ICCJ. Decizia nr. 379/2004. Civil. Uzucapiune. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 379.
Dosar nr. 23312/1/2004
Nr. vechi 6933/200.
Şedinţa publică din13 aprilie 2006
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 11746 din 20 iunie 2000 Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis acţiunea civilă precizată introdusă de reclamantul C.I., domiciliat în Bucureşti, împotriva pârâtei T.D. domiciliată în Bucureşti, şi a constata valabilitatea convenţiei de vânzare-cumpărare intervenită între părţi, materializată prin înscrisul sub semnătură privată denumit „chitanţă de vânzare-cumpărare" datat 20 ianuarie 1970, dispunând că hotărârea ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul individualizat prin raportul de expertiză topografică întocmit de R.M.V. situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 260,07 mp şi construcţie în suprafaţă de 50,07 mp, învecinat la răsărit cu G.C., la opus şi miazănoapte cu str. G., iar la miazăzi cu C.F.
Prin contestaţia în anulare din 28 august 2000, A.M., domiciliată în Bucureşti, a solicitat anularea sentinţei de mai sus pe motiv că T.D., care a figurat în proces de calitate de pârâtă, a decedat la data de 14 octombrie 1981, contestatoarea fiind moştenitoarea acesteia.
Contestaţia în anulare a fost respinsă ca inadmisibilă prin sentinţa civilă nr. 23849 din 11 decembrie 2000 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
Împotriva celei din urmă sentinţe, contestatoarea A.M., a declarat apel la data de 12 decembrie 2000.
La 31 ianuarie 2001, C.M. a depus în dosarul din apel copia certificatului de deces, care atestă că la data de 10 decembrie 2000 reclamantul din procesul de fond şi intimat în contestaţia în anulare, C.I., a decedat.
La 3 aprilie 2001 contestatoarea apelantă A.M. a cerut introducerea în cauză în locul intimatului decedat C.I., a moştenitorilor acestuia, anume C.M. şi M.C., domiciliat în Bucureşti.
Apelul a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr.1572 A din 8 mai 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti,
secţia a III-a civilă, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2656 din 10 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Prin Decizia nr. 5238 din 9 decembrie 2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a casat Decizia nr. 2656 din 10 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, Decizia nr. 1572 din 8 mai 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi sentinţa civilă nr. 23849 din 11 decembrie 20000 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, a admis contestaţia în anulare formulată de A.M., ulterior decedată (la 24 octombrie 2002), continuată de A.M., a anulat sentinţa civilă nr. 11746 din 20 iunie 2000 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti şi a trimis cauza aceleiaşi judecătorii pentru rejudecare.
Dezvoltând în fapt contestaţia în anulare, contestatorii susţin că, în ceea ce îi priveşte, procedura de chemare pentru ziua când s-a judecat recursul în anulare nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, întrucât au fost citaţi la adresa la care nu mai locuiesc din anul 2001, iar contestatoarea C.M. a fost citată greşit pe numele de C.L.
Prin Decizia nr. 130 din 13 ianuarie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, a admis contestaţia în anulare formulată de contestatorii M.C. şi C.M. împotriva Decizia nr. 5238 din 9 decembrie 2003 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, a anulat Decizia atacată şi a fixat termen la data de 17 martie 2005 pentru rejudecarea recursului în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie (denumită aşa la acea dată), împotriva deciziei civile nr. 2656 din 10 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, deciziei civile nr. 1572 din 8 mai 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă şi sentinţei civile nr. 23849 din11 decembrie 2000 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte, a reţinut, în esenţă, că la data soluţionării recursului în anulare, actualii contestatori, intimaţi în acea cauză, au fost citaţi la adresa din Bucureşti, str. A., în loc de adresa din Bucureşti, str. V. cum rezultă din copia cărţii de identitate seria D.P. nr. 071491 şi adeverinţa nr. 10 din 11 ianuarie 2005 eliberată de Asociaţia de proprietari bloc TD 7, documente ce atestă domiciliul unde contestatorii urmau a fi citaţi.
În plus, contestatoarea M.C. a fost citată greşit cu prenumele de L.
Rejudecând recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie (denumită aşa la acea dată) contra deciziei civile nr. 2656 din 10 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a confirmat Decizia civilă nr. 1572 A din 8 mai 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi sentinţa civilă nr. 23849 din 11 decembrie 2000 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, constată cele ce succed:
Prin acţiune, C.I. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu T.D., constatarea valabilităţii convenţiei de vânzare-cumpărare intervenită între părţi cu privire la imobilul situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 260,07 mp şi construcţie de 50,07 mp.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 11746 din 20 iunie 2000, a admis acţiunea, hotărârea pronunţată ţinând loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul menţionat mai sus.
La data de 28 august 2000, A.M., în calitate de moştenitoare legală a pârâtei T.D. a formulat contestaţie în anulare împotriva acestei sentinţe, invocând dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
În motivare, contestatoarea a susţinut că, autoarea sa era decedată la data pronunţării sentinţei civile contestate, astfel încât cele reţinute în considerentele acestei hotărâri sunt nereale, iar declaraţiile martorilor false.
Prin sentinţa civilă nr. 23849 din 11 decembrie 2000, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare cu motivarea că, la data formulării contestaţiei, hotărârea atacată nu era irevocabilă, întrucât nu s-a făcut în mod legal comunicarea acesteia, contestatoarea fiind în termenului de declarare a apelului.
Soluţia instanţei de fond a rămas definitivă prin Decizia nr. 1572 din 8 mai 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi irevocabilă prin Decizia nr. 2656 din 10 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Se susţine, că hotărârile judecătoreşti criticate au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.: „hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii...".
În speţă, cerinţa ca aceste motive, de nelegală citare, să fie invocate pe calea apelului nu putea fi îndeplinită.
Astfel, este necontestat că în cauză a fost citată o persoană decedată, respectiv T.D., al cărei deces a survenit încă din anul 1981.
Mai mult, citarea s-a făcut la adresa din Bucureşti, unde defuncta nu a domiciliat niciodată.
Ca atare, nu se poate susţine că prin primirea citaţiei, succesoarea pârâtei ar fi putut lua cunoştinţă de proces.
Imposibilitatea obiectivă în care s-a aflat pârâta, de a exercita calea de atac a apelului, dar şi cea subiectivă, dovedită în faţa instanţei investită cu judecarea contestaţiei în anulare de către succesorii în drepturi ai acesteia deschide calea contestaţiei în anulare împotriva hotărârii rămase irevocabile prin neapelare.
De altfel, litigiul nu a fost judecat în contradictoriu cu contestatoarea, ci cu autoarea acesteia, astfel că A.M. nu era succesoare în drepturile procesuale ale pârâtei, deoarece calitatea procesuală se transmite dacă, pe parcursul procesului, una dintre părţi îşi pierde capacitatea de folosinţă prin deces.
Pe de altă parte, conform prevederilor art. 84 C. proc. civ., „cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită".
De asemenea, conform prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale (...)".
În virtutea acestor principii, instanţa nu era ţinută, de temeiul juridic al acţiunii, având posibilitatea să schimbe calificarea juridică pe care reclamantul a dat-o cererii sale.
În speţă, din certificatul de deces nr. 077881 din 15 octombrie 1981 (fila 6 dosar nr.17376/2000 al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti), rezultă că pârâta T.D., autoarea contestatoarei a decedat la data de 14 octombrie 1981, având ultimul domiciliu în str. G. Bucureşti.
Faţă de această situaţie, sentinţa civilă nr. 11746 din 20 iunie 2000 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, s-a pronunţat în contradictoriu cu o persoană decedată, procedura de citare cu aceasta fiind îndeplinită pentru adresa din Cluj, adresă la care T.D. nu a domiciliat niciodată.
Întrucât această hotărâre nu a fost comunicată cu respectarea dispoziţiilor legale, se poate constata că aceasta nu a devenit irevocabilă, nefiind expirat termenul de apel conform prevederilor art. 285 alin. (1) C. proc. civ.
Recursul în anulare este întemeiat.
Pentru ca o persoană să poată fi parte în procesul civil, pe lângă alte condiţii, este nevoie să aibă capacitate procesuală de folosinţă.
Art. 41 C. proc. civ., prevede că poate fi parte în judecată „orice persoană care are folosinţa drepturilor civile", iar conform art. 43 lipsa capacităţii de exerciţiu poate fi invocată în orice stare a pricinii.
Chemarea în judecată a unei persoane decedate la data de 15 octombrie 1981 şi indicarea adresei de citare la imobilul pretins uzucapat constituie, în mod evident, un act grav de exercitare a drepturilor civile şi procesuale cu rea credinţă, în sensul dat şi sancţionat prin art. 723 C. proc. civ.
Sentinţa civilă atacată a fost comunicată pârâtei decedate, iar contestaţia în anulare a fost introdusă de succesoarea acesteia, care la rândul ei a decedat, la 24 octombrie 2002, acţiunea fiind continuată de A.M., legitimat ca fiu, prin certificatul de moştenitor nr. 189 din 12 noiembrie 2002 (fila 18 recurs în anulare).
Sentinţa atacată a rămas irevocabilă între „părţile" în proces, întrucât nu a fost apelată.
Potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ.: „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare (...) numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii".
Contestatoarea avea calitate procesuală activă, iar procedura de citare cu autoarea ei, cât şi cu aceasta nu a fost îndeplinită.
În cauză, instanţele erau obligate să facă aplicarea prevederilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi să anuleze sentinţa civilă nr. 11746 din 20 iunie 2000 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
Neprocedând în acest mod, cele trei instanţe au comis o gravă şi esenţială încălcare a legii în sensul art. 300 pct. 2 C. proc. civ., cu consecinţa admiterii recursului şi casarea hotărârilor atacate.
Evocând fondul, contestaţia în anulare va fi admisă, va anula sentinţa civilă nr. 11746 din 20 iunie 2000 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti şi va trimite cauza Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:
Casează Decizia nr. 2656 din 10 octombrie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, Decizia nr. 1572 din 8 mai 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, precum şi sentinţa civilă nr. 23849 din 11 decembrie 2000 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
Admite contestaţia în anulare introdusă de A.M., decedată ulterior, continuată de A.M., anulează sentinţa civilă nr. 11746 din 20 iunie 2000 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti şi trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3881/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3448/2004. Civil → |
|---|
