinţă a constatării nulităţii absolute a contractului sus-menţionat.
În recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 347/A/2004 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, reclamanţii P.M.I. şi P.E. arată că în cauză nu opera autoritatea lucrului judecat din dosarul nr. 3863/2002 deoarece instanţa, în acel dosar nu s-a pronunţat asupra dreptului părţilor ci a soluţionat cauza pe excepţia de inadmisibilitate invocată de pârâţi prin notele scrise, fără a fi pusă în discuţia părţilor. Mai mult, excepţia de inadmisibilitate nu are un suport legal şi parţial, nici doctrina.
În consecinţă, s-a solicitat casarea hotărârilor pronunţate în cauză cu trimitere spre rejudecare.
Recursul este nefondat.
În speţă, P.M., autorul reclamanţilor a revendicat imobilul proprietatea sa de la Consiliului General al Municipiului Bucureşti, solicitând urmare a anulării contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâţii din acel proces C.F. şi S. obligarea acestuia (Consiliului General al Municipiului Bucureşti) la restituirea apartamentului. Prin Decizia nr. 3382 din 24 octombrie 2000 Curtea de Apel Bucureşti admiţând recursul reclamantului P.M. în contradictoriu cu C.F., C.S. şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti a constatat calitatea de proprietar al reclamantului asupra apartamentului nr. 9. Prin aceeaşi decizie a respins capetele de cerere referitoare la obligarea pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti de a lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul în litigiu şi respectiv constatarea nulităţii contractului de vânzare cumpărare a apartamentului, încheiat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti cu C.F. şi S.
În speţa dedusă judecăţii reclamanţii P.M.I. şi P.E. în calitate de succesori ai reclamantului P.M. sunt ţinuţi de efectele hotărârilor judecătoreşti în care autorul lor a fost parte, inclusiv de excepţia autorităţii lucrului judecat.
Atât în sentinţa nr. 670 din 8 octombrie 2002 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti cât şi în Decizia nr. 3863/2002 a Curţii de Apel Bucureşti, obiectul revendicării l-a constituit unul şi acelaşi imobil apartamentul nr. 9 din Bucureşti, despre care este vorba şi în dosarul de faţă, iar ca pârâţi figurează Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi soţii C.F. şi C.S.
Cea de a doua dimensiune a obiectului acţiunii o constituie dreptul subiectiv ce se tinde a fi valorificat prin aceasta.
Astfel, în prima acţiune ce a format obiectul dosarului nr. 3136/2000 al Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti s-a solicitat să se constate calitatea de proprietar al autorului reclamanţilor asupra apartamentului mai sus identificat revendicat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti ca o consecinţă a constatării nulităţii contractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâţii C. şi SC AVL Berceni SA şi a revenirii imobilului din proprietatea statului.
Împrejurarea potrivit căreia prin sentinţa nr. 6701/2002 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti acţiunea în revendicare formulată de succesorii defunctului P.M. împotriva aceloraşi pârâţi, ca şi din primul proces, privind acelaşi imobil, a fost respinsă ca inadmisibilă nu constituie un fine de neprimire a excepţiei prevăzută de art. 1201 C. civ. în prezenta cauză, de vreme ce prezumţia de lucru judecat are la bază regula potrivit căreia o constatare făcută printr-o hotărâre definitivă, nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.
Revendicare care vizează protejarea dreptului de proprietate şi a atributelor acestuia împotriva posesorului neproprietar nu poate fi promovată în speţa împotriva pârâţilor C.F. şi S., de vreme ce prin Decizia nr. 3382/2000 s-a statuat cu autoritate de lucru judecat ca titlul de proprietate al pârâţilor C.F. şi S., respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 1430 din 20 ianuarie 1994 este valabil.
Aşa cum bine a reţinut instanţa de apel, în ambele cereri scopul urmărit de reclamanţi este revendicarea imobilului, chiar dacă aparent în dosarul nr. 3136/2002 al Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti obligarea Consiliul General al Municipiului Bucureşti în a lăsa reclamantului P.M. în deplină proprietate şi posesie imobilul era o simplă consecinţă a constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare.
Netemeinicia capătului de cerere în revendicarea imobilului de la Consiliul General al Municipiului Bucureşti ca urmare a constatării valabilităţii contractului de vânzare cumpărare nu poate fi contrazisă pe calea directă a revendicării imobilului de la cumpărătorii C.F. şi S. pe calea cumpărării titlurilor de proprietate, aşa cum solicita reclamanţii şi care reprezintă doar unul din criteriile de selectare a titlurilor de proprietate provenind de la acelaşi proprietar, ceea ce nu este cazul în speţă.
Este aşadar, neîndoielnic ca în contextul identităţii de părţi, obiect şi scop între prezenta acţiune în revendicarea imobilului apartamentul nr. 9 cu celelalte acţiuni soluţionate prin Decizia nr. 3382 din 24 octombrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi prin sentinţa nr. 6701 din 8 octombrie 2002 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, corect instanţa de fond şi apoi aceea de apel au reţinut prin sentinţa nr. 5844 din 5 noiembrie 2003 şi apoi prin Decizia civilă nr. 347/A din 24 mai 2004, incidenţa art. 1201 C. civ.
Legalitatea şi temeinicia deciziei recurate nefiind afectată, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul de faţă urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de P.M.I. şi P.E. împotriva deciziei civile nr. 347/A din 24 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3669/2004. Civil. Obligaţia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3561/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
