ICCJ. Decizia nr. 3772/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3772
Dosar nr. 21238/2004
Şedinţa publică din 9 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 15 martie 2004 reclamanta L.K.M. în contradictoriu cu Primăria Municipiului Arad, reprezentată de Primar, a solicitat anularea dispoziţiei nr. 744 din 10 februarie 2003 emisă de această din urmă autoritate administrativă, comunicată la 15 februarie 2004, şi să se dispună restituirea în natură a imobilului casă şi teren în suprafaţă de 288 mp înscris în C.F. nr. 11937 Arad nr. top 287-2888/b/1/1.
În motivarea contestaţiei a arătat că prin notificarea înregistrată la executorul Judecătoresc P.H. sub nr. 643/2001 a solicitat Primăriei Arad restituirea în natură, în baza Legii nr. 10/2001 a imobilului susmenţionat; că imobilul a fost coproprietatea ei şi a mamei sale K.L. (în cote egale de ½ fiecare) fiind trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974 pentru construcţii achitându-se despăgubiri; că în mod greşit a fost respinsă notificarea invocându-se dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul Arad, prin sentinţa civilă nr. 210 din 31 martie 2004 a admis contestaţia, a anulat dispoziţia 744/2003 şi a restituit în natură reclamantei imobilul casă şi teren în suprafaţă de 288 mp (cu datele de identificare amintite).
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că reclamanta a făcut dovada calităţii de succesoare a mamei sale K.L.; că dispoziţia contestată este contrară principiului stabilit de art. 1 din Legea nr. 10/2001, care prevede că imobilele preluate abuziv de statul totalitar se restituie, de regulă, în natură.
Art. 2 enumeră categoriile de imobile preluate abuziv de stat, la lit. g) prevăzându-se şi imobilele preluate de stat cu titlu valabil şi în privinţa cărora art. 12 prevede obligaţia statului de a le restitui în natură condiţionat de rambursarea despăgubirii primite de fostul proprietar, la valoarea actualizată cu indicele de inflaţie.
S-a mai reţinut că terenul a fost preluat fără titlu, cu încălcarea prevederilor art. 481 C. civ., în privinţa acesteia fiind incidente prevederile art. 2 lit. h) din lege şi că întreg imobilul a fost preluat abuziv, art. 7 stabilind principiul restituirii în natură, restituire care este posibilă în speţă, întreg imobilul aflându-se şi în prezent în proprietatea statului.
Curtea de Apel Timişoara prin Decizia civilă nr. 2244 A din 11 octombrie 2004 a admis apelul declarat de intimatul Primarul Arad, precum şi cererea de aderare la apel formulată de contestatoare şi a schimbat în parte sentinţa în sensul că asupra terenului în suprafaţă de 288 mp înscris în C.F. nr. 11937 Arad nr. top 287/288/A/1 contestatoarei i se recunoaşte un drept de folosinţă special (iar restituirea imobilului către contestatoare se face condiţionat de restituirea valorii actualizate a despăgubirilor primite în temeiul deciziilor nr. 746/1976 şi 807/1983 ale fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular Arad). Au fost menţinute în rest dispozitivele sentinţei apelate.
Faţă de împrejurarea că din paşaportul depus în copie la dosar rezultă cetăţenia germană a contestatoarei, fără a se depune vreun act din care să rezulte că acesta şi-a păstrat şi cetăţenia română, în temeiul art. 2 alin. (1) din HG nr. 184/2002 i s-a recunoscut acesteia doar un drept special de folosinţă asupra terenului.
Art. 12 din Legea nr. 10/2001 prevede în sarcina statului obligaţia de restituire în natură condiţionat de rambursarea despăgubirii primite de fostul proprietar, la valoarea actualizată cu indicele de inflaţie; deşi a dispus restituirea în natură a imobilului instanţa de fond în mod greşit nu a dispus şi restituirea valorii actualizate a despăgubirii primite, impunându-se schimbarea în consecinţă a sentinţei.
Prin recursul declarat de Primăria Municipiului Arad este criticată soluţia instanţei de apel pentru aplicarea greşită a legii, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciindu-se că restituirea în natură a imobilului contravine prevederilor art. 1 pct. 1.4 lit. b) Cap. II din HG nr. 498/2003; în acelaşi sens s-a invocat şi omisiunea curţii de a fi dispus efectuarea unei expertize care să indice exact suma ce trebuie restituită de contestatoare.
Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:
În primul rând este de observat că recursul se întemeiază în drept numai pe prevederile HG nr. 598/2003, invocându-se în sprijinul soluţiei solicitate prevederile art. 1.4 lit. b) din acest act normativ. Sunt invocate deci dispoziţii din Hotărârea guvernului, ce cuprinde norme metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Aceasta este legea specială care reglementează regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi prin urmare acesta este actul normativ aplicabil ce prevalează asupra hotărârii invocate.
De aceea se constată că în mod corect s-a hotărât prin Decizia recurată în raport de incidenţa în cauză a prevederilor art. 2, art. 7 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001 că preluarea imobilului de către stat a fost abuzivă şi ca urmare singura modalitate de reparare a prejudiciului o constituie restituirea în natură.
De altfel şi prevederile corespunzătoare din HG nr. 498/2003, la care se referă recursul, cuprind între altele această posibilitate de restituire în natură în ipoteza în care bunul nu a fost înstrăinat către o terţă persoană.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, ce vizează neefectuarea unor probatorii pentru stabilirea valorii actualizate a despăgubirilor primite se constată că şi acesta este neîntemeiat.
În primul rând se constată că Primăria Municipiului Arad nu a solicitat efectuarea unei expertize nici prin cererea de apel şi nici cu ocazia judecării cauzei în apel. În plus, administrarea unei asemenea probe nu este necesară, pentru că restituirea despăgubirilor primite, la valoarea actualizată, constituie o chestiune de executare, în această fază urmând a se stabili în raport de dispoziţiile legale aplicabile şi ţinând seama de indicele de inflaţie, valoarea de restituit.
De aceea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza II, recursul de faţă urmează a fi respins ca nefondat, fiind legală şi temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Primăria Municipiului Arad împotriva deciziei nr. 1144/A din 11 octombrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 3776/2004. Civil. încheiere intabulare teren.... | ICCJ. Decizia nr. 3765/2004. Civil. Revizuire. Recurs → |
---|