ICCJ. Decizia nr. 3913/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3913

Dosar nr. 10919/2004

Şedinţa publică din 12 mai 2005

Asupra recursurilor de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 5474 din 12 noiembrie 2003, Judecătoria Drobeta Turnu–Severin a respins acţiunea formulată de Direcţia Sanitară Veterinară Mehedinţi, în contradictoriu cu pârâtul D.I., ca inadmisibilă.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că reclamanta a cerut să se constate că, în urma desfacerii contractului de muncă al pârâtului şi atacării de către pârât a deciziei prin care s-a luat această măsură, a fost obligată la plata sumei de 887.000.000 lei şi să fie anulată investirea sentinţei civile nr. 6322 pronunţată în dosarul nr. 65/E/2001.

Pârâtul a depus la dosar o cerere, intitulată cerere reconvenţională, pe care instanţa o apreciază ca fiind întâmpinare, pentru că într-o cauză civilă nu se pot formula pretenţii provenind din săvârşirea unei infracţiuni pentru care nu există hotărâre judecătorească de condamnare.

Reţine instanţa de fond, că acţiunea formulată de reclamantă este inadmisibilă, pentru că se cere să se constate că este nulă a doua investire cu formulă executorie a unei hotărâri judecătoreşti, deşi aceasta are posibilitatea să atace încheierea de investire, conform art. 3733 C. proc. civ.

Prin Decizia civilă nr. 233 din 23 februarie 2004, Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondate apelurile declarate de ambele părţi.

Referitor la apelul declarat de reclamantă se reţine că, potrivit art. 111 C. proc. civ., pe calea acţiunii în constatare se poate cere constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept al pârâtului, iar acţiunea în constatare are caracter subsidiar. Or, în cauză, reclamanta, care urmăreşte să obţină anularea încheierii prin care s-a investit cu formulă executorie sentinţa civilă nr. 6322/1997 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, precum şi a actelor de executare, are calea contestaţiei la executare.

În privinţa apelului declarat de pârât, se reţine că chiar acesta confirmă faptul că cererea este un denunţ penal pentru săvârşirea unor infracţiuni de către angajaţii reclamantei. De aceea, instanţa de fond nu putea să rezolve pe calea acţiunii civile acest denunţ, iar din adresa nr. 5173/VIII/2001, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, rezultă că prin rezoluţia nr. 735/P/2001 s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale pentru infracţiunile prevăzute de art. 84 din Legea nr. 168/1999 şi art. 246, art. 289, art. 291, art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs ambele părţi.

Reclamanta, fără să invoce vreun motiv de recurs, arată că îşi menţine motivele indicate în acţiune şi în cererea de apel şi precizează că instanţele nu s-au pronunţat asupra faptului că sentinţa civilă nr. 6322/1997 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin a fost investită a doua oară cu formulă executorie, deşi obligaţia a fost stinsă prin plată.

Pârâtul, care, de asemenea, nu indică vreun motiv de recurs, arată că instanţele au refuzat să judece cererea reconvenţională şi cere ca, potrivit art. 2781 şi 2 C. proc. pen., această cerere să fie trimisă instanţei de fond pentru a verifica modul în care a fost falsificat carnetul său de muncă.

Ambele părţi au depus la dosar întâmpinări, prin care, în esenţă, au susţinut că recursul formulat de cealaltă parte este neîntemeiat.

Pentru considerentele la care ne vom referi în continuare, se va constata nul recursul declarat de reclamantă şi se va lua act de renunţarea pârâtului la judecata recursului declarat de acesta.

Conform art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele de recurs vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs care, potrivit art. 301 C. proc. civ., este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.

În prezenta cauză, reclamanta, căreia hotărârea atacată i-a fost comunicată la data de 11 martie 2004, a declarat recurs în termenul legal, la data de 22 martie 2004, fără să indice vreun motiv de recurs şi să formuleze critici care să facă posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.

Susţinerile recurentei că îşi menţine motivele indicate în acţiune şi în cererea de apel, că sentinţa civilă nr. 6322/1997 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin a fost investită a doua oară cu formulă executorie şi că obligaţia a fost stinsă prin plată, nu privesc soluţia respingerii acţiunii ca inadmisibilă, pronunţată prin sentinţa instanţei de fond, păstrată prin hotărârea atacată.

Prin urmare, constatându-se că reclamanta nu s-a conformat exigenţelor cerute de art. 3021 lit. c) şi 303 C. proc. civ., conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de aceasta.

În privinţa recursului declarat de pârâtul D.I., scutit de taxe de timbru conform art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, potrivit art. 246 C. proc. civ., se va lua act de declaraţia acestuia, făcută în instanţă la termenul din 12 mai 2005, că renunţă la judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de reclamanta D.V.S.A. Mehedinţi împotriva deciziei nr. 233 din 23 februarie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.

Ia act de renunţarea pârâtului D.I. la judecata recursului declarat împotriva aceleiaşi decizii.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3913/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs