ICCJ. Decizia nr. 4147/2004. Civil. Obligaţia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4147
Dosar nr. 20651/2004
Şedinţa publică din 19 mai 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 sub nr. 11960/2003 la data de 2 octombrie 2003, reclamanţii B.C. şi B.A. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primar General, solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligată pârâta să predea cheile şi să permită accesul în spaţiile comune alcătuite din bucătărie şi grup sanitar din imobilul situat în Bucureşti, asupra cărora reclamanţii deţin o cotă indiviză de 50%.
Pârâta nu a formulat întâmpinare în cauză însă a solicitat, prin consilier juridic, respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată.
Judecătoria sectorului 1, prin sentinţa civilă nr. 844 din 5 februarie 2003, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi, obligând-o pe pârâtă să predea acestora cheile şi să le permită accesul în bucătăria situată la mansarda imobilului în cauză.
În contra sentinţei de fond a declarat apel pârâta, care a criticat-o pentru greşita reţinere în sarcina sa a neîndeplinirii obligaţiei de predare a bunului vândut către reclamanţi.
Apelanta a mai invocat că în mod greşit prima instanţă a ignorat procesul-verbal de predare-primire a locuinţei şi adresele emise de SC R. SA, care atestă că spaţiile de folosinţă comună nu sunt încuiate de această instituţie şi că aceasta nu deţine cheile de la respectivele spaţii.
Curtea de Apel Bucureşti, a respins însă ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva sentinţei nr. 844 din 5 februarie 2003 pronunţată de Judecătoria sectorului 1.
Pentru a se pronunţa astfel, curtea de apel, a reţinut că prima instanţă a stabilit corect situaţia de fapt, rezultând din probele administrate în cauză, că pârâtei-vânzătoare îi este imputabilă neasigurarea accesului reclamanţilor-cumpărători la unul din spaţiile de folosinţă comună ale apartamentului înstrăinat acestora şi anume, bucătăria.
Împotriva deciziei nr. 1750 din 21 septembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în termen legal a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General, bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a pronunţat hotărârea recurată total nefondată, întrucât s-a ignorat cu desăvârşire procesul-verbal de predare-primire a spaţiului precum şi adresele emise de SC R. SA, din care rezultă că cele 2 spaţii nu sunt încuiate şi nici nu se împiedică accesul în vreun fel la ele.
Recursul se verifică a fi nefondat pentru următorul considerent.
Deşi recurentul-pârât invocă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în realitate recursul nu vizează încălcarea legii, ci eroarea gravă de fapt decurgând din greşita interpretare a probelor administrate în cauză, ce nu constituie motiv de recurs.
Aşa fiind şi întrucât nu au fost constatate motive de casare ori modificare care pot fi invocate din oficiu, recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 1750 din 21 septembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4170/2004. Civil. Reziliere contract... | ICCJ. Decizia nr. 4079/2004. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
