ICCJ. Decizia nr. 3276/2004. Civil. Rezolutiune contract. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3276
Dosar nr. 9215/2004
Şedinţa publică din 22 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 10 februarie 2003 la Judecătoria Timişoara reclamanta L.I. a chemat în judecată pe pârâţii L.T. şi L.M. cerând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună rezoluţiunea "Contractului de întreţinere cu uzufruct-viager" autentificat sub nr. 21 din 11 iulie 2002 B.N.P. S.V, Dumbrăviţa şi rectificarea corespunzătoare a C.F.
În drept a invocat dispoziţiile art. 1020 şi art. 1021 C. civ., art. 112 şi urm. C. proc. civ. şi Decretul-lege nr. 115/1938.
În motivare a arătat că la data de 11 iulie 2002, a încheiat cu pârâţii contractul de întreţinere a cărui rezoluţiune o cere, contract prin care a consimţit ca în schimbul întreţinerii sale să transmită pârâţilor nuda proprietate asupra imobilului situat în comuna Dumbrăviţa, păstrând doar un drept de uzufruct viager pe perioada vieţii asupra acestui imobil.
Deşi pârâţii s-au angajat să o îngrijească şi să-i asigure cele necesare traiului zilnic pe toată durata vieţii, nu şi-au îndeplinit obligaţiile asumate prin contract.
Prin cererea reconvenţională pârâţii au solicitat menţinerea contribuţiei de întreţinere, transferarea obligaţiei de întreţinere în bani, iar, în subsidiar în cazul admiterii acţiunii principale au cerut obligarea reclamantei la plata contravalorii îmbunătăţirilor aduse de ei imobilului.
Prin sentinţa civilă nr. 8105 din 6 octombrie 2003 Judecătoria Timişoara a respins acţiunea principală, a admis cererea reconvenţională, formulată de pârâţi şi a transformat obligaţia de întreţinere în natură în obligaţia de plată lunară a sumei de 2.500.000 lei începând cu luna decembrie 2002 pe tot parcursul vieţii reclamantei. A obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâţi.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut în esenţă că neexecutarea obligaţiei de întreţinere a fost determinată de comportamentul capricios al reclamantei, pârâţii nefiind culpabili. A mai reţinut instanţa că în situaţia în care obligaţia de întreţinere în natură nu poate fi executată din culpa creditorului, la cererea debitorului este admisibilă transformarea acesteia în plata lunară a unei sume de bani.
Împotriva acestei sentinţe reclamanta a formulat apel.
Reclamanta critică hotărârea instanţei de fond pentru că greşit a transformat contractul de întreţinere în contract de rentă viageră, deoarece această transformare poate avea loc doar cu acordul tuturor părţilor contractante.
Reclamanta mai arată că în contractul încheiat şi-a rezervat dreptul de a solicita rezoluţiunea contractului fără punerea în întârziere şi fără a înapoia prestaţiile deja efectuate în situaţia în care dobânditorii nu-şi îndeplinesc obligaţiile.
Mai este criticată hotărârea pentru că nu a analizat materialul probator.
Prin Decizia nr. 251 din 1 martie 2004 Curtea de Apel Timişoara a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa în sensul că a admis acţiunea a dispus rezoluţiunea contractului de întreţinere şi a dispus rectificarea C.F. şi a respins cererea reconvenţională. A obligat pârâţii la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut în esenţă că soluţia instanţei de fond este greşită deoarece creditorul obligaţiei de întreţinere nu a fost de acord cu modificarea contractului. După mai puţin de 4 luni de la încheierea contractului pârâţii nu au mai prestat nici un fel de întreţinere. Sancţiunea neexecutării obligaţiei de întreţinere este rezoluţiunea contractului fiind aplicabile dispoziţiile art. 1020 C. civ.
Împotriva acestei decizii pârâţii au formulat recurs invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 10 C. proc. civ.
Hotărârea instanţei de apel este criticată pentru că greşit a reţinut că întreţinerea a durat 4 luni, aceasta durând în realitate conform materialului probator din noiembrie 2001 până în decembrie 2002.
Mai arată recurenţii că materialul probator evidenţiază culpa reclamantei constând în comportamentul capricios al acesteia care, în final, nu le-a mai permis accesul în casă reclamanta având şi în trecut contracte de acest gen pe durate scurte.
În această situaţie recurenţii consideră posibilă transformarea prestaţiilor în natură în echivalent bănesc.
În fine recurenţii pârâţi arată că probele evidenţiază că îmbunătăţirile aduse casei sunt efectuate în timpul întreţinerii şi sunt o dovadă a corectitudinii lor în respectarea contratului.
Prin întâmpinare reclamanta intimată a solicitat respingerea recursului.
Recursul nu este fondat şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins.
Critica privind faptul că greşit a reţinut instanţa de apel că întreţinerea a durat 4 luni este nefondată, urmând a fi înlăturată. Astfel, conform materialului probator existent la dosar contractul de întreţinere în formă autentică a fost încheiat la data de 11 iulie 2002 iar din noiembrie 2004 pârâţii nu au mai prestat nici un fel de întreţinere, fapt recunoscut chiar de ei la interogatoriu.
Recurenţii învederează un comportament capricios al reclamantei. Din materialul probator nu se poate trage o concluzie fermă în sensul executării sau neexecutării culpabile a obligaţiilor de către pârâţi, dar acest material probator evidenţiază faptul că din noiembrie 2004 nu au mai executat nici o întreţinere.
Recurenţii arată că îmbunătăţirile aduse casei sunt o dovadă a corectitudinii lor în respectarea contractului.
Din materialul probator nu rezultă cu certitudine momentul efectuării îmbunătăţirilor, iar contractul de întreţinere prevedea la alin. (2) în sarcina pârâţilor o serie de obligaţii pe care în mod evident nu le-au realizat.
În ce priveşte transformarea prestaţiilor din natură în echivalent bănesc, aceasta nu poate avea lor câtă vreme creditorul întreţinerii nu a fost de acord cu modificarea contractului.
Sancţiunea neexecutării obligaţiei de întreţinere este rezoluţiunea contractului, aşa cum de altfel s-a prevăzut chiar în contract în alineatul 4 (fila 3 dosar fond) nefiind stipulată în contract posibilitatea transformării prestaţiilor în natură în echivalent bănesc şi fiind stipulat expres că rezoluţiunea are loc fără ca reclamanta să fie obligată la a restitui prestaţiile deja efectuate.
Pentru cele ce preced criticile urmează a fi înlăturate şi recursul respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii L.T. şi L.M. împotriva deciziei nr. 251 din 1 martie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3280/2004. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3272/2004. Civil. OBLIGATIA DE A FACE. Recurs → |
|---|
