ICCJ. Decizia nr. 3448/2004. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3448

Dosar nr. 28698/1/2004

Nr. vechi 8916/200.

Şedinţa publică din 31 martie 2006

 Asupra recursului de faţă;

 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 25 aprilie 2001 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanţii D.A.M. şi D.C.F. au chemat în judecată pârâţii SC M.S. SA Craiova şi A.P.A.P.S. solicitând ca instanţa să dispună restituirea în natură a imobilului compus din 1146 mp teren, clădire – moară cu instalaţiile aferente, situat în Filiaşi, judeţul Dolj.

În motivarea cererii reclamanţii au arătat că:

- sunt nepoţi de fiică ai proprietarului imobilului, acesta dobândind bunul în anul 1927;

- prin Legea nr. 119/1948 moara a fost în mod abuziv naţionalizată;

- reclamanţilor li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o parte din terenul aferent morii, în suprafaţă de 1,5 ha, potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991, mai puţin curtea acesteia de 1146 mp

- notificarea adresată în temeiul Legii nr. 10/2001 a rămas fără rezultat, pârâtele răspunzând că restituirea în natură nu este legalmente posibilă.

Pârâta SC M.S. SA Craiova a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii întrucât titlul statului este valabil, privatizarea s-a făcut în condiţii legale, astfel încât reclamanţii au dreptul doar la măsuri reparatorii în echivalent; pârâta a mai invocat şi prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, susţinând că utilajele şi instalaţiile morii au fost înlocuite şi casate.

Aceeaşi pârâtă a formulat cerere de chemare în garanţie împotriva A.P.A.P.S. şi a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în temeiul art. 60-63 C. proc. civ., solicitând ca în situaţia în care va cădea în pretenţii să-i fie restituit preţul plătit şi să fie despăgubită cu sporul de valoare al imobilului.

Examinând probatoriile cu înscrisuri şi cele trei rapoarte de expertiză ( construcţii, topometrică şi morărit), Tribunalul Dolj a pronunţat sentinţa civilă nr. 87 din 25 februarie 2003 prin care a respins atât acţiunea principală cât şi cererea de chemare în garanţie.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut în esenţă că:

- moara în litigiu a fost naţionalizată în mod legal, caracteristicile sale tehnice încadrându-se în dispoziţiile Legii nr. 119/1948;

- actualmente bunul se află cu titlu valabil în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate;

- reclamanţii sunt îndreptăţiţi doar la măsuri reparatorii în echivalent, potrivit prevederilor art. 28 şi art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe, prin care au susţinut că în mod greşit nu le-a fost primită cererea de restituire în natură a imobilului, a fost respins ca nefondat, cu o motivare asemănătoare celei a instanţei de fond, prin Decizia civilă nr. 472 din 16 decembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova.

Reclamanţii au atacat Decizia prin recursul de faţă, în care au invocat prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ. şi au arătat în principal că:

- moara în litigiu nu se încadra în prevederile Legii nr. 119/1948 întrucât avea un valţ de 60 cm şi nu de 80 cm, aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa;

- intimata-pârâtă SC M.S. SA Craiova este un cumpărător de rea-credinţă, astfel încât sunt incidente prevederile art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind nulitatea dobândirii în astfel de condiţii.

- în mod greşit instanţa de apel nu a încuviinţat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză tehnică, care ar fi lămurit aspectele controversate.

Intimata-pârâtă SC M.S. SA Craiova a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Pe parcursul soluţionării recursului, D.A.M. a decedat (la 26 septembrie 2005), în cauză fiind introduşi, conform art. 243 pct. 1 C. proc. civ. moştenitorii săi: D.L.M., D.C.D. şi D.B.

De asemenea, intimata-pârâtă A.P.A.P.S. a devenit A.V.A.S.

Examinând legalitatea hotărârilor în raport de criticile formulate, Înalta Curte reţine că recursul nu este întemeiat în sensul consideraţiilor ce succed.

Sub un prim aspect se constată că este corectă concluzia instanţelor în sensul că bunul în litigiu a fost naţionalizat cu respectarea prevederilor art. 1 pct. 50 din Legea nr. 119/1948, ceea ce atrage incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001.

Astfel, potrivit textului citat din Legea nr. 119/1948, au fost supuse naţionalizării toate morile sistematice având cel puţin un valţ dublu pentru grâu sau porumb şi o capacitate de măcinat de minimum un vagon la 24 de ore.

Concluziile raportului de expertiză tehnică în domeniul morăritului, la care reclamanţii au formulat obiecţiuni numai în ceea ce priveşte valoarea utilajelor, au fost în sensul că, prin caracteristicile tehnice, moara în litigiu se încadrează în categoria vizată de textul menţionat. Această apreciere, necontestată la fond, se coroborează şi cu certificatul nr. 604/1993 eliberat de Arhivele Statului Dolj, din care rezultă că autorul reclamanţilor a figurat în anexele la Legea nr. 119/1948 cu „o moară cu motor de 80 Hp, valţul 1/800, pietre 3/36 şi o capacitate de măciniş de 15000 kg porumb în 24 de ore".

În aceste condiţii, copia xerox a unui „referat" inform datând din iulie 1948 şi neprezentând nici cea mai mică garanţie de autenticitate a fost în mod corect considerată de instanţa de apel ca nerelevantă.

Pe de altă parte, faţă de achiesarea la fond a reclamanţilor la concluziile expertizei tehnice cu privire la caracteristicile morii, apare ca justificată respingerea în apel a cererii de efectuare a unui supliment al lucrării, cu obiectivul (de altfel de neprimit pentru că excede sfera atribuţiilor expertului) de a se stabili „dacă moara a fost naţionalizată legal sau nu".

În fine, recurenţii-reclamanţi nu au administrat nici o probă în sprijinul tezei lor (formulate abia în recurs), în sensul că intimata-pârâtă SC M.S. SA Craiova ar fi fost de rea-credinţă la dobândirea bunului în cadrul procesului de privatizare.

În consecinţă, cum hotărârile sunt în întregime legale şi temeinice, recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II – a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii D.A.M. şi D.C.F. împotriva deciziei nr. 472 din 16 decembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3448/2004. Civil