ICCJ. Decizia nr. 410/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 410
Dosar nr. 25271/1/2004
nr. vechi 7541/2004
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 13 februarie 2003, C.D. a solicitat punerea sub interdicţie a bolnavului B.A., motivat de afecţiunile psihice ale acestuia şi de lipsa discernământului.
Investit cu soluţionarea acestei cauze, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 831 din 17 octombrie 2003, a respins cererea ca neîntemeiată reţinând în esenţă că examinarea medico-legală a stabilit că bolnavul, deşi suferă de schizofrenie paranoidă, stadiu rezidual, are capacitatea de apreciere asupra conţinutului şi consecinţelor faptelor sale şi poate fi tratat lunar prin Serviciul de Psihiatrie Teritorial, neimpunându-se punerea sa sub interdicţie.
Prin Decizia nr. 94/A din 22 ianuarie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca nefondat recursul reclamantului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că bolnavul este orientat temporo-spaţial, bucurându-se de sprijinul şi îngrijirea familiei, iar interesul reclamantului care este străin de familia bolnavului, este de a fi numit curatorul acestuia, serviciu pentru care urmează a fi şi retribuit.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal C.D. care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine în esenţă că era necesar a fi efectuată o contraexpertiză de către Comisia Superioară de medicină legală, întrucât din tot comportamentul bolnavului a rezultat că acesta nu-şi poate apăra interesele, având discernământul mult diminuat.
Pe de altă parte, se mai arată, mama bolnavului nu manifestă un interes real pentru fiul său având o vârstă înaintată şi domiciliul în străinătate.
Recursul se priveşte ca nefondat, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. fam., cel care nu are discernământ pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei mintale ori debilităţii mintale, va fi pus sub interdicţie.
Din ansamblul probelor administrate în cauză nu rezultă îndeplinirea cerinţelor legii, pentru ca cel în cauză să fie lipsit de exerciţiul drepturilor sale.
Astfel, din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de Institutul de Medicină-Legală prof. dr. Mina Minovici din Bucureşti, rezultă că deşi bolnavul B.A. suferă de schizofrenie, forma reziduală şi psihoză discordantă, acesta nu are tulburări perceptive, fiind coerent, cu un bagaj noţional şi lexical conservat, neavând idei delirante în conţinutul gândirii.
Reţinând că bolnavul are un randament util conservat, iar sub supraveghere şi tratament este apt de auto îngrijire, având capacitatea de apreciere asupra conţinutului şi consecinţelor faptelor sale, comisia recomandă doar continuarea tratamentului lunar şi nu punerea sub interdicţie.
Este de reţinut, de asemenea, din actele cauzei, că reclamantul C.D. a fost instituit la 1 aprilie 1996, curatorul lui B.A., curatelă ridicată însă prin dispoziţia nr. 411 din 12 iunie 1998 a Primăriei sectorului 2, cu motivarea că menţinerea acestei măsuri nu este în interesul bolnavului, scopul în care a fost instituită, nefiind respectat, aceasta rămânând de altfel şi fără obiect întrucât bolnavul beneficiază de sprijin din partea familiei sale (fila 16 dos. 798/2003 al Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă).
De altfel, reclamantul nu este rudă cu bolnavul, interesul său constând în obţinerea remuneraţiei ca urmare a instituirii curatelei şi eventual a redobândirii calităţii de curator.
Aşa fiind, cum toate organele abilitate de lege au concluzionat că nu este cazul luării acestei măsuri de ocrotire, întrucât bolnavul are capacitatea de a se îngriji singur de interesele sale, fiind de altfel şi sub stricta supraveghere a familiei recursul urmează a se respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.D. împotriva deciziei civile nr. 94 A din 22 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 422/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3954/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
