ICCJ. Decizia nr. 3864/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3864/2004
Dosar nr. 2804/2003
Şedinţa publică de la 21 mai 2004
Deliberând asupra recursului declarat de reclamanţii C.C. şi C.V. împotriva deciziei nr. 81 din 9 aprilie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, constată următoarele:
Prin notificarea înregistrată la PRIMĂRIA ORAŞULUI BREAZA cu numărul 693/2001, C.V. şi C.C., în calitate de succesori în drepturi ai defunctului C.E. (decedat la 3 septembrie 2000) au solicitat, conform art. 21 din Legea nr. 10/2001, retrocedarea unui teren în suprafaţă de 3150 metri pătraţi situat în oraşul Breaza, strada Colinei, judeţul Prahova.
Această cerere a fost respinsă „ca nelegală” prin Dispoziţia nr. 81 emisă la 19 aprilie 2002 de Primarul oraşului Breaza.
Ca urmare, la 13 mai 2002, C.V. şi C.C. au contestat aceastã dispoziţie formulând o acţiune prin care solicitau restituirea terenului menţionat.
Acţiunea, formulată în contradictoriu cu PRIMĂRIA ORAŞULUI BREAZA, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova cu numărul de dosar 6522/2002.
Prin sentinţa civilă nr. 745 pronunţată la 5 decembrie 2002, instanţa astfel sesizată a respins contestaţia ca neîntemeiată.
Apelul făcut ulterior de reclamanţi împotriva acestei sentinţe a fost, de asemenea, respins ca neîntemeiat prin decizia nr. 81 pronunţată de secţia civilă a Curţii de Apel Ploieşti în dosarul nr. 769/2003.
Pronunţând aceste hotărâri instanţa de fond şi cea de apel au reţinut în esenţă că prin contractul autentificat sub nr. 1694 din 12 mai 1987 la fostul notariat de Stat Câmpina defunctul C.E. împreună cu reclamanţii C.V. şi C.C. au vândut locuinţa situată pe terenul în suprafaţă de 3150 mp care formează obiectul litigiului.
S-a reţinut, de asemenea, că, potrivit dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974, aflate în vigoare la data încheierii acelui act, terenul menţionat a trecut de drept în proprietatea statului.
În acelaşi timp instanţele au avut în vedere că în urma adoptării Legii nr. 18/1991 proprietarul locuinţei era îndreptăţit să solicite reconstituirea unui drept de proprietate asupra terenului aferent acesteia, conform art. 35 alin. (2) din respectiva lege, sens în care PREFECTURA JUDEŢULUI PRAHOVA a şi emis decizia nr. 559/2 iulie 1997.
În raport cu aceste împrejurări şi cu dispoziţiile restrictive ale art. 8 din Legea nr. 10/2001 s-a conchis că reclamanţii nu erau îndreptăţiţi la măsurile reparatorii instituite prin respectivul act normativ.
La 3 mai 2003, reclamanţii C.V. şi C.C. au declarat recurs împotriva deciziei pronunţate de către instanţa de apel, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu numărul de dosar 2804/2003.
În motivarea recursului s-a susţinut în esenţă că atât sentinţa cât şi decizia dată în apel sunt lipsite de temei legal intrând sub incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În acest sens s-a subliniat că recurenţii „nu sunt cumpărătorii unei locuinţe dobândite sub imperiul Legii nr. 58/1974 (art. 30)” şi că „nu au fost beneficiarii terenului dat în folosinţă” astfel încât ei „nu pot beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 18/1991, ci de cele prevăzute de Legea nr. 10/2001”.
S-a afirmat, de asemenea, că instanţele de judecată
„trebuiau să analizeze titlurile de proprietate invocate de părţi şi să dea eficienţa celui care este valabil” şi
„să lămurească înţelesul dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu cele din Legea nr. 4/1973 [şi] H.C.M. nr. 880/1970 referitor la noţiunea de <<teren aferent construcţiei>>“, deoarece scopul urmărit de legiuitor prin actele normative intrate în vigoare după abrogarea actelor normative abuzive a fost de a asigura măsuri reparatorii pentru cei prejudiciaţi şi nu îmbogăţirea altor persoane, în speţă a dobânditorului actual al construcţiei.
În acelaşi sens s-a subliniat că, după vânzarea din anul 1987, construcţia a făcut obiectul altor două vânzări, ca dobânditorii succesivi ai acesteia au beneficiat de un drept de folosinţă numai cu privire la o suprafaţă de 100 mp de teren şi că prin urmare atribuirea proprietăţii întregului teren ultimului dintre aceşti dobânditori, în considerarea prevederilor art. 35 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, constituie un abuz de drept.
În altã ordine de idei s-a susţinut că hotărârile date în cauză intră şi sub incidenţa art. 304 pct. 10 C. proc. civ., deoarece instanţele „au refuzat să administreze probele încuviinţate şi nu au făcut o analiză corectă a înscrisurilor aflate la dosar”.
Dezvoltând această critică recurenţii au evocat răspunsul incomplet dat la interogatoriu de câtre PRIMĂRIA ORAŞULUI BREAZA cât priveşte suprafaţa de teren atribuită iniţial în folosinţă actualului proprietar al locuinţei, precum şi refuzul aceleiaşi pârâte de a depune în dosar decizia prin care s-a făcut respectiva atribuire, în condiţiile în care proba fusese încuviinţată de instanţa de fond.
În ceea ce o priveşte intimata PRIMĂRIA ORAŞULUI BREAZA a solicitat respingerea recursului formulând în acest sens şi o întâmpinare.
Recursul este nefondat.
Este de necontestat că preluarea de către stat a unor terenuri în condiţiile prevăzute de art. 30 din Legea nr. 58/1974 avea caracter abuziv, justificând în principiu acordarea unor măsuri reparatorii persoanelor prejudiciate.
Pornind de la premisa că acest tip de preluări operau numai în situaţia în care o construcţie amplasată pe teren făcea, la rândul său, obiectul unui transfer de proprietate, art. 35 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 a instituit o asemenea măsură reparatorie recunoscând dobânditorilor construcţiei dreptul de proprietate asupra terenurilor care iniţial le fuseseră atribuite „în folosinţă”.
În acelaşi timp prin art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 s-a statuat că nu intră sub incidenţa respectivului act normativ „terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991”.
Aceste reglementări au fost în mod corect aplicate mai întâi prin emiterea de către Primarul oraşului Breaza a Dispoziţiei nr. 81 din 19 aprilie 2002, iar ulterior cu ocazia judecării cauzei de faţă în fond şi în apel.
Este de reţinut astfel că terenul care formează obiectul litigiului dedus judecăţii a făcut, în mod incontestabil, obiectul aplicării prevederilor art. 35 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 întregind dreptul de proprietate asupra construcţiei al ultimului dintre cumpărătorii succesivi ai acesteia.
Este, de asemenea, de remarcat că această situaţie juridică era deja configurată la data formulării de către reclamanţi a notificării prevăzute de art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Prin urmare criticile aduse de recurenţi în legătură cu greşita aplicare a prevederilor art. 35 din Legea nr. 18/1991, inclusiv prin necorelarea cu alte acte normative, exced cadrului procesual.
Pentru considerente similare şi criticile referitoare la ignorarea sau greşita apreciere de către instanţe a unor elemente probatorii, prin care se tindea la repunerea în discuţie a temeiniciei aplicării aceluiaşi text de lege, sunt lipsite de relevanţă.
Nu în ultimul rând este de observat că o interpretare similară celei pe care instanţele au dat-o în speţă dispoziţiilor legale incidente în materie a fost consacrată şi prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, punctul 1.1 lit. c), aprobate prin H.G. nr. 498/2003.
În ceea ce priveşte afirmaţiile referitoare necesitatea despăgubirii vânzătorilor, iar nu a cumpărătorilor imobilelor intrate sub incidenţa art. 30 din Legea nr. 58/1974, Curtea reţine că acestea au un caracter subiectiv nefiind susţinute de prevederile legale aplicabile în materie.
Ca urmare în cauză nu îşi găsesc incidenţa dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., astfel încât recursul urmează a fi respins ca nefondat potrivit art. 313 alin. (1) din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii C.C. şi C.V. împotriva deciziei nr. 81 din 9 aprilie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5291/2004. Civil. Stabilirea competenţei | ICCJ. Decizia nr. 3276/2004. Civil. Contestaţie → |
|---|
