ICCJ. Decizia nr. 386/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 386
Dosar nr. 9942/2004
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 304 din 18 februarie 2004 pronunţată de Judecătoria Roman a fost admisă acţiunea reclamantei A.M. împotriva pârâţilor D.P. şi D.C., constatându-se că aceasta are calitatea de moştenitoare a defunctului ei frate I.P., decedat la 17 decembrie 1995.
S-a reţinut că solicitarea reclamantei este întemeiată în raport de probatoriile administrate care atestă calitatea ei de moştenitoare.
Apelul declarat de pârâţi împotriva sentinţei, prin care au arătat că reclamanta este într-adevăr sora defunctului însă, în timpul vieţii, acesta şi-a înstrăinat o parte din bunuri iar pe ei i-a instituit legatari universali, a fost admis prin Decizia civilă nr. 551 din 21 aprilie 2004; a fost schimbată în totalitate sentinţa şi pe fond s-a respins acţiunea ca inadmisibilă, cu motivarea, întemeiată pe prevederile art. 111 teza finală C. proc . civ., că reclamanta avea la dispoziţie o acţiune în realizarea dreptului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs nemotivat în drept reclamanta. Dezvoltarea criticilor formulate permite însă încadrarea lor în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc . civ. în sensul că au fost greşit interpretate, în materie succesorală, dispoziţiile art. 111 C. proc . civ.
Recursul este întemeiat în sensul consideraţiilor ce succed.
Instanţa de apel a ignorat împrejurarea că textul general al art. 111 C. proc . civ. privind acţiunea în constatare are aplicaţii specifice şi circumstanţiate în materia succesiunilor.
Astfel, este unanim acceptat în practica judecătorească şi în doctrină că stabilirea (constatarea) calităţii de moştenitor se poate face pe cale notarială sau judiciară, fără ca persoana respectivă să fie obligată să solicite şi ieşirea din indiviziune cu acelaşi prilej. Teza contrată ar conduce la concluzia absurdă şi de neacceptat a negării stării de indiviziune înseşi fiindcă imediat succesorii ar trebui să ceară şi partajul. Or, dacă nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune (art. 728 C. civ.), nu există nici un text legal care să oblige de principiu la sistarea indiviziunii de îndată ce calitatea de moştenitor a fost stabilită.
În consecinţă, teza finală a art. 111 C. proc . civ. este străină pricinii, acţiunea în constatarea calităţii de moştenitor fiind admisibilă.
Aşa fiind, Curtea va admite recursul reclamantei în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc . civ. în condiţiile art. 315 C. proc . civ., va casa Decizia şi va trimite cauza la aceeaşi curte de apel pentru rejudecarea apelului, ocazie cu care va analiza pe fond temeinicia acţiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei nr. 551 din 21 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bacău pe care o casează şi trimite cauza la aceiaşi instanţă pentru rejudecarea apelului declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 304 din 18 februarie 2004 a Judecătoriei Roman.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 435/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 335/2004. Civil. Contestatie Legea 10/2001.... → |
|---|
