ICCJ. Decizia nr. 4/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4
Dosar nr. 27126/1/2004
Dosar nr. 8312/2004
Şedinţa publică din 5 ianuarie 2006
Deliberând asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 2 iulie 2002, I.N. şi C.V.M. au formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 744 din 27 mai 2002 emisă de SC D.F.E.E.E. SA SA, solicitând anularea ei şi obligarea intimatei la a stabili despăgubiri băneşti pentru imobilul naţionalizat de la autorul lor, constând în teren situat în comuna Drăgăneşti-Vlaşca, jud. Teleorman şi construcţii, moară precum şi pentru utilajele aferente, cuantumul despăgubirilor urmând a fi cenzurat de instanţă şi, ulterior, cu avizarea Ministerului de Finanţe, comunicat prefecturii, unde, în temeiul art. 40 al Legii nr. 10/2001 se va stabili suma definitivă a despăgubirilor băneşti.
În motivarea contestaţiei, înregistrată la Tribunalul Teleorman sub nr. 3972/2002, s-a arătat că, în temeiul Legii nr. 10/2001, au notificat SC E. SA să le acorde despăgubiri băneşti pentru terenul în suprafaţă de 1667 mp, situat în comuna Drăgăneşti-Vlaşca, jud. Teleorman, teren ce a fost naţionalizat de la autorul lor, I.I.; că prin decizia emisă de intimată li se acordă pentru terenul în suprafaţă de 1500 mp echivalentul a 45 dolari SUA, adică 1,5 milioane lei, deşi suprafaţa lui este de 1667 mp iar valoarea lui este de 918.262.000 lei; că nu s-au acordat despăgubiri băneşti pentru utilajele morii pe motiv că au fost casate, fără însă ca acest lucru să fie dovedit şi că eronat s-a decis că acordarea despăgubirilor băneşti datorate pentru construcţiile expropriate este de competenţa Prefecturii Judeţului Teleorman, pentru că se încalcă astfel dispoziţiile art. 24 al Legii nr. 10 /2001.
Tribunalul Teleorman, secţia civilă, prin sentinţa nr. 243 din 7 aprilie 2003, a admis în parte contestaţia formulată de I.N. şi C.V.M. împotriva deciziei nr. 744 din 27 mai 2002 emisă de SC D.F.E.E.E. SA BUCUREŞTI pe care a anulat-o şi a obligat-o pe intimata SC E. OLTENIA SA, SUCURSALA DE DISTRIBUŢIE ALEXANDRIA la măsuri reparatorii către reclamanţi în valoare de 3.624.683.924 lei (din care 711.854.715 lei reprezintă c/v teren şi 2.912.820.209 lei c/v moară plus celelalte construcţii). A respins cererea privind acordarea măsurilor reparatorii pentru utilaje.
Instanţa de fond a reţinut, în baza probatoriului administrat, că imobilul în litigiu se încadrează în dispoziţiile art. 1 alin. (1) al Legii nr. 10/2001 iar unitatea deţinătoare este intimata SC E. OLTENIA SA, SUCURSALA DE DISTRIBUŢIE ALEXANDRIA, care are calitate procesuală pasivă în cauză, şi că, întrucât restituirea în natură a imobilului nu mai este posibilă, unitatea deţinătoare trebuie să le plătească contestatorilor, în temeiul art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, despăgubiri băneşti, aceştia, prin cererea formulată solicitând numai acordarea de despăgubiri băneşti şi nu restituirea în natură a imobilelor. Reţinând concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în dosar, instanţa de fond a stabilit cuantumul despăgubirilor, astfel cum s-a dispus în cauză, respingând cererea privind acordarea măsurilor reparatorii pentru utilaje cu motivarea că nu
s-a dovedit că intimata este unitatea deţinătoare a acestora.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, prin decizia civilă nr. 412 din 7 octombrie 2003, a admis apelul declarat de intimata SC F.S.C. D.F.E.E.E. OLTENIA SA, S.D.F.E.E. ALEXANDRIA împotriva sentinţei nr. 243 din 7 aprilie 2003 pronunţată de Tribunalul Teleorman, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins contestaţia formulată de I.N. şi C.V.M. ca neîntemeiată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că prin notificările efectuate în baza Legii nr. 10/2001 adresate Primăriei comunei Drăgăneşti-Vlaşca, contestatorii au solicitat restituirea în natură a imobilului moară (existent) şi a terenului în suprafaţă de 1667 mp şi despăgubiri băneşti pentru construcţiile demolate, utilajele şi instalaţiile preluate în baza Legii nr. 119/1948, în valoare de 3.348.531.657 lei şi că prin notificările adresate Prefecturii judeţului Teleorman, care, la rândul ei, le-a trimis S.D.F.E.E. Oltenia, E.D.F.E.E. ALEXANDRIA (fila 63 dosar fond), contestatorii au solicitat despăgubiri băneşti pentru imobilul moară situat în comuna Drăgăneşti-Vlaşca, jud. Teleorman, naţionalizată prin Legea nr. 119/1948, în valoare de 3.348.531.657 lei. Instanţa de apel a mai reţinut că imobilele în cauză se încadrează în prevederile art. 9 alin. (2) al Legii nr. 10/2001 care exclud acordarea de măsuri reparatorii prin despăgubiri băneşti şi că nerestituirea în natură nu a fost contestată iar cererea de chemare în judecată a vizat numai despăgubirile băneşti, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi din întâmpinarea formulată de intimaţi în apel şi că, deşi cu privire la moară s-au formulat separat notificări prin care s-au solicitat numai despăgubiri băneşti, faţă de natură imobilului este incident acelaşi art. 9 alin. (2) al Legii nr. 10/2001. Instanţa de apel, având în vedere cadrul procesual fixat de către contestatori, care constituie limitele investirii instanţei şi textul de lege menţionat, a statuat că nu poate depăşi aceste limite şi cadrul procesual fixat, dispunând asupra deciziei contestate în sensul art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, făcând astfel aplicarea art. 129 alin. ultim C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii I.N. şi C.V.M., invocând art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., contestatorii au susţinut că deşi instanţa de apel a reţinut că nu au dreptul la despăgubiri băneşti ci doar la măsurile reparatorii prin echivalent menţionate de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, considerent în raport de care Decizia nr. 744/2002 emisă de SC D.F.E.E.E. SA apare ca nelegală, totuşi, instanţa a menţinut-o fără să-şi motiveze soluţia şi fără să observe contradicţia dintre nelegalitatea acesteia şi schimbarea în tot a sentinţei tribunalului în sensul respingerii contestaţiei. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., contestatorii au arătat că instanţa de apel a reţinut că sunt aplicabile prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 fără să administreze nici o probă, hotărârea pronunţată fiind astfel nelegală iar faptul că s-au solicitat despăgubiri băneşti nu reprezenta un impediment pentru instanţă în a verifica legalitatea şi temeinicia deciziei emise în temeiul Legii nr. 10/2001 de intimata SC D.F.E.E.E. SA şi în a se pronunţa, eventual, în sensul restituirii în natură sau al acordării celorlalte măsuri reparatorii prin echivalent, fără a se putea pretinde că se încalcă astfel limitele prin cadrul procesual fixat prin cererea de chemare în judecată.
Recursul este nefondat considerentele care succed.
Prin modul în care a fost concepută, Legea nr. 10/2001 cuprinde atât dispoziţii având caracter general cât şi dispoziţii speciale şi care nu se aplică decât unor situaţii bine determinate.
Capitolul II al legii privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv cuprinde două articole cu valoare de normă generală (art. 9 şi art. 10), restul articolelor având caracter de normă specială, vizând situaţii particulare (imobile expropriate, situaţia în care s-a primit anterior o despăgubire, imobile ce fac obiectul unui contract de concesiune, imobile aflate în deţinerea unor instituţii de interes public sau obştesc etc.).
Potrivit art. 9 alin. (1) al Legii nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini. Totodată, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, în cazul imobilelor care aveau numai altă destinaţie decât aceea de locuinţă şi care au fost demolate sau a căror restituire în natură, în tot sau în parte, nu este posibilă, restituirea prin măsuri reparatorii în echivalent se face prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, de acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital ori prin compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deţinător, cu acordul persoanei îndreptăţite.
În speţă, imobilul care a aparţinut lui I.I., autorul contestatorilor, era compus din moara ţărănească cu valţuri (incluzând utilajele şi instalaţiile aferente) şi terenul pe care fusese construită moara, situat în comuna Drăgăneşti-Vlaşca, imobilul trecând în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 119/1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, conform procesului-verbal de predare-preluare încheiat la data de 14 iunie 1948, aşa cum reiese şi din adresa nr. C -1123 din 17 iunie 1991 emisă de Arhivele Statului Jud. Giurgiu (filele 22 şi 107 din dosarul nr. 3972/2002 al Tribunalului Teleorman, secţia civilă) . Fiind deci un imobil care, la data preluării se afla în patrimoniul unei întreprinderi organizate, fiind afectat unei activităţi economice, acesta se circumscrie celor al căror regim juridic este reglementat de art. 9 alin. (2) al legii, şi, având în vedere acest considerent, în mod legal instanţa de apel a constatat incidenţa textului de lege menţionat , care exclude, în acest caz acordarea de măsuri reparatorii prin despăgubiri băneşti.
Totodată, este de reţinut că, în conformitate cu principiul disponibilităţii - care guvernează procesul civil, reclamantul este cel care stabileşte obiectul procesului şi părţile pe care înţelege să le cheme în judecată, judecătorul neputând soluţiona litigiul decât pe baza cererii părţii interesate şi numai în limitele sesizării, obligaţia instanţei de a se pronunţa numai cu privire la obiectul acţiunii constituind, corelativ, garanţia aplicării acestui principiu.
În speţă, instanţa a fost investită cu o contestaţie formulată în temeiul art. 24 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001, demersul juridic al contestatorilor fiind determinat de nemulţumirea lor privind valoarea despăgubirilor băneşti acordate prin decizia nr. 744 din 27 mai 2004 emisă de SC D.F.E.E.E. SA pentru terenul ce a făcut obiectul notificării şi neacordarea despăgubirilor băneşti pentru construcţiile, utilajele şi inventarul bunurilor expropriate, nefiind contestat faptul că prin decizie nu li s-a restituit terenul în natură.
Aşa fiind, soluţionând apelul, instanţa de control judiciar a judecat cauza în limitele cadrului procesual fixat de contestatori şi, constatând incidenţa în speţă a prevederilor art. 9 alin. (2) al Legii nr. 10 /2001, a schimbat în tot sentinţa tribunalului, care a fost pronunţată cu neobservarea acestui text de lege, pe deplin aplicabil în speţă, şi pe fond a respins contestaţia ca neîntemeiată.
Rezultă, cu evidenţă că, raportat la pretenţia concretă dedusă judecăţii, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., hotărând numai asupra obiectului cererii de chemare în judecată cu care a fost sesizată, în cadrul procesual fixat de contestatori, fără a depăşi limitele lui.
Faţă de temeiurile arătate, criticile recurenţilor-contestatori conform cărora instanţa de apel trebuia, în condiţiile în care a statuat că aplicabil în cauză este art. 9 alin. (2) al Legii nr. 10 /2001, să dispună restituirea în natură a terenului şi acordarea celorlalte măsuri reparatorii prin echivalent, sunt nefondate întrucât aceasta ar fi însemnat ca instanţa să se pronunţe asupra unor chestiuni cu soluţionarea cărora nu a fost investită şi, din acest considerent, apare, de asemenea, neîntemeiat şi motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., decizia atacată fiind legală iar recursul urmând a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorii I.N. şi C.V.M. împotriva deciziei nr. 412 din 7 octombrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 408/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3321/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
