ICCJ. Decizia nr. 383/2004. Civil. Evacuare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 383.
Dosar nr. 10920 /2004
Şedinţa publică din 10 mai 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 2 aprilie 2003 sub nr. 4100 pe rolul Judecătoriei Timişoara reclamanta Primăria Municipiului Timişoara reprezentată prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara au chemat în judecată pe pârâta Alianţa Civică Timişoara solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa:
- să dispună rezilierea contractului de închiriere pe care Primăria Timişoara l-a încheiat cu pârâţii.
- să dispună evacuarea pârâtei din spaţiul pe care-l ocupă în Timişoara.
În motivarea acţiunii reclamanta arată că în contractul de închiriere pe care Primăria l-a încheiat cu pârâta este prevăzută, ca o clauză, posibilitatea rezilierii contractului în cazul subînchirierii spaţiului sau al folosirii prin asociere fără acordul proprietarului.
Pârâta a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii arătând că nu a subînchiriat spaţiul ci a avut un contract de colaborare cu L.A.D.O., iar reclamanta a acceptat tacit această împrejurare.
Judecătoria Timişoara, prin sentinţa civilă nr. 7304 din 11 septembrie 2003, a respins acţiunea formulată de către Consiliul local al Municipiului Timişoara, ca neîntemeiată şi acţiunea Primăriei Municipiului Timişoara ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesual activă.
A obligat reclamantul Consiliul local la 2.000.000 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut în primul rând că deşi locatar în contractul de închiriere este Primăria, contractul fiind semnat de primar, această reclamantă nu are calitate procesual activă faţă de dispoziţia art. 91 din Legea nr. 215/2001, Primăria fiind o structură funcţională fără personalitate juridică, ea încheind contractul în urma hotărârii Consiliului local Timişoara, iar Primarul este cel ce reprezintă aceeaşi structură.
Asupra fondului cauzei s-a reţinut că protocolul încheiat între pârâtă şi L.A.D.O. nu contravine dispoziţiilor contractuale art. 11 pct. 2 lit. c) prin care se sancţionează subînchirierea şi folosirea spaţiului prin asocieri fără acordul locatarului, întrucât în cauză lipseşte plata folosinţei, iar activitatea desfăşurată de L.A.D.O. începând din 1994 era cunoscută şi acceptată de locatar, ceea ce reprezintă un acord tacit.
A reţinut deasemenea, referitor la clauza de reziliere, că este imprecisă şi că ea trebuie interpretată în favoarea pârâtei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 91 din 5 februarie 2004, a respins apelul ca nefondat.
Instanţa de apel a reţinut în primul rând că întrucât respingerea acţiunii reclamantei Primăria Municipiului Timişoara prin Primar, ca fiind formulată de către o persoană fără calitate procesual activă, nu a fost apelată, ea nu mai poate fi discutată.
Pe fondul cauzei instanţa de apel a reţinut că în mod legal şi temeinic instanţa de fond a respins acţiunea, în cauză nefiind vorba de o subînchiriere a spaţiului, iar acordul dintre pârâta Alianţa Civică şi L.A.D.O. nu au caracterul unui contract de colaborare.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Primarul Municipiului, recurs care nu a fost structurat conform motivelor prevăzute de art. 304 pct. 1–10 C. proc. civ.
Se susţine că atâta timp cât între pârâtă şi L.A.D.O. a intervenit o convenţie în vederea folosirii spaţiului, aceasta se încadrează în situaţia prevăzută de art. 1418 alin. (1) C. civ. şi nefiind permisă subînchirierea acestor spaţii fără acordul proprietarului, respectiva împrejurare atrage rezilierea contractului şi evacuarea pârâtei.
Recursul este nefondat.
Este de necontestat că între recurentul-reclamant şi pârâtă a fost încheiat un contract de închiriere cu privire la spaţiul situat în Timişoara.
În acest contract, în art. 11 pct. 2 lit. c) se prevede că rezilierea contractului se poate face la iniţiativa locatarului în cazul subînchirierii sau folosirii spaţiului prin asociere, fără acordul scris al locatarului.
Instanţele de fond şi apel au reţinut în mod temeinic că în speţă nu este vorba de o subînchiriere întrucât lipseşte plata folosinţei spaţiului, adică chiria.
Mai este de reţinut că prevederea din contract prin care se interzice subînchirierea este imprecisă şi în consecinţă ea trebuie interpretată restrictiv în favoarea pârâtei conform art. 983 C. civ., prin acestea înţelegându-se subînchirierea totală a spaţiului, nu şi cea parţială.
În speţă, pârâta a dat în folosinţă L.A.D.O. doar o parte din spaţiu, o cameră din cele trei, câte trei ore în fiecare zi lucrătoare, situaţie care nu a creat prejudicii locatarilor şi nu a schimbat destinaţia spaţiului pentru a se justifica greaua sancţiune a rezilierii contractului de închiriere şi a evacuării.
Astfel fiind, faţă de considerentele mai înainte arătate urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanţii Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Primarul Municipiului Timişoara împotriva deciziei civile nr.91 din 5 februarie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică astăzi, 10 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6229/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3312/2004. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
